S-a întâmplat în 1 mai 1923

0
51

S-a întâmplat în 1 mai 1923: S-a născut Ion Popescu Gopo, regizor, scenarist, desenator; autor de filme de animaţie. Ion Popescu-Gopo (n. Bucureşti; d. 29 noiembrie 1989, Bucureşti) a fost un artist plastic român, creatorul a nenumărate filme de desen animat în care personajul principal era „Omuleţul lui Gopo”, o creaţie proprie care l-a făcut celebru şi i-a câştigat câteva premii naţionale şi internaţionale, actor, scenarist şi regizor de film. Pseudonimul său de Gopo provine de la numele părinţilor săi: numele de fată al mamei sale, Gorenco, şi numele tatălui, Popescu.

           Născut în Bucureşti la 1 mai 1923, Ion Popescu Gopo a debutat în presă în 1939, publicând caricaturi. A studiat la Academia de Arte din Bucureşti, pe care nu a absolvit-o, absolvind în schimb un curs de animaţie la Moscova. Debutul în animaţie are loc în 1949, alături de tatăl său şi de Matty Aslan, este vorba despre scurtmetrajul de animaţie „Punguţa cu doi bani”.

          Din 1950 începe să lucreze la Studioul Cinematografic Bucureşti, în cadrul Secţiei de animaţie. Gopo era un spirit inovator şi non­conformist, încercând să depăşească me­reu barierele tehnice şi modelele, străduindu-se să fie un pionier în tot ce a întreprins. După cum mărturisea mai târziu, chiar a iniţiat o revoltă anti-Disney: „Când am văzut că nu pot să egalez perfecţiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney.Deci, frumuseţe – nu, culoare – nu, gingăşie – nu.Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul”. Ingenios şi nonconformist, Gopo aduce pe lume personajul gol-goluţ şi se impune, prin creaţiile sale artistice, ca o mare personalitate a cinematografiei româneşti, câştigând, în 1957, Premiul „Palme d’Or” la Festivalul de la Cannes, cu filmul de scurt-metraj „Scurtă istorie”. Cu „7 arte” (1958), Gopo a obţinut Marele Premiu pentru Cel mai bun film de animaţie la Festivalul de Film de la Tours.

           Gopo încearcă la mijlocul anilor ’60 să-şi abandoneze omuleţul, creând filme-pilulă, „Balanţa”,”Ploaia”, „Ulciorul”, iar în anii ’80 Gopo experimentează noi tehnici de animaţie: mişcarea acelor de gămălie, „şi totuşi se mişcă” – 1980, a firelor de tutun, „Animagic film” – 1981, animarea obiectelor, statuetelor, părului, „Tu” – 1983.

          Omuleţul lui Gopo, sau, mai simplu, Omuleţul, creaţia lui Ion Popescu-Gopo, este un humanoid nud cu linii simple, care aduce în discuţie problemele lumii contemporane. Primul succes al acestui personaj a fost reprezentat de premiul Palme d’or la Cannes, primit în 1957 pentru „Scurtă istorie”.

          Filmul „Scurtă istorie” (1957) începe cu prezentarea Universului, în care la început soarele avea nişte bucle prinse în bigudiuri, care erau planetele. La un moment dat, soarele a strănutat. În acel moment, toate planetele care erau prinse de soare ca nişte bigudiuri au fost aruncate în cosmos. Pământul era planeta albastră şi umedă, cu multe meridiane, care-i servea drept nas. Pe Pământ, au apărut animalele. Ca urmare a trepidaţiilor produse de către un dinozaur, o maimuţă aflată într-un copac a căzut dintr-un copac, rupându-şi coada.Când s-a ridicat de la pământ, s-a văzut că avea forma unui omuleţ. Pe măsură ce mergea a dat de o scară, iar odată cu urcarea treptelor se transforma în egiptean, grec, roman, cavaler medieval, om cu joben, ajungând până la înfăţişarea pe care o are astăzi omul.

          Acest umanoid cu cap lunguieţ, cu o expresie serioasă şi naivă, cu mâini şi picioare subţiri şi cu burtica rotunjită, care a cucerit atât spectatorii, cât şi lumea creatorilor de animaţie, a anticipat cucerirea spaţiului extraterestru şi primii paşi ai omului pe Lună, lansându-se în Cosmos cu o rachetă cu cinci ani înainte de Iuri Gagarin şi devenind primul „om” care a călătorit în spaţiu. S-a mişcat în lumea subacvatică, de asemenea a evocat gândul îndrăzneţ că ar putea exista viaţă pe alte planete. Toate acestea le-a făcut ţinând, când aproape de piept, când după ureche, o floare.

           Cu privire la decernarea premiului Palme d’Or, la Cannes, în anul 1957, pentru „Scurtă istorie”, compozitorul muzicii din film, Dumitru Capoianu a mărturisit că iniţial a fost selectată de către juriul românesc filmul „Delta Dunării” de Ion Bostan. Dar odată ajunşi în Franţa, un membru al echipei şi-a dat seama că e posibil ca filmul ales să nu intre în concurs, pentru că era prea lung. În aceeaşi seară, s-a întors în România şi a luat un exemplar din „Scurtă istorie” (film vizionat de către comisie în prealabil) din studioul cinematografic şi a plecat iar la Cannes.

Filmografie

  • Scurtă istorie (1956)
  • 7 arte (1958)
  • Homo sapiens (1960)
  • Alo! Halo! (1962)
  • Ecce homo! (1977)
  • Trei mere (1979)
  • Salva
  • Quo vadis homo sapiens? (1982)
  • Homo faber (1986).

Premii obţinute

– Palme d’Or, la Cannes, în 1957, pentru „Scurtă istorie”

– Marele Premiu pentru cel mai bun film de animaţie, la Festivalul de Film de la Tours, în 1958, pentru „Şapte arte”

– Golden Gate Award, la Festivalul International de Film de la San Francisco, în 1960, pentru „Homo Sapiens”

         Deși filmele sale cu actori nu au merite artistice deosebite, Gopo a încercat să ridice filmele la înălțimea imaginației sale. El și-a câștigat astfel incontestabile merite de pionierat, abordând cu curaj basmul, feeria, teme universale și science-fiction-ul, aceasta în condițiile unei dotări tehnice insuficiente.Cunoscând faptul că mijloacele tehnice avute la dispoziție sunt imperfecte, Gopo recurge la parodia SF, realizând filme cum ar fi: Pași spre Lună (1963) sau Comedie fantastică (1975).

         Basmele ecranizate de către Ion Popescu-Gopo nu sunt simple ecranizări fidele, ci sunt actualizate și interpretate.Spre exemplu, Maria Mirabela (1981) nu e o simplă lectură a basmului Fata moșului și fata babei, ci un musical; în Rămășagul (1985) își face apariția o zână care se deplasează pe bicicletă ș.a.m.d.Pe lângă activitatea sa de scenarist și regizor, Gopo a și interpretat câteva roluri în filmele proprii: Faust XX, Galax, Rămășagul, O zi la București, dar și în filme ale altor regizori: O noapte de pomină (1939, r. Ion Șahighian) sau Dimitrie Cantemir (1973, r. Gheorghe Vitanidis), unde l-a interpretat pe țarul Petru cel Mare.

          În paralel, ca o recunoaștere a valorii operei sale, Gopo a fost ales în funcții de conducere ale organizațiilor cineaștilor: vicepreședinte al Asociației Internaționale a Filmului de Animație, președinte al Asociației Cineaștilor din România (1969-1989), director al secției de film din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Funcțiile sale din cadrul OMS și al UNESCO explică didacticismul unora din desenele sale animate, cum ar fi Alo, Hallo! (1962).

         Deși realizările cinematografice ale sale, majoritatea irelevante estetic, provin dintr-un context istoric nefavorabil, Ion Popescu-Gopo este aproape întotdeauna unicul cineast român menționat în enciclopediile cinematografice. Marele cineast român a murit la data de 29 noiembrie 1989 în urma unui infarct, în timp ce își împingea mașina rămasă înzăpezită pe trotuar pentru a o aduce în curte. Moartea sa a însemnat și sfârșitul animației românești clasice, studioul Animafilm (lipsit de sprijinul statului) ajungând aproape de faliment.

Surse:

Dana Duma, Gopo, Editura Meridiane, 1996

https://www.cinemagia.ro/actori/ion-popescu-gopo-1969/

https://jurnalul.antena3.ro/scinteia/special/20-de-ani-de-la-moartea-lui-ion-popescu-gopo-528821.html

http://www.ziare.com/cannes/filme/mandru-ca-sunt-roman-ion-popescu-gopo-un-walt-disney-al-romaniei-1197513

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/11/29/documentar-ion-popescu-gopo-17-32-49

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here