S-a întâmplat în 11 iunie 1184 î.Hr.

0
124

S-a întâmplat în 11 iunie 1184 î.Hr.: Războiul troian – Potrivit calculelor lui Eratostene, Troia este arsă. Războiul troian a fost un conflict militar din Antichitate, între ahei şi oraşul Troia din Asia Minor (Turcia de astăzi). Conform mitologiei greceşti, acest război a izbucnit după ce Paris, prinţul Troiei a răpit-o pe Elena, soţia lui Menelaus, regele Spartei. Acest conflict este unul din cele mai importante evenimente din ciclul de mituri elene şi a fost narat în multe lucrări aparţinând literaturii greceşti, printre acestea numărându-se marile epopei antice, Iliada şi Odiseea, ambele scrise, conform tradiţiei, de Homer.

 

     Iliada relatează o parte din ultimul an al asediului Troiei, iar Odiseea descrie peregrinările pe drumul de întoarcere acasă al lui Ulise (Odiseu), regele Itaca şi unul din principalii lideri ai aheilor. Cauzele războiului troian sub aspect mitic sunt complexe, deoarece au antrenat chiar și zeitățile Olimpului. Se spune că în timpul nunții zeiței Thetys cu regele tesalian Peleus, tocmai când zeii dănțuiau, și-a făcut apariția Eris, personificarea discordiei, înciudată că nimeni nu s-a gândit să o invite, și a aruncat în mulțime un măr de aur pe care stăteau scrise cuvintele „celei mai frumoase”.Văzând mărul, Hera, Atena și Afrodita s-au grăbit să-l revendice, susținând fiecare în parte că le întrece în frumusețe pe celelalte două. Nereușind să ajungă la o înțelegere, cele trei zeițe au hotărât să ceară o opinie imparțială. De aceea l-au ales ca arbitru pe prințul troian Paris.

      Ademenit cu diferite daruri de învrăjbitele olimpiene, Paris i-a oferit în cele din urmă mărul Afroditei, după ce aceasta i-a promis că Elena, cea mai frumoasă femeie pământeană, îi va deveni soție. Prin farmecele specifice, zeița a determinat-o pe Elena să se îndrăgostească de Paris și să fugă cu el în Troia. Agamemnon, regele din Micene, a hotărât să răzbune onoarea fratelui său Menelaus printr-un război îndreptat împotriva cetății care a făcut posibilă rușinea. De altfel, relațiile dintre Troia și restul Greciei erau oricum foarte tensionate.

        Războiul dintre troieni și ahei a durat zece ani, timp în care mulți eroi au murit, și din tabăra Eladei (Ahile, Aiax, Patrocles, Antiloh etc.) și din cea a Troiei (Hector, Deifob, Paris etc.). Chiar și lumea zeilor s-a divizat în susținerea uneia sau alteia din cele două tabere: Poseidon, Hera, Atena, Hefaistos și Hermes erau de partea aheilor, iar Ares, Apollo, Afrodita, Artemis și chiar Zeus erau de partea troienilor. Într-un sfârșit, aheii reușesc să pătrundă în cetatea asediată, prin vicleșugul calului troian. Lipsiți de milă, ei îi masacrează fără discriminare pe locuitorii Troiei și profanează templele, gest ce va atrage mânia zeilor.

       Puțini dintre ahei au reușit să se întoarcă acasă după război: cei care nu au murit în luptă, au fost zdrobiți la întoarcere de apele înfuriate ale lui Poseidon. Câțiva ahei au întemeiat colonii pe țărmurile cele mai îndepărtate ale lumii, purtați fiind de forțele divine. Dintre troieni, un număr redus a reușit să supraviețuiască masacrului. Mult mai târziu, romanii aveau să pretindă că sunt descendenții prințului Enea, frate al lui Paris, care, după căderea cetății, s-a îndreptat către Italia împreună cu alți troieni supraviețuitori. Legenda este istorisită de Vergilius în epopeea Eneida.

        Grecii antici credeau că războiul troian chiar a existat, că a fost un eveniment istoric. Ei ziceau că a avut loc în secolul al XIII-lea î.Hr. sau al XII-lea i.Hr. și că Troia se afla în vecinătatea strâmtorii Dardanele, adică în nord-vestul Turciei actuale. Până în Epoca modernă s-a crezut că atât războiul cât și orașul erau doar niște mituri, și nu au existat.În 1870 însă, arheologul german Heinrich Schliemann a excavat un sit arheologic, și a estimat că ar putea fi chiar rămășițele Troiei, lucru confirmat și de alți câțiva cercetători. Nu au rămas însă dovezi clare că Troia lui Homer chiar a existat, sau că oricare din evenimentele prezentate în poemele eroice a avut loc. Mulți savanți au căzut de acord că mitul războiului troian ar putea avea și un miez istoric, epopeile homerice fiind astfel o fuziune de relatări despre asedii și expediții ale grecilor din Epoca Bronzului sau perioada miceniană.
       Cei care cred că legenda războiului troian derivă dintr-un anumit conflict istoric, îl plasează de obicei între 1300 î.Hr. și 1200 î.Hr., preferând adesea datele oferite de Eratostene (1194 î.Hr. – 1184 î.Hr.) care corespund cu arderea Troiei a VII-a.Evenimentele din războiul troian au fost narate în multe lucrări din literatura greacă și adesea înfățișate în arta grecească. Nu există un singur text istoric care să expună întreaga poveste a războiului. În schimb, ea poate fi asamblată din mai multe surse diferite, care uneori relatează versiuni contradictorii ale evenimentelor.

       Cele mai importante surse literare sunt cele două poeme epice atribuite lui Homer, Iliada și Odiseea, compuse cândva între secolele al IX-lea i.Hr. și al VI-lea i.Hr.Fiecare poem narează doar o parte din război.Iliada acoperă o mică parte din ultimul an de asediu, iar Odiseea se concentrează asupra întoarcerii lui Ulise în Itaca.

       Alte episoade din războiul troian au fost dezvăluite în ciclul de poeme epice cunoscut și sub numele de „epopeile ciclice”: Kypria, Aithiopis, Iliada mică, Iliou persis, Nostoi și Telegoneia (Telegonia). Aceste texte au supraviețuit sub formă de fragmente, dar conținutul lor este cunoscut dintr-un rezumat inclus în Crestomatia lui Proclus Autorul epopeilor ciclice și data când au fost scrise sunt necunoscute. Se crede că aceste poeme au fost compuse prin secolul al VII-lea î.Hr sau al VI-lea î.Hr., după apariția poemelor homerice.
        Atât poemele homerice cât și poemele ciclice își au originea în dezvoltarea tradiției orale a poveștilor despre războiul troian.Chiar și după scrierea acestor epopei, mitul despre războiul dintre troieni și ahei au continuat să circule pe cale orală, în diferite genuri de poezii sau povești. Evenimente și detalii ale legendei care sunt prezentate în opere literare abia mai târziu au fost probabil transmise oral și poate sunt la fel de vechi ca epopeile lui Homer. Arta vizuală, cum ar fi pictura vaselor, a fost un alt mod prin care mitul războiului troian a circulat.

       Mai târziu dramaturgii, istoricii și alți intelectuali vor crea lucrări inspirate din acest război. Cei patru mari autori de tragedii ai Atenei: Eschil, Sofocle, Aristofan și Euripide au creat multe piese de teatru care portretizează episoade din războiul troian. În cartea a II-a din Eneida sunt oferite câteva detalii despre mitul acestui război, detalii despre care se crede că provin din epopeea Iliou persis.

        Deoarece războiul troian a fost considerat de anticii greci drept ultimul eveniment din era mitică și, în același timp, primul din era istorică, câteva date sunt oferite în legătură cu acest conflict militar. Ele de obicei derivă din genealogiile regilor. Ephorus datează războiul în 1135 î.Hr., Eratostene în 1184 î.Hr./1183 î.Hr., Platon în 1193 î.Hr., „Marmura pariană” (cea mai veche tablă cronologică descoperită în Grecia) în 1209 î.Hr. sau 1208 î.Hr., Dicaearchus în 1212 î.Hr., Herodot în jurul anului 1250 î.Hr., iar Douris în 1334 î.Hr.. Orașul glorios și bogat, descris de Homer a fost considerat Troia VI de mulți autori ai secolului al XX-lea. Troia VI a fost distrusă în 1275 î.Hr., probabil de un cutremur. După ea, Troia VII a fost distrusă de un incendiu în jurul anilor 1180 î.Hr. Troia VII a fost mult timp văzută ca un oraș mai sărăcăcios decât Troia VI, dar după excavația din anul 1988 a fost considerată drept cea mai asemănătoare cu legendara cetate Troia.
      Istoricitatea războiului troian este încă subiect de dezbatere. Poveștile lui Homer sunt considerate de mulți a fi o contopire a mai multor confruntări ale grecilor cu Troia. În cadrul acestei sinteze, Homer adaugă multe personaje de origine divină și multe metafore. Grecii antici credeau că războiul troian chiar a fost un eveniment istoric, deși mulți considerau că poemele homerice au exagerat acest eveniment pentru a satisface cerințele poetice. De exemplu, istoricul Tucidide, cunoscut pentru spiritul său critic, consideră războiul troian adevărat, dar se îndoiește că 1186 de corăbii au fost trimise către Troia.

       În jurul anului 1870, se credea în general în Europa de Vest că războiul troian este o pură fantezie, iar Troia nu a existat niciodată. Dar Heinrich Schliemann a arătat că legenda are și un sâmbure de adevăr, descoperind ruinele Troiei și ale cetăților miceniene din Grecia. Mulți savanți vor fi de atunci de acord că războiul troian se bazează pe miezul istoric al unei expediții grecești contra Troiei, dar puțini cred că epopeile homerice prezintă evenimentele așa cum au fost.

       În secolul al XX-lea, oamenii de știință au încercat să afle informații despre posibila existență a Troiei, folosindu-se de texte egiptene și hitite, din perioada estimată a războiului troian. Arhivele hitite cum ar fi scrisoarea Tawagalawa menționează existența un regat numit Ahhiyawa care se întindea dincolo de mare (trebuie să fie vorba de Marea Egee) și care controla cetatea Milliwanda, identificată de istorici cu Milet. De asemenea se vorbește în una din aceste scrisori despre confederația Assuwa, formată din 22 de orașe și state, printre care se numără și orașul Wilusa. Scrisoarea Milawata specifică că acest oraș, Wilusa, se află în nordul confederației Assuwa, dincolo de râul Seha, adică aproximativ în locul unde se spune că s-a aflat odată Troia.
       Mai mult, într-un document hitit din jurul anului 1280 î.Hr. se spune că regele cetății Wilusa se numea Alakasandu, în timp ce miturile grecești menționează că înainte de a fi recunoscut de părinții săi, Paris, fiul lui Priam, purta numele Alexandru. De asemenea, scrisoarea Tawagalawa (cca. 1250 î.Hr.) adresată regelui din regatul Ahhiyawa chiar vorbește despre un război ce urmează să aibă loc contra cetății Wilusa. Destinatarul este regele Ataresiya (probabil Atreus), ceea ce a făcut pe unii savanți cum ar fi Karykas să concluzioneze că evenimentele nu sunt legate de războiul troian din Iliada, ci de un conflict mai timpuriu, reflectat în mitul prădării Troiei de către Heracles.

Surse:

https://e-pedia.ro/2012/03/13/care-au-fost-cauzele-razboiului-troian-cum-a-decurs-el/

https://www.academia.edu/10120813/LITERATURA_COMPARATA_ISTORIA_LITERARA_A_GRECIEI_ANTICE_-RAZBOIUL_TROIAN-HOMER

https://www.scribd.com/doc/130130580/RAZBOIUL-TROIAN

http://mythologica.ro/troia-si-razboiul-troian/

http://www.tribuna.ro/stiri/descopera-lumea/calul-troian-o-lectie-de-razboi-93784.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here