S-a întâmplat în 10 aprilie 1959

0
45

S-a întâmplat în 10 aprilie 1959: A murit juristul Ioan P. Papp; rol însemnat în reorganizarea justiţiei transilvane după 1918; cercetările sale se referă la aspecte ale literaturii juridice şi istorice privind trecutul Transilvaniei; membru de onoare al Academiei Române (n. 1878). A publicat lucrări juridice şi istorice privind Transilvania (Cărţile funduare. Colecţie de legi, regulamente, ordonanţe şi formulare, 1922; Procesul Memorandului românilor transilvăneni, 2 vol., 1933-1934).

          S-a născut în Beiuș, fiu al avocatului Paul Papp, care s-a remarcat ca un susținător al elevilor săraci. Înainte de a îmbrățișa avocatura, tatăl său a fost judecător în Vașcău, post pe care a trebuit să-l părăsească pentru a se dedica luptei naționale. Ioan P. Papp a absolvit Liceul românesc din Beiuș și a urmat Facultatea de Drept a Universității din Cluj. Tot aici își obține și doctoratul în științe juridice. La absolvire i se propune un post de funcționar în Ministerul Justiției, la Budapesta.

         După trecerea examenului de avocat și obținerea titlului de doctor în științe juridice se va căsători cu Veturia Bontescu, nepoată a marelui George Barițiu, fiică a avocatului Mihai Bontescu din Hațeg și soră a cunoscutului avocat, apoi ministru, Victor Bontescu.

          În urma căsătoriei se stabilește pentru o perioadă în Hațeg, apoi în Deva și Beiuș. În cele din urmă își deschide birou de avocat în Brad (1903), unde rămâne până în anul 1919. A fost printre altele jurist consult pentru Gimnaziului român din Brad și al Băncii „Crișana”.

        În anii petrecuți în Țara Zarandului a depus eforturi nu doar în apărarea drepturilor românilor de aici, ci pentru ridicarea lor economică și culturală. A fost un mare susținător al școlilor din zonă. Din punct de vedere politic, a fost adeptul activismului, integrându-se în grupul de la Orăștie, alături de Aurel Vlad, A. Vaida-Voevod, Iuliu Maniu etc., fiind un apropiat al protopopului Vasile Damian, ajuns deputat în parlamentul de la Budapesta.

        Împreună cu protopopul ortodox Vasile Damian, cu avocatul Pavel Oprișa și profesorul Ioan Radu organizează în august 1904 o impresionantă adunare generală a Societății pentru Fond de Teatru Român, la Brad.

         După Unire, primește sarcina, alături de dr. Ioan Suciu și maiorul Florian Medrea, de a organiza regimentul românesc de voluntari din Zarand, botezat sugestiv Regimentul Horia. În cadrul Consiliului Dirigent, a făcut parte din echipa de la resortul de Justiție, al cărui responsabil era dr. Aurel Lazăr, îndeplinind funcția de șef de secție, alături de dr. Cornel Crăciunescu. În această calitate înființează „Fondul imprimantelor” și „Fondul cărților funduare”, iar mai apoi „Buletinul justiției”; a înființat și o tipografie, precum și o casă de odihnă la Sovata („Casa magistraților”).

        În anul 1919, dată fiind pregătirea și experiența sa, va fi numit consilier al Curții de Apel Cluj, ajungând în cele din urmă prim-președinte al acesteia (1939-1944). Pentru perioada 1920-1923 va fi numit președinte de secție la Curtea de Apel din Oradea, după care revine la Cluj. Chiar dacă i se oferă mai multe oportunități în carieră, de pildă consilier la Curtea de Casație, nu va părăsi Curtea de Apel din Cluj. A făcut parte și din Consiliul Superior al Magistraturii.

        Ca magistrat excepțional, prin cinstea și pregătirea sa, omenia dovedită, ajunge să se bucure de o faimă binemeritată. Într-un articol publicat în revista Transilvania (publicația oficială a Astrei), cu ocazia pensionării sale (ianuarie 1945) este numit „patriarhul magistraturii ardelene”. În 27 mai 1946 a fost primit membru de onoare al Academiei Române, calitate ce o va pierde după reformarea acestei instituții (1848). Este repus în drepturi în 3 iulie 1990.

         A publicat diferite lucrări juridice: „Proceduri de moștenire în Ardeal” (1921), „Cartea funduară” vol. I (1923), „Procedura civilă din Ardeal” (vol. I-III, 1925), „Legea cambială” (1922), „Legea cecului” (1923), „Dreptul de autor” (1923), „Norme de drept imobiliar” (1923), „Instaurarea justiției românești în Ardeal” (1945) etc. A fost unul dintre autorii monumentalei opere juridice „Codul de procedură civilă a Transilvaniei”, vol. I-VI (1925-1926). Dar ceea ce este foarte important, a scris lucrarea „Procesul memorandului românilor din Transilvania” (2 volume), apărută în anul 1933.

       În anul 1941, Ioan P. Papp și fiica sa, Doina Papp (văduva căpitanului Zapolschi Bușilă), înființează Fundația „Veturia dr. Ioan Papp. Azil pentru bătrânii săraci din Hațeg”. Demersul caritabil era în concordanță cu decizia soției sale, impusă testamentar de comun acord (1935), vizând deopotrivă memoria acesteia, cât și a părinților săi, Mihai și Maria (n Barițiu) Bontescu.

Surse:

http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/transilvania/1945/BCUCLUJ_FP_279996_1945_076_001_002.pdf

Ioan P. Papp, jurist şi om politic6 august 1878 – 10 aprilie 1959Membru de onoare – 27 mai 1946 (repus în drepturi – 3…

Publicată de Academia Romana Filiala Cluj-Napoca pe Sâmbătă, 9 aprilie 2016

https://devaplus.ro/stiri-deva/papp-ioan-p/

Valentin Orga, „Avocații și Marea Unire”, Editura Argonaut, 2018.

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here