S-a întâmplat în 11 aprilie 1858

0
49

S-a întâmplat în 11 aprilie 1858: S-a născut, la Bucureşti, Barbu Ştefănescu Delavrancea (d. 29 aprilie 1919, Iaşi), scriitor, avocat profesor şi om politic român. Membru titular al Academiei Române (1912). Barbu Ştefănescu Delavrancea era cel mai mic din cei nouă copii ai „starostelui căruţaşilor” din mahalaua Delea – Nouă, Ştefan Tudorică Albu, vrâncean la origine şi al Ianei, oameni simpli.

     Primul contact cu alfabetizarea îl are prin intermediul diaconului Ion Pestreanu de la biserica Sf. Gheorghe cel Nou. În anul 1866 se înscrie în clasa a doua la Şcoala de băieţi nr. 4, unde institutorul Spiridon Danielescu îi adaugă la nume sufixul „escu” care-i transformă numele din Ştefan în Ştefănescu.

         După două clase se transferă la Şcoala Domnească, unde le va face pe ultimele două. Urmează liceul la „Gheorghe Lazăr”, prima clasă, şi pe celelalte şapte la „Sf. Sava”. În anul 1878 se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti. După susţinerea licenţei (1882) merge la specializare la Paris, dar nu reuşeşte să-şi ia doctoratul.

         Datorită operei sale extrem de laborioase, în anul 1912 devine membru al Academiei Române. Barbu Ştefănescu Delavrancea desfăşoară o activitate variată: profesor suplinitor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, ziarist, avocat (este celebru procesul „Caion”, intentat lui Ioan Luca Caragiale în legătură cu paternitatea dramei Năpasta, când în sală, pentru a asculta pledoaria avocaţilor, s-a intrat doar pe baza invitaţiilor), scriitor (nuvelist şi dramaturg).

        Activitatea sa publicistică constă în colaborarea cu ziarele „România Liberă” şi „Epoca” (din 1884), al căror redactor a fost; în 1887 conduce, pentru o scurtă perioadă, „Lupta Literară” iar din anul următor devine redactor la revista lui B. P. Hașdeu, „Revista Nouă” şi colaborator la „Democraţia” şi „Voinţa naţională”; din 1893 începe colaborarea cu „Literatura şi ştiinţa” lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. Alte publicaţii la care a colaborat de-a lungul timpului au fost: „Revista Literară”, „Familia”, „Românul”.

       În literatură debutează în anul 1878 cu volumul de poezii intitulat Poiana lungă, semnat „Barbu”, iar în anul 1883 debutează ca nuvelist cu opera Sultănica, urmează Bunicul, Bunica, Domnul Vucea şi, mai ales, Hagi Tudose (1903). Din anul următor publică sub pseudonimul „Delavrancea”. Inspirându-se din folclor, a lăsat câteva basme de o neasemuită frumuseţe: Neghiniţă, Palatul de Cleştar, Dăparte, Dăparte, Moş Crăciun etc.

          Barbu Ştefănescu Delavrancea este cunoscut publicului larg mai ales pentru trilogia sa istorică: Apus de soare (1909), Viforul (1910), Luceafărul (1910), plină de un suflu romantic.

         Ca politician, se remarcă prin deţinerea mai multor demnităţi: primar al Bucureştilor (1899), ministru al Lucrărilor Publice (29 decembrie 1910 – 27 martie 1912), ministru al Industriei şi Comerţului (din 10 iulie 1917), deputat.

         Unul dintre cei mai mari oratori români, pe lângă colosala-i operă, nu atât cantitativ, cât prin frumuseţea şi stilul ei, a fost şi un mare patriot care a militat pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat: „Visul atâtor generaţii de strămoşi, de moşi şi de părinţi l-am visat şi noi, şi acum îl vedem aevea […]. Suntem un singur popor, Carpaţii ne sunt şira spinării”.

Surse:

Stan, Stoica (coord.) – Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008.

https://www.tititudorancea.org/z/biografie_barbu_stefanescu_delavrancea.htm

Mărturiile contemporanilor despre Barbu Ștefănescu Delavrancea

http://www.istoria.md/articol/601/Barbu_%C5%9Etef%C4%83nescu_Delavrancea,_biografie

Barbu Ștefănescu Delavrancea

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here