S-a întâmplat în 10 aprilie 1937

0
359

S-a întâmplat în 10 aprilie 1937: Principele Nicolae, fiul regelui Ferdinand şi al reginei Maria, a fost decăzut din rangul de membru al familiei regale, printr-un decret regal, ca urmare a căsătoriei morganatice cu Ioana Dumitrescu-Doleti. El s-a exilat în acelaşi an, sub numele de Nicolae Brana.

         Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României s-a născut la Sinaia, la 5/18 august 1903, şi a fost botezat de către Ţarul Rusiei, Nicolae al II-lea, al cărui prenume îl purta. A fost Regent al României, între anii 1927 şi 1930. A murit la 9 iulie 1978, la Madrid și a fost înmormântat la Lausanne, în Elveţia. Principele Nicolae, alintat Nicky, a copilărit la Sinaia şi la Bucureşti şi a devenit ofiţer al armatei române.

           A fost un tânăr impetuos, plin de viaţă, pasionat de maşini şi de viteză. A studiat la Colegiul Eton, în Anglia, şi l-a avut drept tutore pe Mr Hansell, care se ocupase şi de Prinţul de Wales. A fost membru al Organizaţiei Cercetaşilor din România, şi-a oferit Înaltul Patronaj Societăţii pentru Îmbunătăţirea Rasei Canine din România şi a făcut parte din primul Comitet de conducere al Asociaţiei Creştine a Tinerilor YMCA din România (înfiinţată, în 1919, de către Regina Maria).

          Celebrul castel al Iuliei Hașdeu, de la Câmpina, i-a fost lăsat prin testament, de către Bogdan Petriceicu Hașdeu, în anul 1906, Principelui Nicolae, care însă nu l-a acceptat. La 20 iulie 1927, a devenit Regent al României şi a exercitat direcţia Consiliului de Regenţă până la 8 iunie 1930, când fratele lui, Carol al II-lea, a fost proclamat Rege. După venirea pe Tron a fratelui său, Principele Nicolae a primit funcţii onorifice, precum acelea de inspector general al armatei şi de preşedinte al Consiliului Superior al Aeronauticii.

           S-a căsătorit, la 28 octombrie 1931, cu Ioana Dumitrescu-Doletti.Căsătoria nu a fost recunoscută de Regele Carol al II-lea, care a hotărât să-l trimită pe fratele său în două călătorii succesive, în Europa şi Statele Unite. Relaţiile dintre fraţi au devenit tot mai tensionate, Nicolae neacceptând să îi fie anulată căsătoria. La 9 aprilie 1937, Carol al II-lea l-a exclus din Familia Regală,iar începând cu 10 iulie i-a suprimat titlurile şi drepturile dinastice şi l-a autorizat să poarte numele de Nicolae Brana. Și-a recâștigat dreptul de a se numi Nicolae de Hohenzollern începând cu 10 iulie 1942, prin decizia Regelui Mihai I.

         Principele Nicolae a părăsit România, plecând în Spania, apoi în Elveţia. După instaurarea regimului comunist în România, a sprijinit organizaţiile exilului românesc, printre care Institutul Român de la Freiburg (şi biblioteca), revistele Libertatea Românească şi Fapta, tipărite la Madrid, şi Editura Factum. A înfiinţat, la Paris, Centrul Român de Cercetări, iar în 1954, Uniunea Asociaţiilor Române din Germania.

           După moartea soţiei sale, în 1963, s-a căsătorit, a doua oară, în 1967, cu Thereza Figueira de Mello, originară din Venezuela. Principele Nicolae s-a întâlnit, în exil, cu Regele Mihai și Regina Ana, o singură dată, în Elveția.

          Spre sfârşitul vieţii, a început să-şi scrie memoriile, dar nu a apucat să finalizeze decât o mică parte din vastul plan pe care şi-l făcuse. A murit la Madrid, la 9 iulie 1978, în vârstă de şaptezeci şi cinci de ani, și a fost înmormântat la Lausanne, alături de prima soție.

Surse:

115 ani de la nașterea Principelui Nicolae al României

Fișă biografică: Principele Nicolae (1903-1978)

https://adevarul.ro/locale/focsani/femeia-principele-nicolae-fost-exclus-casa-regala-romaniei-era-frumusete-discutabila-inzestrata-atractiile-viciului-1_5aa91e04df52022f758c1e4d/index.html

https://www.wattpad.com/213704910-destine-regale-uitate-printul-nicolae-al-romaniei

https://www.rfi.ro/politica-102447-pagina-de-istorie-povestea-principele-nicolae-decazut-drepturi-femei

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.