S-a întâmplat în 11 februarie 1918, 11/24

0
60

S-a întâmplat în 11 februarie 1918, 11/24 . Plenipotenţiarii Puterilor Centrale au impus prim ministrului, generalul Alexandru Averescu, trei condiţii principale ale încheierii păcii. Prima condiție era cedarea întregului teritoriu al Dobrogei, până la Dunăre. A doua consta în importante rectificări de frontieră în zona Porţilor de Fier, în Valea Jiului şi între Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc. A treia prevedea şi grele concesiuni economice.

Între 5/18 – 11/24 februarie 1918 generalul Alexandru Averescu a luat contact la Buftea cu August von Mackensen.

Apoi, cu Ottokar von Czernin şi Richard von Kuhlmann, înţelegând termenii duri în care se desfăşoară negocierile. Condiţia începerii tratativelor era cedarea Dobrogei. Evoluția evenimentelor internaționale din perioada ianuarie-martie 1918 a fost una defavorabilă pentru statul român. La 28 ianuarie/9 februarie 1918 a intrat în vigoare tratatul de pace dintre Puterile Centrale și Ucraina. La 18 februarie/3 martie 1918 a fost semnat tratatul de pace dintre Republica Sovietică Federativă Rusă și Germania. Alături de Germania era Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman, pe de altă parte. În acest context, România s-a găsit complet încercuită de Puterile Centrale.

Schimbarea raportului de forțe de pe frontul românesc, produsă ca urmare a retragerii trupelor ruse l-a determinat pe generalul feldmareșalul von Mackensen, comandantul forțelor germane, să ceară renegocierea Armistițiului de la Focșani, la sfârșitul lunii ianuarie 1918. Somați de germani, românii au trimis o primă delegație care să solicite o scurtă perioadă de acomodare pentru noul guvern. S-a mai stabilit că tratativele aveau să înceapă la 9 februarie. În Memoriile sale, generalul Averescu menționează o primă și interesantă întâlnire, desfășurată la Buftea pe 5 februarie, cu mareșalul Mackensen. Faimosul mareșal îi transmite neoficial condițiile pe care „generoasa” Germanie le oferă României învinse. Acestea erau: cedarea Dobrogei, precum și concesiuni teritoriale către Bulgaria și Austro-Ungaria. Schimbarea dinastiei este deja hotărâtă de la Berlin de către împărat. Acesta nu-l mai dorește pe regele Ferdinand la cârma țării. Lucrul acesta are și acordul oamenilor politici de la București, al așa-numiților germanofili.

Cele două părți au reluat tratativele în primele zile ale lunii februarie, tot la Focșani.

După câteva zile de discuții, partea germană a întrerupt negocierile și a cerut României să încheie o pace separată. În acest context, premierul român Ion I.C. Brătianu le-a trimis reprezentanților diplomatici din țările aliate o telegram. Scria că, lipsind sprijinului rușilor, România era obligată să încheie o pace separată cu Puterile Centrale. Pe 27 ianuarie/9 februarie, la două zile după ce a trimis această telegramă, Ion I. C. Brătianu a demisionat. Generalul Alexandru Averescu a fost însărcinat cu formarea unui guvern, care a început negocierile pentru semnarea unui tratat de pace.

La 10/23 februarie miniștrii de externe ai Imperiului German – Richard von Kühlmann și Imperiului Austro-Ungar – Ottokar Czernin au sosit la București în vederea începerii tratativelor de pace.

Decise să-și valorifice avantajele politico-strategice în Europa de Est, Puterile Centrale au hotărât să scoată România definitiv din luptă. La 23 ianuarie/5 februarie 1918, acestea au trimis guvernului român o notă ultimativă. În notă amenințau că vor relua acțiunile militare împotriva României, dacă nu se vor iniția imeidiat negocieri diplomatice în vederea încheierii păcii.

La 17 februarie/2 martie 1918 Puterile Centrale au denunțat armistițiul cu România, amenințând-o cu ocuparea. În urma întrevederii dintre regele Ferdinand și contele Czernin care a avut loc la 14/27 februarie 1918, în gara Răcăciuni, Czernin l-a informat pe regele Ferdinand că are 48 de ore la dispoziție pentru da un răspuns la solicitările Puterilor Centrale, care, dacă era pozitiv, dădea speranțe României la o pace onorabilă. În caz contrar, ea se putea aștepta la ce era mai rău.

Regele Ferdinand a revenit foarte afectat de la această întâlnire, realizând că practic nu mai există scăpare de la încheierea unei păci separate cu Puterile Centrale.

Acesta a considerat că trebuia să-și focalizeze eforturile asupra identificării celei mai bune formule politice pentru aceasta, cât și pentru salvarea armatei, în sensul evitării desființării și dezarmării sale. În același timp, în zilele de 15/28 februarie și 16 februarie/1 martie au avut loc dezbateri intense în cadrul guvernului, pozițiile membrilor acestuia oscilând de la demisie până la asumarea deschisă a unei alianțe cu Puterile Centrale împotriva Antantei (Matei B. Cantacuzino și Constantin Garoflid). Averescu a refuzat ideea demisiei guvernului, cu argumentul că „nu avea cine să ne înlocuiască” și, într-o ultimă încercare de a câștiga timp a trimis reprezentanților Puterilor Centrale la data de 16 februarie/1 martie ora 13.30, o telegramă pe care mâna sa dreaptă, ministrul justiției Constantin Argetoianu a considerat-o drept „depeșă compromițătoare”.

Ca și în cazul altui tratat controversat încheiat de Alexandru Averescu în aceeași perioadă – Acordul Averescu-Racovski, transmiterea acestei telegrame a scos din nou la iveală naivitatea politică și lipsa abilităților diplomatice ale acestuia „El trăind sub obsesiunea că relațiile sale personale cu Mackensen pot influența hotărârile Germaniei”.

Argetoianu și-a prezentat demisia lui Averescu, în cadrul unei discuții aprinse cu acesta în care i-a reproșat concesiile făcute Puterilor Centrale, ne-necesare și care șubrezeau poziția României în negocierile care aveau să urmeze. Ulterior Argetoianu a revenit asupra demisiei.

Telegrama lui Averescu n-a produs efectul dorit, în sensul că nu numai nu a dus la câștigarea de timp pentru partea română, ci, prin atitudinea submisivă s-a constituit într-un imbold pentru Puterile Centrale, determinându-le ca în ziua următoare să ceară concesii suplimentare guvernului român. Înainte de miezul nopții de 16/17 februarie, Puterile Centrale au răspuns telegramei prim-ministrului României o notă ultimativă, cu condiții ce trebuiau acceptate până la data de 17 februarie/2 martie 1918, ora 12.00.

După primirea notei ultimative, Averescu a decis să meargă la rege „pentru ca fiecare să-și ia părticica lui de răspundere”, cerându-i convocarea unui Consiliu de Coroană, pentru a doua zi.

Urmarea imediată a Consiliului de Coroană din 17-19 februarie 1918 a fost reprezentată de acceptarea în bloc a condițiilor Puterilor Centrale și de trimiterea unor plenipotențiari la Buftea, unde, la 20 februarie/5 martie 1918 avea să fie semnat Tratatul preliminar de pace, precum și prelungirea armistițiului cu 14 zile. Tratatul preliminar a prevăzut cedarea Dobrogei, rectificări de frontieră spre Austro-Ungaria, impunerea unor obligații economice oneroase României, demobilizarea a cel puțin opt divizii, asigurarea accesului trupelor Puterilor Centrale spre sudul Ucrainei, plecarea misiunilor aliate, precum și altele.

O altă consecință importantă a fost reprezentată de plecarea misiunilor militare aliate, care a atras un val de ostilitate împotriva guvernului Averescu, ca urmare a unor incidente produse la plecarea Misiunii Militare Franceze.

Cea mai importantă acțiune politică a fost reprezentată de înlocuirea guvernului Averescu cu guvernul condus de Alexandru Marghiloman, la 5/18 martie 1918, care avea însărcinarea să încheie tratatul de pace cu Puterile Centrale. În mersul istoriei există momente în care personalitățile lumii politice sunt puse în situații dificile, iar acest fapt a fost exprimat, într-o formulare, e drept caustică, de către Nicolae Titulescu, care a spus că a fi politician sau diplomat înseamnă că ești pregătit să înghiți în fiecare dimineață o broască râioasă la micul dejun.

Desigur, sensul figurat al parabolei este acela de a face față unor situații delicate, adesea neplăcute, care implică daune de imagine pentru omul politic.

Alexandru Averescu, figură proeminentă, aproape legendară, a Marelui Război, s-a văzut pus, în scurta-i perioadă de conducător al Guvernului Regatului României, în greaua postură de negociator al păcii. În toată această tevatură, generalul și-a îndeplinit, în definitiv, misiunea de a tergiversa negocierile cu Puterile Centrale. Plecarea sa din fruntea guvernului a fost rezultatul aceleiași stratageme, dar și al unui calcul politic al adversarilor săi, care au dorit să-l compromită definitiv. Nu au ajuns însă la rezultatul așteptat. În schimb, pentru mai toți oamenii politici ai epocii, spusele lui Titulescu, menționate anterior, s-au dovedit valabile.

Tratatul de la București a fost ratificat de Parlamentul României. a fost ratificat la 15/28 iunie 1918 de Camera Deputaților. La 21 iunie/4 iulie 1918 a fost ratificat de către Senat. Însă nu a fost niciodată promulgat de Regele României, Ferdinand I. Dispozițiile sale au intrat în vigoare timp de șase luni. Puterile Centrale au început să dea, la rândul lor, în octombrie 1918, semne de epuizare. Atunci, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman. România a reluat ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Aceasta a condus la Marea Unire din decembrie 1918. Prin unire, toate teritoriile cu populație majoritară românească au intrat în componența României.

Surse:

***, Istoria militară a poporului român, vol. V, Editura Militară, București, 1989

Argetoianu, Constantin, Memorii, vol. IV-V, Editura Humanitas, București, 1994-1995

Dabija, Gheorghe (general), Armata română în răsboiul mondial (1916-1918), vol. IV, Tipografia „Lupta” N. Stroilă, București, 1936

Kirițescu, Constantin, Istoria războiului pentru întregirea României, vol. II, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989

Maria, Regina României, Jurnal de război. 1918, Editura Humanitas, București, 2016

Mamina, Ion, Consilii de Coroană, Editura Enciclopedică, București, 1997

Otu, Petre, Mareșalul Alexandru Averescu. Militarul, omul politic, legenda, ediția a 2-a, Editura Militară, București, 2009

Scurtu, Ioan; Alexandrescu Ion; Bulei Ion; Mamina, Ion, Enciclopedia de istorie a României, Editura Meronia, București, 2001

Torrey, Glenn E., General Henri Berthelot and Romania. Mémoires et Correspondance 1916-1919, Columbia University Presss, New York, 1987, ISBN 0-88033-115-1

https://www.mtholyoke.edu/acad/intrel/routreat.html

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/02/20/1918-anul-marii-uniri-pacea-preliminara-de-la-buftea–58215

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here