S-a întâmplat în 11 aprilie 1814

197

S-a întâmplat în 11 aprilie 1814: Napoleon Bonaparte a fost exilat pe Insula Elba. Prima abdicare a lui Napoleon I a avut loc la 6 aprilie 1814 la castelul de la Fontainebleau, pe 11 aprilie semnându-se Tratatul de la Fontainebleau, care reglementa exilul lui Napoleon în insula Elba. Tratatul de la Fontainebleau cu Aliaţii îi acordă lui Napoleon insula mediteraneană Elba, dreptul de a fi însoţit de 1000 de oameni din Gardă iar Franţa urma să îi plătească o indemnizaţie anuală. După o tentativă de sinucidere pe 12, pe data de 20 aprilie 1814, Napoleon îşi ia adio de la Garda sa în curtea castelului de la Fontainebleau şi apoi pleacă în exil în insula Elba.

Episodul ultimei cuvântări din marea curte a castelului a rămas cunoscut sub numele de „Les adieux de Fontainebleau”. Cuvintele transmise de Napoleon Gărzii au fost consemnate în Manuscrit de 1814 al baronului Fain: „Soldaţi din Vechea mea Gardă, vă spun adio. De douăzeci de ani, v-am regăsit în mod constant pe drumul onoarei şi al victoriei […]. Cu oameni ca voi, cauza noastră nu era pierdută. Dar războiul era interminabil; ar fi fost război civil şi astfel Franţa nu ar fi devenit decât mai nefericită. Am sacrificat deci toate interesele noastre în faţa acelora ale patriei; plec. Voi, prietenii mei, continuaţi să serviţi Franţa […]. Dacă am consimţit să supravieţuiesc, este pentru a servi în continuare gloria noastră: vreau să scriu marile lucruri pe care le-am făcut împreună. La revedere, copiii mei! Aş vrea să vă strâng pe toţi la piept; să sărut măcar drapelul vostru.”

După ce a pierdut Bătălia de la Leipzig (cunoscută și drept Bătălia Națiunilor), în octombrie 1813, Napoleon Bonaparte pierde conducerea Franței. Însă în urma tratatului de la Fontainebleau a fost numit conducător al insulei Elba, unde urma să fie exilat. De ce a fost Napoleon tratat cu asemenea blândețe? La urma urmei, subjugase aproape întreaga Europă continentală, amenințase Marea Britanie cu o invazie și ajunsese până la porțile Moscovei.

Nici societatea franceză, nici comunitatea internațională nu au făcut însă niciun efort serios pentru a-l pedepsi pe Bonaparte. Mai mult decât atât, nici exilul ce i-a fost impus nu putea fi considerat o pedeapsă prea dură: Elba era la doar câțiva zeci de kilometri de Corsica sa natală, la 240 km de Franța și încă și mai aproape de peninsula italică, unde rudele fostului împărat erau încă la putere.

Dacă s-ar fi mulțumit cu modernizarea insulei și cu scrierea memoriilor, Napoleon ar fi putut să-și petreacă restul vieții într-un mod cât se poate de confortabil. Dar el avea, la momentul respectiv, doar 45 de ani și, având în vedere viața activă pe care o dusese până atunci, nu e surprinzător faptul că nu s-a mulțumit cu o asemenea pensionare forțată timpurie. Astfel, Napoleon Bonaparte a petrecut pe Elba doar 300 de zile, după care s-a întors în Franța (în februarie 1815).

În privința lui Napoleon, au existat întotdeauna două tabere: oameni care au văzut în el un mare revoluționar, care a schimbat întreaga Europă prin legislația modernă impusă în Franța și, de cealaltă parte, oameni care au văzut în el un tiran. În epocă, el a fost aspru criticat chiar și în Franța, de persoane influente precum Chateaubriand sau Madame de Staël, și ar fi fost încă și mai puternic criticat dacă nu ar fi impus o cenzură strictă. Astfel, ar fi existat oameni care să încerce să-l aducă pe fostul împărat în fața justiției.

Însă nu s-a întâmplat asta. De ce? Motivele sunt atât de ordin politic, cât și legal. Din punct de vedere politic, trebuie să ne aducem aminte că la începutul lui 1814, Napoleon fusese învins pe câmpul de luptă, dar el rămânea în continuare Împărat al Franței și era recunoscut ca atare prin mai multe tratate. În plus, era căsătorit cu Marie-Louise, fiica Împăratului Austriac.

De aceea, Aliații victorioși doreau să-i controleze ambițiile lui Napoleon, nu să-l distrugă complet, cu atât mai mult să-l pedepsească. Iar din perspectiva legală, în epocă nu exista nicio modalitate prin care un șef de stat să fie judecat. Așadar, problema vinovăției lui Napoleon a fost discutată în termeni politici și morali, nu legali, astfel că pedeapsa sa a fost una lejeră.

Consecințele s-au văzut repede. Napoleon se întoarce în Franța în februarie 1815, își reclamă poziția politică și revine în fruntea armatei franceze, pe care o va conduce în Bătălia de la Waterloo, din 18 iunie 1815, unde va fi înfrânt. După Waterloo, Aliații își vor schimba poziția față de Napoleon, pe care îl trimit din nou în exil, de data aceasta departe, în apele din largul Africii, pe Insula Sf. Elena, de unde Napoleon nu va mai pleca niciodată, murind aici în 1821.