S-a întâmplat în 11 februarie 1880

0
25

S-a întâmplat în 11 februarie 1880: S-a născut episcopul greco-catolic Ioan Bălan, unul dintre clericii importanţi ai Bisericii Române Unite; a publicat numeroase lucrări liturgice şi canonice, precum şi o nouă traducere a Noului Testament; arestat în octombrie 1948, a fost dus la mănăstirile Dragoslavele şi Căldăruşani; între anii 1950 şi 1955 a fost închis la Sighet, apoi a avut domiciliu forţat la mănăstirile Curtea de Argeş şi Ciorogârla.

    Fiu al lui Ștefan și al Anicăi Muntean, s-a născut la Teiuș, județul Alba. După școala elementară din satul natal, a urmat cursurile Gimnaziului superior de la Blaj, unde și-a luat examenul de maturitate în 1899. A fost trimis ca seminarist al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș la Seminarul central din Budapesta (1899-1904), apoi a obținut o bursă de studii la Institutul Augustineum din Viena (1904-1906), unde a luat doctoratul în teologie în 1906.A fost hirotonit preot în 1903, la Blaj, unde a îndeplinit apoi diverse funcții în școlile confesionale de băieți și în Curia arhieparhială. S-a făcut cunoscut ca publicist în jurnalele Bisericii locale. În 1909 a fost numit ca preot al credincioșilor greco-catolici din București, iar în 1911, după terminarea construcției primei biserici greco-catolice din București, Biserica Sfântul Vasile cel Mare de pe str. Polonă, a fost numit protopop greco-catolic de București.În 1920 a devenit canonic al Capitlului de la Blaj.În 1921 a fost numit rector al Academiei de Teologie.În 1929 a fost numit membru al Comisiei pontificale însărcinate cu redactarea dreptului canonic al Bisericilor Orientale.A publicat lucrări de teologie și a tradus în română Noul Testament.În 1936 a fost consacrat episcop de Lugoj.
       A fost arestat la 29.10.1948, odată cu ceilalți episcopi români uniți, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită.În urma refuzului său de a „trece” la ortodoxie, în conformitate cu planul sovietic de „lichidare” a Bisericii sale, a fost încarcerat în închisoarea cu condiții de exterminare de la Sighet, între 1950 și 1954.După așa-zisa eliberare din închisoare, la 4.01.1955, cei trei episcopi greco-catolici supraviețuitori ai Sighetului, PS Iuliu Hossu, PS Ioan Bălan și PS Alexandru Rusu, au fost plasați în Domiciliu Obligatoriu (D.O.). De aici, episcopul Ioan Bălan i-a încurajat pe credincioșii greco-catolici să-și declare public apartenența confesională și a susținut reorganizarea structurilor Bisericii Române Unite în clandestinitate.Începând din august 1956, a fost izolat de ceilalți episcopi și plasat în D.O. la mănăstirea ortodoxă Ciorogârla, unde a rămas ultimii trei ani de viață. Până în ultima clipă, a fost supus la nenumărate presiuni pentru a renega comuniunea cu urmașul lui Petru, Papa Romei, și credința catolică.
      La 7.07.1959 și-a pierdut de două ori cunoștința.A refuzat să „treacă” la ortodoxie în schimbul dreptului de a se întoarce la Lugoj pentru un tratament medical adecvat; acest lucru i-a grăbit moartea, survenită la 4.08.1959.A fost înmormântat sub controlul Securității la Cimitirul Bellu din București. În așteptarea beatificării, osemintele sale au fost deshumate la 8.10.2013, fiind depozitate în Catedrala din Lugoj.

Surse:

https://episcopiabucuresti.ro/episcopii-martiri/ioan-balan/

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/episcopul-ioan-balan-unul-dintre-primii-preoti-ai-greco-catolicilor-din-bucuresti

https://papafrancisclablaj.ro/episcopii-greco-catolici-martiri/episcop-ioan-balan/

http://www.bru.ro/lugoj/lista-episcopilor/ps-ioan-balan/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here