S-a întâmplat în 12 aprilie 1861

0
97

S-a întâmplat în 12 aprilie 1861: A început războiul de secesiune în Statele Unite ale Americii (încheiat la 9.IV.1865, prin capitularea generalului sudist Robert Lee, la Appomattox/Virginia, în faţa generalului unionist Ulysses S. Grant).

          După succesul politic, militar şi moral, obţinut prin Războiul de independenţă, împotriva metropolei londoneze (1774-1783), Statele Unite ale Americii vor iniţia drumul lor spre modernizare. În preajma declanşării Războiului de secesiune (1860), numărul statelor federale va ajunge la 34, ceea ce reprezenta un aspect esenţial privind viabilitatea Constituţiei şi a dinamicii organizării societăţii moderne transatlantice. Încă de la începutul secolului XIX, a devenit membru al Federaţiei actualul stat Ohio (1803). Era urmat de: Louisiana (1812); Indiana (1816); Mississippi (1817); Illinois (1818); Alabama (1819); Maine (1820); Missouri (1821); Arkansas (1836); Michigan (1837); Florida (1845); Texas (1845); Iowa (1846); Wisconsin (1848); California (1850); Minnesota (1858); Oregon (1859); Kansas (1860). Se contabilizau, deja, cele 34 de entităţi, din totalul de 50 de state câte există astăzi.
            Dezvoltarea industrială s-a datorat, în mare măsură, capitalului englez. Astfel, între 1790-1860, Anglia a transferat Federaţiei, peste 500 000 000 de dolari. Se exporta, aşadar, revoluţia industrial engleză în America, spaţiu ce nu a mai fost obligat să parcurgă aceleaşi etape ca lumea londoneză. Cele mai dezvoltate au devenit, prin reţeta economică importată din Marea Britanie, statele New York, Massachussetts, Pennsylvania. Pe teritoriul noii federaţiei se aflau, la 1870, aproximativ 38.000.000 de locuitori, având tendinţa ca, anual, circa 400.000 de persoane sosite din Europa, Africa şi Extremul Orient să se stabilească în spaţiile geografice amintite.

        Această dinamică s-a datorat şi faptului că, în 1850, coloniştii stăpâneau întregul areal funciar, de la Oceanul Atlantic, până la Oceanul Pacific. Tot în 1850, lungimea căilor ferate din America era de 15.000 de km, cea mai întinsă reţea naţională din acele timpuri, iar Uzina Baldwin producea anual 470 de locomotive.

       Se impune, treptat, în lumea modernă, zona nordică a federaţiei, devenită entitate industrială de mare perspectivă, intrată, însă, în contradicţie, pe plan etnic şi moral, cu sudul agrar, sclavagist. De aceea, între 1861-1865, se va desfăşura Războiul de secesiune, prin care cele două realităţi, diferite ca profil economic şi structură socială, ori doctrinar, au angajat ample operaţii militare.

        Investitorii şi negustorii din nord urmăreau atragerea forţei de muncă existentă în spaţiile sudice, obstrucţionată de sclavie, precum şi de caracterul închis, asemănător nobilismului european, existent în această zonă. Treptat, s-a definit mişcarea aboliţionistă, ce promova desfiinţarea sclaviei, atât ca sens social sau politic, dar, mai ales, economic.

         Marii plantatori erau susţinuţi de Partidul Democrat, active din 1828, având putere şi influenţă în majoritatea statelor sudice. Cultiva, constant, ideea păstrării şi consolidării situaţiei existente. În iulie 1854, a luat fiinţă Partidul Republican, susţinut de industriaşii nordici, adepţi ai aboliţionismului. Între cele două grupări, dar, mai ales, între cele două tendinţe, se instalează starea conflictuală.

           La 6 noiembrie 1860, au avut loc alegeri prezidenţiale, câştigate de candidatul republican, Abraham Lincoln (1809-1865), antisclavagist convins, reales, pentru al doilea mandat, la 8 noiembrie 1864. Pregătirile militare au început din 1860. În Uniune erau, atunci, 34 de state.

          La 20 decembrie 1860, Carolina de Sud s-a desprins de vechile structuri, gest urmat, între 9 ianuarie – 1 februarie 1861, de Mississippi, Florida, Alabama, Georgia, Louisiana, Texas, ulterior de Virginia, Arkansas, Carolina de Nord, Tannesse. Vor constitui, împreună, Confederaţia Statelor din Sud. În total, cele 11 zone meridionale erau locuite de aproximativ 9.000.000 de persoane, dintre acestea, 3 800.000 fiind sclavi.

           Statele nordice, în număr de 23, aveau peste 22.000.000 de locuitori. La 4 februarie 1861, se formează primul guvern al sudiştilor, propunându-şi despărţirea (secesiunea) de celelalte entităţi, rămase consecvente menţinerii Uniunii. Executivul Confederaţiei, constituit la Montgomerry (Alabama), stabileşte reşedinţa oficială în oraşul Richmond (Virginia).

          La 9 februarie 1861, devenea preşedinte al statelor sudice marele plantator Davis Jefferson. În zilele de 12-14 aprilie 1861, acestea au declanşat, efectiv, războiul de secesiune, prin bombardarea şi ocuparea fortului Sumter, bază strategică importantă. În replică, la 19 aprilie 1861, preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln, a proclamat blocada porturilor sudiste. Va interveni, apoi, la 21 iulie 1861, bătălia de la Bull Run, finalizată indecis, în schimb, armata nordicilor câştigă bătălia de la fortul Henry, (6 februarie 1862), urmată de victoria concludentă de la fortul Denelson (16 februarie 1862).

           La 17 septembrie 1862 a avut loc încleştarea derulată în localitatea Antietam, când sudiştii secesionişti s-au retras din cauza superiorităţii adversarilor. Acest fapt a permis preşedintelui Abraham Lincoln să decidă, atunci, publicarea Proclamaţiei preliminare privind eliberarea sclavilor (22 septembrie 1862). Totuşi, armata sudiştilor nu capitulase. Operaţiile militare continuă prin bătălia de la Fredericksburg, 3 decembrie 1862. Noua realitate de pe fronturile de luptă, a oferit posibilitatea desfiinţării oficiale a sclaviei, începând cu 1 ianuarie 1863.

          Succesele armatei Uniunii obţinute la Gettysburg (1-3 iulie 1863) şi Vicksburg (4 iulie 1863), arătau tendinţa evenimentelor. Abraham Lincoln a fost preocupat, constant, inclusiv de găsirea unei alternative paşnice privind eliberarea negrilor din sclavia instituită pe plantaţiile agricole. Ca dovadă, a propus şi a obţinut votul Congresului pentru a plăti circa 400 de dolari în schimbul fiecărei persoane eliberate.

            Demersul pornea, ca bază de calcul, de la realităţile din numai câteva state sudice, având peste 400 000 de sclavi, în schimbul cărora urmau să fie achitate, aproximativ, 174 000 000 de dolari, ceea ce echivala costurile nordice ale războiului pentru 87 de zile. Proprietarii au declinat o asemenea ofertă, sperând în victoria decisivă a Confederaţiei secesioniste.

          În aceste confruntări ale războiului civil fratricid, comandant militar suprem al nordicilor a fost generalul Ulysses Simpson Grant (1822-1885), devenit, apoi, preşedinte (1869-1877), apreciat ca importantă personalitate, atât pentru victoriile obţinute, dar şi prin concepţiile sale referitoare la statutul negrilor de pe Continentul american.

           Comandant suprem al forţelor sudiste era generalul Robert Lee (1807-1870), numit şi „Caesar fără ambiţii politice”. Treptat, superioritatea va trece de partea combatanţilor nordici. Congresul Statelor Unite a aprobat, în urma dezbaterilor din 31 ianuarie 1865, un amendament privind Articolul 13 al Constituţiei din 1789 referitor laabolirea sclaviei, înregistrându-se următoarele voturi: 109 pentru, 56 contra, opt abţineri.

           Peste puţin timp, în ziua de 3 aprilie 1865, trupele comandate de generalul Ulysses Grant au intrat în localitatea Richmond, iar la 9 aprilie 1865, generalul Robert Lee este obligat să accepte capitularea, semnată în localitatea Appomattox, din Virginia.

           Bilanţul războiului de secesiune devenea, după mai bine de patru ani, îngrijorător. Se înregistrau aproximativ 600 000 de morţi şi 200 000 de răniţi.Cele mai mari pierderi umane le-a avut Uniunea (Nord), adică, peste 350 000 de victime, numărul celor din Confederaţie (Sud), ajungând la circa 250 000 de persoane. Se adaugau distrugerile materiale, renunţarea la multe proiecte aflate în derulare, diminuarea ritmului evoluţiei generale a societăţii americane.

            În asemenea condiţii se reunificau, într-un alt context, toate cele 36 de state americane, existente la 1865, luându-se în calcul inclusiv Nevada şi Nebraska, intrate în Federaţie pe timpul războiului secesionist. Sclavii eliberaţi aveau posibilitatea să opteze pentru a deveni salariaţi agricoli pe plantaţii, muncitori industriali, ori să se repatrieze în Africa, unde Statele Unite cumpăraseră la 22 februarie 1819, un teritoriu însumând 43 000 de mile pătrate (Liberia de astăzi), special pentru atare scop.

           Ulterior, prin amendarea Articolului 15 al Constituţiei (30 martie 1870), negrii au primit drepturi electorale, ceea ce exprima apartenenţa lor la naţiunea americană. După 1865, Federaţia nu a mai cunoscut convulsii militare interne, iar economia, dar şi celelalte domenii, au înregistrat succese importante.

Surse:

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/adevaratele-cauze-ale-razboiului-american-de-secesiune

https://www.history.com/topics/american-civil-war/american-civil-war-history

https://www.bl.uk/onlinegallery/onlineex/uscivilwar/origins/origins.html

http://www.scritub.com/istorie/RAZBOIUL-DE-SECESIUNE-DIN-STAT72948.php

https://istpedia.blogspot.com/2018/01/razboiul-de-seciuse-din-sua-1861-1865.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here