S-a întâmplat în 11 decembrie 1918, 11/24

0
53
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 11 decembrie 1918, 11/24: Regele Ferdinand I (1914-1927) a emis Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie şi Decretul-lege de organizare provizorie a Transilvaniei, potrivit căruia serviciile publice rămâneau sub conducerea Consiliului Dirigent, în administraţia Guvernului central de la Bucureşti trecând afacerile străine, armata, căile ferate, poşta, telegraful, telefoanele, circulaţia financiară, vămile, împrumuturile publice şi siguranţa generală a statului (Transilvania urma să fie reprezentată, în Guvernul central, de miniştri fără portofoliu).Marea Adunare Naţională, din 18.XI/1.XII.1918, a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, „adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, decretează Unirea acestor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România”.

       Anul 1918 a fost, după secole de desparţire, anul binecuvântat al Marii Uniri a românilor.Basarabia a fost prima provincie românească care s-a unit cu România. În faţa ameninţărilor Rusiei şi Ucrainei, Basarabia şi-a proclamat independenţa la 24 ianuarie/6 februarie 1918. Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat, la 27 martie/9 aprilie 1918, cu majoritate de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.La 15/28 noiembrie 1918, a avut loc al doilea mare moment din procesul de reîntregire naţională a statului român, când Congresul General al Bucovinei, format din reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina, a hotărât, în unanimitate, „unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României”
        La rândul său, mişcarea naţională a românilor din Transilvania s-a amplificat în toamna anului 1918, în condiţiile înfrângerii Puterilor Centrale şi ale prăbuşirii Austro-Ungariei. Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, întrunit la Oradea, la 29 septembrie/12 octombrie 1918, a adoptat, în unanimitate, o declaraţie redactată de Vasile Goldiş, privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza „printre naţiunile libere” (în baza dreptului naţional ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa). Se sublinia, astfel, necesitatea convocării unei adunări naţionale, care să delege organele abilitate „să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române”.
        În data de  18.XI/1.XII.1918,Marea Adunare Naţională  a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, „adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, a decretat Unirea acestor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România”. Pe 1/14 decembrie regele şi guvernul au întâmpinat la Gara de Nord delegaţia Marelui Sfat Naţional Român din Transilvania, care aducea Rezoluţia Unirii de la Alba-Iulia pentru a fi predată şefului statului. Cu acest prilej, Ferdinand a declarat:„Ne-aţi adus nu numai dorul împlinit a câtorva milioane de suflete, ne-aţi adus inimile lor şi în primirea plină de dragoste frăţească ce aţi găsit-o la noi, aţi putut simţi pulsul ţării mume, ce bate în acelaşi ritm cu al vostru […] După Basarabia şi Bucovina, mai lipsea o piatră dintre cele mai scumpe: Ardealul, cu ţinuturile din Ungaria locuite de români. Azi ne-aţi adus şi această ultimă piatră a clădirii, care încoronează marea operă de unire. Putem privi cu încredere în viitor, căci temeliile sunt puternice.”
        La 11/24 decembrie 1918 Regele Ferdinand I al României  a emis Decretul-lege nr.3.631 de unire a Transilvaniei cu vechea Românie şi Decretul-lege de organizare provizorie a Transilvaniei, potrivit căruia „serviciile publice” rămîneau sub conducerea Consiliului Dirigent, în administraţia guvernului României trecând afacerile străine, armata, căile ferate, poşta, telegraful, telefoanele, circulaţia financiară, vămile, împrumuturile publice şi siguranţa generală a statului.Transilvania urma să fie reprezentată, în Guvernul central, de miniştri fără portofoliu.
       După Marea Unire, oamenilor politici le revenea răspunderea de a găsi mijloacele adecvate pentru a asigura dezvoltarea României ca stat european. Pe 29 noiembrie/12 decembrie 1918 s-a format un nou Consiliu de miniştri, în care erau reprezentate toate provinciile istorice, prezidat de Ion I. C. Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal. În prima lună de la instalare, pe 15 şi 16 decembrie, cabinetul publică decretul-lege privind exproprierea marilor proprietăţi rurale din Vechiul Regat, fixând şi condiţiile exproprierii. Însă, războiul lăsase răni adânci pe trupul ţării noastre: distrugeri materiale, familii sfâşiate de durere şi dezbinate, scăderea nivelului de trai, scăderea producţiei, ceea ce a generat în perioada imediat următoare nemulţumiri în rândul populaţiei, manifestate prin greve şi lupte de stradă. Se impunea astfel adoptarea unor ample reforme, care să ralieze România la noile realităţi postbelice.
      De asemnea, pe 18 ianuarie 1919 au fost deschise lucrările Conferinţei de Pace de la Paris. Aici, Brătianu a purtat o luptă dură diplomatică pentru recunoaşterea internaţională a Marii Uniri, menţinerea integrităţii şi suveranităţii terioriale. Cu toate acestea, Marile Puteri au inclus România în rândul statelor cu interese limitate, fiindu-i impuse unele prevederi dezavantajoase. După mai multe obiecţii, neacceptate de „Consiliul celor patru”, prim ministrul român a părăsit lucrările Conferinţei pe 2 iulie. Refuzând să semneze Tratatul cu Austria, care cuprindea anumite prevederi de neacceptat pentru ţara noastră, Brătianu şi-a depus mandatul de prim-ministru pe 12 septembrie 1919. Imediat, a fost format un nou cabinet în frunte cu generalul Arthur Văitoianu, care a avut aceeaşi atitudine în privinţa semnării tratatului, acesta fiind ratificat abia de următorul guvern pe 10 decembrie 1919. În cele din urmă, la începutul lunii noiembrie, au avut loc primele alegeri parlmentare pe baza votului universal, iar pe 1 decembrie 1919 s-a format un Consiliu de miniştri din membri ai coaliţiei denumită Blocul Parlamentar, sub preşedinţia lui Alexandru Vaida-Voevod. Noul Parlament a votat pe 29 decembrie legile prin care se ratifica Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Regatul României, iar pe 31 decembrie au fost promulgate de regele Ferdinand.
      Marea Unire din 1918 a fost recunoscută în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris prin aşa numitul „Sistem Versailles”: Tratatul cu Germania de la Versailles (28 iunie 1919), Tratatul cu Austria de la Saint-Germain (10 septembrie 1919), Tratatul cu Bulgaria de la Neuilly (27 noiembrie 1919), Tratatul cu Ungaria de la Trianon (4 iunie 1920), Tratatul cu Turcia de la Sèvres (10 august 1920), toate acestea reîntregite prin Tratatul de la Paris din 20 octombrie 1920

Surse:

Nicolescu, Nicolae C. – Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 – 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003

Neagoe, Stelian – Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007

Scurtu, Ioan – Regele Ferdinand. Activitatea politică, Editura Garamond, Bucureşti, 1995

Stan, Constantin I. – Regele Ferdinand I „Întregitorul” 1914-1927, Editura Padeia, Bucureşti, 2003

https://www.academia.edu/38447546/Ioan_Scurtu-_România_între_anii_1918-1940.pdf

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/12/24/100-de-ani-de-cand-regele-ferdinand-i-emitea-decretul-lege-de-unire-a-transilvaniei-cu-vechea-romanie-si-decretul-lege-de-organizare-provizorie-a-transilvaniei/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here