S-a întâmplat în 1 martie 1445

0
64

S-a întâmplat în 1 martie 1445 . S-a născut Sandro Botticelli, pictor italian. Sandro Botticelli – Alessandro di Mariano Filipepi (n. Florenţa – d. 17 mai 1510, Florenţa) a fost un pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanţi ai Renaşterii italiene.

            Frumuseţea şi graţia figurilor create de el, precizia liniilor şi redarea mişcării fac din lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii. Caracteristic artei lui Botticelli este şi faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane. Numele lui Botticelli este derivat din cel al fratelui său mai mare, Giovanni, cămătar care era numit Botticello (Butoiaşul).

             După cum se întâmplă frecvent cu artiştii renascentişti, cele mai multe informaţii despre viaţa şi personalitatea lui Botticelli provin din cartea lui Giorgio Vasari Vieţile celor mai renumiţi arhitecţi, pictori şi sculptori (Vite de’piu eccellenti architetti, pittori et scultori, 1550), cu detaliile adăugate şi corectate din documente.

          Tatăl lui Botticelli era un tăbăcar care l-a dat pe fiul său Sandro ca ucenic de bijutier după ce acesta îşi terminase şcoala.

            Dar cum Sandro prefera pictura, tatăl său l-a pus sub tutela lui Filippo Lippi, unul dintre cei mai admiraţi maeştri florentini.

          Stilul pictural al lui Lippi, care s-a format în prima parte a Renaşterii florentine, a jucat un rol fundamental în formarea artistică a lui Botticelli, iar influenţa primului se simte chiar şi în lucrările târzii ale elevului său. Lippi l-a învăţat pe Botticelli tehnicile de pictură pe panouri de lemn şi de frescă şi i-a format un control sigur asupra perspectivei lineare.

         După ce Lippi a plecat din Florenţa pentru a merge la Spoleto, Botticelli s-a străduit să-şi îmbunătăţească stilul figurativ relativ delicat şi fragil pe care îl deprinsese de la profesorul său. În acest scop a studiat stilul sculptural al lui Antonio Pollaiuolo şi Andrea del Verrocchio, cei mai importanţi pictori florentini din anii 1460. Până în 1470, Botticelli se impusese în Florenţa drept un maestru independent care avea propriul atelier. Absorbit de arta sa, nu s-a căsătorit niciodată şi a locuit cu familia.

          În cca. 1478-1481, Botticelli a ajuns la maturitate artistică; toate şovăielile din lucrările sale au dispărut, fiind înlocuite de o măiestrie desăvârşită. A reuşit să integreze figuri şi cadre în compoziţii armonioase şi să redea forma umană cu o vitalitate irezistibilă.

         Ulterior, avea să dovedească un talent inegalabil în ilustrarea textelor narative, indiferent dacă era vorba de vieţi ale sfinţilor sau episoade din Decameronul (Decameron, 1351) lui Boccaccio sau Divina comedie (Divina Commedia, 1321) a lui Dante, într-o formă picturală care este, în acelaşi timp, exactă, economică şi elocventă.

         Botticelli a executat lucrări în toate genurile curente ale artei florentine.

         A pictat retabluri în frescă şi pe panouri, tondi (picturi rotunde), imagini pe panouri mici şi mici tripticuri religioase.Printre retablurile sale se numără panouri verticale înguste precum Sfântul Sebastian (San Sebastiano, 1474), mici panouri longitudinale precum celebra pictură Adoraţia Magilor (Adorazione dei Magi, cca 1476) din biserica Santa Maria Novella; retabluri de mărime medie, dintre care cel mai reuşit este cel din capela Bardi (1484—1485), şi lucrări de mari dimensiuni precum retablul Sfântului Barnaba (Pala di San Barnaba, cca 1488) şi Încoronarea Fecioarei (Incoronazione della Vergine e santi, cca 1490).

          Măiestria sa timpurie în tehnica frescei este clar vizibilă în tabloul Sfântul Augustin (SantAgostino nello studio, 1480) din biserica Ognissanti, în care energia serioasă şi vigoarea sfântului exprimă atât forţa sa intelectuală, cât şi pietatea religioasă.

             Trei dintre cele mai bune fresce religioase ale lui Botticelli (finalizate în 1482) au făcut parte din decoraţiile Capelei Sixtine efectuate de o echipă de artişti din Florenţa şi Umbria care fuseseră convocaţi la Roma în iulie 1481.

            Temele teologice ale frescelor au fost alese astfel încât să ilustreze supremaţia papală asupra bisericii; execuţiile lui Botticelli sunt remarcabile prin strălucita fuziune a secvenţelor simbolice în compoziţii unitare.Tablourile florentine rotunde erau adesea picturi de mari dimensiuni, cu rame bogate, iar Botticelli a realizat lucrări importante în acest format, începând cu Adoraţia Magilor (1473), pe care l-a pictat pentru Antonio Pucci.

        Botticelli este primul artist european ale cărui picturi cu subiecte istorice laice s-au păstrat în număr relativ mare şi care sunt egale sau chiar superioare ca importanţă cu picturile sale religioase.

          Cu toate acestea, o mare parte a lucrărilor laice s-au pierdut; dintr-o perioadă creativă de cca 40 de ani, doar opt exemple realizate de el supravieţuiesc într-un gen deja bine-stabilit, portretul.

             Poate că talentul lui Botticelli pentru portrete i-a atras patronajul familiei de Medici, în special al lui Lorenzo de Medici şi al fratelui său Giuliano, care dominau, pe atunci, Florenţa. Botticelli a realizat un portret al lui Giuliano şi portrete postume ale bunicului său Cosimo şi ale tatălui Piero.

            După asasinarea lui Giuliano de Medici în conspiraţia Pazzi din 1478, Botticelli a pictat fresca dezonorantă a conspiratorilor spânzuraţi pe un zid al Palazzo Vecchio.

         Frescele au fost distruse după expulzarea familiei Medici în 1494. Fără îndoială, Lorenzo îl prefera întotdeauna pe Botticelli, după cum susţine Vasari, dar un rol şi mai important în cariera pictorului l-a jucat prietenia constantă şi patronajul lui Lorenzo di Pierfrancesco de Medici, capul de familie al noii generaţii de Medici.

          Multe dintre comenzile primite de Botticelli de la aceşti patroni bogaţi ţineau de obiceiurile florentine legate de nunţi, care,la acea dată, erau de departe cea mai importantă ceremonie într-o familie.

        Printre cele mai remarcabile exemple ale noilor tendinţe din pictura laică se numără şi patru dintre cele mai celebre lucrări aie lui Botticelli: Primăvara (cca 1477-1482), Pallas şi centaurul (Pallade che doma il centauro, cca 1485), Venus şi Marte (Venere e Marte, cca 1485) şi Naşterea lui Venus (cca 1485).Primăvara sau Alegoria primăverii şi Naşterea lui Venus au fost pictate pentru reşedinţa lui Lorenzo di Pierfrancesco de Medici.

            Frescele lui Botticelli dintr-o încăpere din Villa Lemmi sunt pictate pentru a celebra o căsătorie. Este căsătoria lui Lorenzo Tornabuoni şi Giovanna degli Albizzi în 1486. Frescele se inspiră tot din mitologia antică în alegerea subiectelor.

          În operele târzii din anii 1480 este sesizabil un manierism incipient. La fel şi în opere precum grandiosul tablou Bunavestire (Annunciazione di Cestello, 1490). Și în micul tablou Pieta (Pieta, sfârşitul anilor 1490), aflate în prezent în muzeul Poldi-Pezzoli.

           Începând cu 1494, Florenţa a cunoscut o perioadă dramatică: conducătorii din familia Medici s-au prăbuşit şi s-a instalat un guvern republican dominat de Savonarola. Acesta era un idealist ascet care tuna împotriva corupţiei Bisericii şi prevestea reînnoirea sa viitoare. Conform relatării lui Vasari, Botticelli a fost un adept devotat al lui Savonarola, chiar şi după ce călugărul a fost executat în 1498.

           Tensiunile spirituale din aceşti ani se reflectă în două picturi religioase, apocalipticele Răstignire mistică ( 1497) şi Naşterea mistică (1501). Acestea exprimă credinţa lui Botticelli în reînnoirea Bisericii. Prima este Tragedia Lucreţiei (Storie de Lucrezia, cca. 1499). A doua este Istoria Virginiei Romana (Storie de Virginia, 1499). Ele par să condamne tirania familiei Medici şi să ridice în slăvi republicanismul.

           Botticelli, conform relatării lui Vasari, a fost pasionat multă vreme de studiul şi interpretarea Divinei Comedii a lui Dante.

             Avea câteva planuri să ilustreze prima ediţie tipărită din 1481. A lucrat intermitent, în anii următori, la un set neterminat de desene mari. Acestea adăugau fiecărui cânt un comentariu vizual complet. Era foarte căutat şi de meşterii gravori, de maeştrii în broderii şi de tapiseri, cărora le oferea modele; printre puţinele desene ale sale care s-au păstrat există câteva ce pot fi asociate cu aceste tehnici.

            Vasari îl descrie pe Botticelli ca fiind sărac şi bolnav în ultimii săi ani. Alte dovezi sugerează că el şi familia sa au rămas destul de prosperi. A primit comenzi pe tot parcursul anilor 1490 şi a continuat chiar şi în 1505 să-şi plătească dările. Totuși, o făcea cu întârziere, către Compania Sfântului Luca, ghilda florentină a pictorilor. Lipsa unor noi comenzi şi şovăiala din ultimele desene pentru Dante sugerează faptul că, poate, a fost doborât de boală. La moartea sa în 1510 a fost îngropat în biserica Ognissanti.

Surse:

http://www.galeriadearta.com/pictura/sandro-botticelli-455.htm

Enciclopedia Universală Britannica, vol.2, A-B, Bucureşti, Editura Litera, 2010

https://www.britannica.com/biography/Sandro-Botticelli

https://www.theartstory.org/artist-botticelli-sandro-life-and-legacy.htm

Pictorul Sandro Botticelli si arta renascentista

https://study.com/academy/lesson/sandro-botticelli-paintings-facts-quiz.html

http://ziarullumina.ro/sandro-botticelli-pictorul-genial-al-gratiei-feminine-79467.html

http://www.mixdecultura.ro/2014/07/sandro-botticelli-vrajitorul-din-florenta/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here