S-a întâmplat în 10 mai 1936

0
71

S-a întâmplat în 10 mai 1936: Se deschidea oficial Muzeul Satului din Bucureşti, în prezenţa regelui Carol al II-lea. Pentru public acesta s-a deschis cu o săptămână mai târziu, la 17 mai 1936, concomitent cu cea a întregului parc Herăstrău. Crearea Muzeului Satului este rodul unor cercetări de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Şcolii Sociologice din Bucureşti.

Muzeul a luat fiinţă cu sprijinul material al Fundaţiei Regale „Principele Carol”. În etapa sa de început, între 1936-1940, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” dispunea de 4,5 hectare de teren, pe care au fost amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate şi dispuse după un plan elaborat de dramaturgul şi scenograful V. I. Popa. Acest plan, care în bună măsură este valabil şi astăzi, tinde să reproducă harta României, în sectoare reprezentând marile provincii istorice ale ţării. Pe 17 mai se serbează anual „Ziua Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti”.

    În România, ideea creării unui muzeu în aer liber se înfiripă încă din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1867, Alexandru Odobescu, eminent om de cultură, propune prezentarea, în cadrul Expoziției Universale de la Paris, într-un pavilion special amenajat, a unor monumente de arhitectură populară. Ceva mai târziu, savantul Alexandru Tzigara-Samurcaș avea să preconizeze aducerea în Muzeul Etnografic, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială din București, înființat de el în 1906, a unor „gospodării autentice și complete din toate regiunile mai însemnate locuite de români”.

          Proiectul său se va concretiza prin expunerea, în 1909, în acest muzeu, a casei „Ceauru”, adevărata bijuterie arhitectonică în lemn, din zona Gorj. Toate aceste inițiative au constituit premisele întemeierii celor dintâi muzee etnografice în aer liber de la noi: Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul Hoia, de la Cluj, cu specific regional, și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, cu caracter național.

         Ducând mai departe această idee, între anii 1925-1935, Universitatea din București, Catedra de sociologie, a organizat o serie de cercetări monografice interdisciplinare în sate din diferite regiuni ale țării, încheiate de fiecare dată cu o expoziție temporară: 1925 Goicea-Dolj, 1926 Rușețu-Brăila, 1927 Nereju-Vrancea, 1928 Fundu Moldovei, 1929, 1932 Drăguș-Făgăraș, 1930 Runcu-Gorj, 1931 Cornova-Basarabia. Pe măsura obținerii de noi rezultate în cercetare, prof. Dimitrie Gusti și-a dat seama că expozițiile temporare organizate la seminarul de sociologie aveau un caracter de improvizație care nu serveau la demonstrarea ideilor sale, și a propus organizarea Muzeului Satului Românesc din București.

           La înfăptuirea și concretizarea acestei idei și-a adus contribuția un grup de mari specialiști care au coordonat cercetările monografice: Henri H. Stahl, Victor Ion Popa, Mihai Pop, Mac Constantinescu, Traian Herseni etc. Preocupat de găsirea unui teren potrivit pentru organizarea viitorului muzeu, profesorul Dimitrie Gusti și colaboratorii săi apropiați au acceptat propunerea primăriei Municipiului București de a-l organiza în Parcul Național Carol al II-lea (Parcul Herăstrău), pe o suprafață de 4.500 de metri pătrați, la marginea Lacului Băneasa. Lucrările pentru amenajarea terenului au început în luna martie a anului 1936.

       Fundația Culturală Regală „Principele Carol” a susținut moral și material proiectul. Pe parcursul lucrărilor, regele vizitează de patru ori șantierul, fiind dornic ca deschiderea Muzeului să aibă loc la data stabilită când se sărbătorea și împlinirea a 70 de ani de la întemeierea dinastiei de Hohenzollern în România. Construcțiile selectate în timpul cercetărilor după criteriul reprezentativității, au fost demontate și aduse la București în 56 de vagoane de tren. Odată cu materialele de construcție, au sosit și 130 de meșteri, cunoscători ai tehnicilor tradiționale de lucru, care urmau să refacă monumentele într-un timp record.

          Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, în prezența regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o săptămână mai târziu, pe 17 mai 1936. Muzeul Satului a fost conceput ca un muzeu social și nu ca unul etnografic. Dimitrie Gusti a declarat: „El [muzeul] este în stare să oglindească mai bine decât orice altceva bogăția și varietatea de viață țărănească, ideile de atâtea ori adânci, de stil arhitectonic țărănesc, marea știință a adaptării la mediu și a prelucrării mediului, originalitatea în împodobire și siguranța instinctivă sau chibzuită a folosirii spațiului mai larg pentru oameni, vite și lucruri; arta și tehnica românească de la brazdă își dau mâna.”

          În discursul inaugural, Dimitrie Gusti precizează că nu i-au fost sursă de inspirație muzeele în aer liber din țările nordice. Muzeele din Skansen, Bigdo, Lillehammer erau, după părerea sa, prea romantice și etnografice, preocupate mai mult de piesele muzeale și mai puțin de problemele omului contemporan, de mediul și faptele acestuia. Noul muzeu trebuia „să placă nu numai ochiului, ci și să înfățișeze lucruri adevarate”, el fiind, în viziunea sa „un muzeu sociologic al satului românesc de azi”, „un sat-muzeu”, sinteză a tuturor satelor din întreaga Românie.Totodată, după cum preciza Henry H. Stahl, muzeul urma să-și exercite și funcția de principal mijloc „… de acțiune al pedagogiei sociale”.
        Ceea ce este surprinzător este că Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” se află în București, în pofida specificului său. Astfel, Muzeul Satului este una din principalele atracții ale capitalei României, cunoscută fiind chiar și peste hotare. El este amplasat într-o admirabilă zonă verde, pe malul lacului Herăstrău, adresa sa fiind: Șoseaua Kiseleff nr. 28-30, sector 1, București. Din Parcul Herăstrău există o poartă de acces în muzeu, Poarta Miorița. Atmosfera se aseamănă mai mult cu cea a unui parc natural decât cu cea a unui muzeu, fiind reconstruite aproximativ toate elementele ce puteau aduce aminte de vremurile de demult și de atmosfera pitorească. În muzeu există o umiditate ridicată de peste 80% și o temperatură care variază. Pe de altă parte există și riscul permanent al atacului biologic, cel mai periculos fiind constituit de Merulius lacrymans pentru monumentele din lemn, dar și numeroase tipuri de insecte cum ar fi coleopterele pentru lemn și moliile pentru textile și blănuri.

          Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și-a obișnuit publicul vizitator cu noutăți în diferite segmente ale activității sale complexe, bogate și variate. Muzeul își anunță o nouă performanță, înscriindu-se în fruntea muzeelor în aer liber din țară, care au implementat noul și modernul sistem de supraveghere video, ceea ce conferă patrimoniului său, cuprins în expoziția în aer liber de arhitectură populară și în colecții, un plus de siguranță și securitate.

Surse:

Muzeul Satului, 1936-2003, Ioan Godea, Editura Coresi, 2004

https://muzeul-satului.ro/

https://www.infoghidromania.com/muzeul-satului.html

https://www.facebook.com/muzeulsatului/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here