S-a întâmplat în 11 iunie 1848, 11/23: Declanşarea Revoluţiei paşoptiste la Bucureşti; domnitorul Gheorghe Bibescu este silit să semneze Constituţia şi să recunoască noul guvern format din: Nicolae Bălcescu, Nicolae şi Ştefan Golescu, Gheorghe Magheru, Ion Heliade Rădulescu, Constantin Kretzulescu, C. A. Rosetti şi colonelul Ioan Odobescu. Revoluţia română de la 1848 nu numai că a reprezentat triumful ideilor moderne, a idealurilor de libertate şi unitate naţională şi a elementelor progresiste care le propagau, în speţă o intelectualitate cu vederi largi, formată în centrele universitare pariziene, dar a constituit şi un moment istoric fundamental în procesul formării şi afirmării diplomaţiei române moderne.
Pe 11 iunie 1848, la Bucureşti, sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu a semnat „Proclamaţia de la Islaz”, care va deveni noua constituţie. În aceeaşi zi a fost editat primul ziar necenzurat din istoria naţiunii române, „Pruncul Român”, care a apărut pe 12 iunie 1848. Astfel, societatea română avea să cunoască un alt element esenţial al democraţiei: libertatea tiparului. În doar cinci zile, o mână de oameni şcoliţi în Franţa, cea mai mare generaţie politică pe care a cunoscut-o ţara noastră, cu un plan politic bine pus la punct şi ambiţie incomensurabilă, aveau să pună bazele statului român modern.
Evenimentele au continuat până pe 13 septembrie 1848, când armata otomană, dar în special cea rusă, au înăbuşit Revoluţia.În paralel, în Transilvania, românii ardeleni se luptau pentru obţinerea drepturilor sociale şi politice care li se cuveneau şi care le erau negate de către maghiari, aceştia dorindu-şi unirea Transilvaniei cu Ungaria. Cel mai de seamă reprezentant al luptei naţionale din Transilvania este Avram Iancu, sub conducerea căruia românii transilvăneni s-au organizat în miliţii şi au luptat, în alianţă cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluţionare maghiare. Revoluţia română din Transilvania a fost singura revoluţie din 1848 din Europa care nu a putut fi înfrântă cu forţa armelor. De asemenea, evenimentele petrecute între 1848 şi 1849 în Transilvania reprezintă paşi fundamentali pentru afirmarea naţiunii române şi Marea Unire din 1918.
Anul revoluţionar 1848 are o deosebită însemnătate pentru istoria noastră naţională. Pe 14 iunie 1848 a fost adoptat de către guvernul revoluţionar tricolorul, ca steag naţional (ziua de 26 iunie – pe stil nou – a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional, dintr-o regretabilă eroare de principiu istoric), iar ziua de 13 septembrie a fost proclamată Ziua Pompierilor din România, ca urmare a bătăliei din Dealul Spirii dintre armata otomană şi Compania de Pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu.
Urmare a celor întâmplate în 1848, cinstim memoria unor adevăraţi eroi ai neamului, precum Nicolae Bălcescu, Gheorghe Magheru şi Avram Iancu, Drapelul Naţional şi pompierii militari care s-au jertfit pentru idealul statului naţional român şi al democraţiei. Şi totuşi, cel mai important moment, ziua de 11 iunie, când „Proclamaţia de la Islaz” a fost semnată de domnitorul Gheorghe Bibescu, care a recunoscut astfel cererile poporului şi guvernul revoluţionar, trece neobservată, de obicei, în mentalul colectiv… Şi nu e corect… Nicolae Iorga spunea că un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii…. Sper, încă, în capacitatea românilor de a nu se considera orfani…
Surse:
Geneza revoluției române de la 1848: introducere în istoria modernă a României, Gheorghe Platon, Editura Junimea, 1980
Revoluția Românǎ din 1848: reflectatǎ în documente de metal, Cristache C. Gheorghe, Maria Dogaru, Editura Militară, 1988
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai
