S-a întâmplat în 12 februarie 1804

0
46

S-a întâmplat în 12 februarie 1804 . A murit filosoful german Immanuel Kant. Immanuel Kant (n. 22 aprilie 1724, Königsberg, Prusia – d. Königsberg) a fost un filosof german. A fost unul din cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania. Kant este socotit unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enormă influență asupra dezvoltării filozofiei în timpurile moderne. În special Fichte, Schelling și Hegel și-au dezvoltat sistemele filozofice pornind de la moștenirea lui Kant. Cei mai mulți scriitori și artiști din vremea lui au fost influențați de ideile sale în domeniul esteticii. Astfel, operele lui Goethe, Schiller sau Kleist nu pot fi înțelese fără referința la concepțiile filozofice ale lui Kant.

Immanuel Kant a trăit toată viaţa în provincia îndepărtată în care s-a născut. Tatăl său, un şelar, era, după spusele lui Kant, descendentul unui imigrant scoţian. Însă cărturarii nu au găsit nicio dovadă în sprijinul acestei afirmaţii. Mama sa, o nemţoaică fără şcoală, se remarca prin caracter şi inteligenţă nativă. Ambii părinţi erau credincioşi fervenţi ai ramurii pietiste a Bisericii Luterane, care considerau că religia aparţine vieţii interioare.

Viața interioară era exprimată prin simplitate şi supunere în faţa legilor morale.

Kant a fost al patrulea din nouă copii, însă cel mai mare care a supravieţuit. Influenţa pastorului lor l-a ajutat pe Kant să meargă la şcoală. La vârsta de 8 ani, Kant a intrat la şcoala pietistă pe care o conducea pastorul. Era o şcoală în limba latină. Se presupune că în cei 8 ani şi jumătate petrecuți acolo a dobândit dragostea pentru clasicii latini. Mai ales iubea pe poetul naturii, Lucretius. În 1740 s-a înscris la Universitatea din Königsberg ca student la teologie. A participat la multe cursuri de teologie şi chiar a predicat în câteva ocazii. Totuși, era atras mai ales de matematică şi de fizică.

Un tânăr profesor care îl studiase pe Christian Wolff, un sistematizator al filozofiei raţionaliste a avut o influență deosebită asupra lui Kant.

Tânărul profesor era, de asemenea, entuziasmat de ştiinţa lui Sir Isaac Newton. Cu ajutorul acestui tânăr profesor, Kant a început să citească lucrările fizicianului englez. În 1744 a început să scrie prima carte, care trata problema forţelor cinetice. Pe atunci se hotărâse să urmeze o carieră academic. Însă moartea tatălui său în 1746 l-a făcut să se retragă şi să caute un mijloc de subzistență. Și încercarea eşuată de a obţine postul de subtutore într-una dintre şcolile care ţineau de universitate a fost o cauză.

A găsit o slujbă de profesor particular.

În timpul celor 9 ani în care a practicat-o, a lucrat pentru trei familii diferite. Astfel a pătruns în societatea înaltă a oraşului, a dobândit un statut social şi a făcut cele mai îndepărtate călătorii. Cele mai îndepărtate călătorii erau la o distanţă de 96 de kilometri în oraşul Arnsdorf. În 1755, graţie generozităţii unui prieten, a absolvit universitatea şi a obţinut postul de Privatdozent (lector). Cele trei disertaţii pe care le-a prezentat pentru a primi slujba demonstrează interesul,  direcţia gândirii sale în acel moment. Într-una dintre acestea, Despre foc, susţinea că toate corpurile se influenţează reciproc prin intermediul unei materii elastice şi subtile. Această materie, răspândită uniform, reprezintă substanţa de bază a căldurii şi luminii.

A predat întâi matematică şi fizică şi nu şi-a pierdut niciodată interesul pentru ştiinţă.

Faptul că nu era vorba de un simplu interes de amator este demonstrat de publicarea lucrărilor din anii următori. Aceste lucrări ştiinţifice tratau despre diverse rase de oameni, despre natura vântului, despre cauzele cutremurelor şi teoria generală a cerului. În acea perioadă, fizica newtoniană era importantă pentru Kant din punct de vedere al implicaţiilor filozofice. Dar era importantă și pentru conţinutul său ştiinţific. A doua dizertaţie a fost Monodologia physica, din 1756. Ea punea în contrast metodele newtoniene de gândire cu cele utilizate în filozofia promovată atunci în universităţile germane.

Aceasta era filozofia lui Gottfriend Wilhelm Leibniz, un cărturar universal, sistematizată şi popularizată de Wolff şi de Alexander Gottlieb Baumgarten.

Baumgarten era autorul unui text foarte popular, Metaphysica, 1739. Lucrările lui Leibniz, aşa cum sunt cunoscute astăzi, nu erau disponibile în întregime acestor scriitori. Filozofia lui Leibniz pe care o prezentau ei era exagerat de raţionalistă, abstractă şi definitivă. Însă a rămas o forţă puternică, iar eforturile unor gânditori independenţi germani ai timpului erau dedicate examinării ideilor lui Leibniz. A treia dizertaţie, Principiorum Primorum Cognitionis Metaphysicae Nova Dilucidato, 1755 era despre primele principii ale metafizicii.  Kant a analizat mai ales principiul raţiunii suficiente. Conform lui Wolff, pentru toate lucrurile există mai degrabă o raţiune suficientă de a exista decât de a nu exista. Deşi avea o atitudine critică, Kant a rămas precaut, încă departe de a pune la îndoială presupunerile metafizicii lui Leibniz.

În cei 15 ani petrecuţi ca Privatdozent, renumele de profesor şi scriitor al lui Kant a crescut rapid.

Curând avea să ţină cursuri despre diverse subiecte, altele decât fizică şi matematică, printre care logica, metafizica şi filozofia morală. A ţinut cursuri chiar şi despre artificii şi fortificaţii. Timp de 30 de ani, în fiecare vară, a predat un curs popular de geografie fizică. S-a bucurat de un mare succes ca lector. Stilul său de a ţine cursurile, foarte diferit de cel al cărţilor sale, era plin de umor şi viu. Stilul era, de asemenea, pigmentat cu multe exemple din lecturi din literatura engleză şi franceză.

De asemenea, trata subiecte precum călătoriile şi geografia, ştiinţa şi filozofia.

A eşuat de două ori în încercarea de a obţine un post de profesor la Königsberg. Totuși, a refuzat să accepte oferte care l-ar fi dus în alt oraş. A refuzat inclusiv un post de profesor de poezie la Berlin, care i-ar fi adus un prestigiu foarte mare. A preferat pacea şi liniştea oraşului natal, în care să-şi dezvolte şi să-şi maturizeze propria filozofie. În anii 1760 a început să îl critice din ce în ce mai mult pe Leibniz. Conform unuia dintre studenţii săi, Kant îi ataca atunci pe Leibniz, Wolff şi Baumgarten, era un adept declarat al lui Newton. De asemenea, avea o mare admiraţie pentru filozofia morală a romanticului Jean-Jacques Rousseau.

Lucrarea principală a acelei perioade a fost Cercetare asupra caracterului distinct al principiilor fundamentale ale teologiei naturale şi moralei, 1764.

În această lucrare a atacat pretenţia lui Leibniz, potrivit căreia filozofia trebuie să aibă drept model matematica. Filozofia trebuie să aibă drept scop construirea unui lanţ de adevăruri demonstrate, bazate pe premise evidente prin ele însele. Kant a afirmat că matematica începe de la definiţii arbitrare, prin operaţii care sunt definite clar şi concis. Definirea lor se face după concepte care pot fi prezentate în formă concretă.

În contrast cu această metodă, filozofia trebuie să înceapă de la concepte deja date, însă determinate neclar sau insuficient.

Astfel, filozofii nu pot începe cu definiţii fără să se închidă în interiorul unui cerc de cuvinte. Filozofia nu poate, aşa cum face matematica, să funcţioneze sistematic; trebuie să analizeze şi să clarifice. Importanţa ordinii morale, învățată de la Rousseau, i-a întărit convingerea că filozofia sintetică e găunoasă şi falsă. Această convingere şi-o formase studiindu-l pe Newton – şi anume că filozofia sintetică e găunoasă şi falsă.

În afară de faptul că ataca metodele promovate de susţinătorii lui Leibniz, a început să le critice şi ideile principale.

Viziunea lui Leibniz era că spaţiul este „o ordine a coexistenţei” şi diferenţele spaţiale se pot afirma în termeni conceptuali. A ajuns la concluzia că această viziune a lui Leibniz nu se susţine. Există anumite indicii despre o posibilă alternativă a poziţiei lui Kant comparativ cu cea a lui Leibniz. Acestea pot fi găsite în ciudata lucrare Visurile unui clarvăzător spiritual (Träume eines Geistersehers erläutert durch Träume der Metaphysik, 1766).

Aceasta reprezintă o punere în discuţie a întregii noţiuni a lumii spiritelor.

Totul are loc în contextul unei cercetări a pretenţiilor spiritualiste ale lui Emanuel Swedenborg, om de ştiinţă şi savant religios. Iniţial, poziţia lui Kant pare să fi fost complet sceptică. Influenţa scepticului scoţian David Hume este mai sesizabilă aici decât în toate lucrările anterioare. După cum afirma ulterior, Hume l-a trezit din somnul său dogmatic. Şi totuşi, Kant nu susţinea de fapt că noţiunea de lume a spiritelor este iluzorie. Insista că oamenii nu cunosc natura acestei lumi, o concluzie cu implicaţii devastatoare pentru metafizica lui Leibniz şi a adepților.

În 1797, slăbit de vârstă, renunță la învățământ și își petrece ultimii ani din viață într-o retragere studioasă, solitară.

Moare la 12 februarie 1804, după o lungă perioadă de slăbiciune fizică și intelectuală, în vârstă de 79 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost „Es ist gut” („Totul e bine”). Oameni veniți din întreaga regiune au dorit să participe la funeralii. Chipul nu îi era alterat, dar corpul apărea a fi diminuat dincolo de orice descriere.

Depuse în cripta Profesorilor, rămășițele sale pământești nu vor rămâne multă vreme acolo.

Încă din 1809, până la criptă s-a format o alee care purta numele grecesc Stoa Kantiana. La 21 noiembrie 1880, rămășițele pământești sunt transferate într-o capelă gotică din preajma catedralei din Königsberg (astăzi, Kaliningrad). Mormântul său este ornat cu un bust sculptat de Schadow și o copie a Școlii de la Atena de Rafael. Mormântul poartă inscripționată fraza celebră din Critica rațiunii practice: „Două lucruri umplu sufletul de o admirație și o venerație mereu crescândă și nouă, în măsura în care reflecția și le întipărește și se atașează de ele: cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine”.

Surse:

https://www.iep.utm.edu/kantmeta/

https://www.biography.com/people/immanuel-kant-9360144

http://www.humanitas.ro/immanuel-kant

http://immanuel-kant.net/biografie

http://www.poezie.ro/index.php/author/0009967/index.html

https://adevarul.ro/cultura/arte/profesorul-filosof-immanuel-kant-nu-predau-geniului-isi-propriul-drum-ajutorul-meu-1_5a53a5d1df52022f754e8e04/index.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here