S-a întâmplat în 1 august…

0
44

S-a întâmplat în 1 august…

– „Ziua tanchiştilor” (la 1 august 1919, în oraşul Giurgiu, se înfiinţa, prin ordin al regelui Ferdinand I, prima subunitate de tancuri din Armata română).
– „Ziua Inspectoratului General de Aviaţiei”; sărbătorită din 2010, ca urmare a unui ordin al ministrului administraţiei şi internelor, această zi corespunde reînfiinţării prin decret, în anul 1978, a structurii de aviaţie a Ministerului de Interne, după ce în anul 1973 fusese trecută în structura Ministerului Apărării Naţionale; tot la această dată, sediul unităţii a fost stabilit pe aerodromul Băneasa, unde funcţionează şi în prezent.
1401: S-a născut Nicolaus Casanus, filosof si savant italian de origine germană – este autorul teoriei coincidenței contrariilor și primei hărţi geografice a Europei Centrale și de Răsărit (d. 1464).
– 1464: A murit Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea Republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii „Laurenziana” (n. 1389).
– 1495: S-a născut pictorul Jan van Scorel; a fost primul pictor olandez important care a studiat şi lucrat în Italia, fiind cel care a introdus principiile Renaşterii italiene în arta Ţărilor de Jos (m. 1562).
– 1714: Dimitrie Cantemir a devenit primul român, membru al unui înalt for ştiinţific internaţional (Academia din Berlin).
– 1733: S-a născut Richard Kirwan, chimist şi mineralog irlandez (d. 1812). Richard Kirwan a excelat ca geolog, chimist, meteorolog şi mineralog, aducând contribuţii semnificative la dezvoltarea acestor ştiinţe. Astfel, a pus bazele metodelor folosite şi azi ale chimiei analitice, respectiv, începând cu 1784, a iniţiat metoda modernă de clasificare a mineralelor după compoziţia lor chimică.
– 1744: S-a născut Jean-Baptist Lamarck, naturalist francez, fondator al primei teorii unitare despre evolutia lumii organice; este una dintre marile personalitati din istoria biologiei; el a elaborat o metoda de clasificare a plantelor simpla si foarte eficienta.Lamarck a creat termentul folosit si in prezent „nevertebrate” in clasificarea carora a descris numeroase specii cu o mare precizie. (d. 18.12.1829, Paris).
– 1770: S-a născut William Clark, explorator american. William Clark (n. Comitatul Carolina, Virginia – d. 1 septembrie 1838, Saint Louis, Missouri), a fost un ofiţer al Armatei SUA, călător şi explorator american, iar ulterior guvernator al Teritoriul Missouri, ce a condus, împreună cu Meriwether Lewis, între 1804 şi 1806, expediţia numită Expediţia Lewis şi Clark, iniţiată de preşedintele Statelor Unite Thomas Jefferson şi finanţată de Congresul SUA pentru a obţine informaţii amănunţie despre imensul teritoriu Louisiana, care fusese cumpărat de la Imperul Francez al lui Napoleon conform tratatului numit Louisiana Purchase în anul 1803.
– 1774: Chimistul englez Joseph Priestley obține pentru prima dată oxigen pur pe care-l numește „un nou tip de aer”.
– 1793: Kilogramul este introdus în Franţa ca prima unitate de măsură metrică a greutăţii. Franţa devine primul stat ce utilizează sistemul metric.
– 1798: A avut loc Bătălia navală de la Abukir (sau Bătălia Nilului) în care escadra franceză a fost nimicită de flota engleză condusă de amiralul H. Nelson.
– 1818: S-a născut Maria Mitchell, prima femeie astronom de origine americană. A elaborat primul raport privind observarea unei comete; a fost prima femeie membră a Asociaţiei Americane pentru Artă şi Ştiinţă (d.28.06.1889).
– 1819: S-a născut scriitorul american Herman Melville, cunoscut mai ales pentru romanul său „Moby Dick” (m. 1891). Moby Dick este un roman al scriitorului american Herman Melville, publicat prima dată în 1851. Este considerat a fi o capodoperă a literaturii universale. Povestea descrie aventura marinarului Ishmael, la bordul balenierei Pequod, comandată de căpitanul Ahab.Ishmael îşi dă în curând seama că Ahab este în căutarea unei anumite balene, un caşalot alb, numit Moby Dick, o creatură feroce şi enigmatică. În trecut, Moby Dick i-a distrus barca căpitanului Ahab şi i-a mâncat un picior, iar acum acesta vrea răzbunare. Abia la câţiva ani după moartea lui Melville, romanul Moby Dick este redescoperit de public, recunoscându-i-se calităţile literare care i-au asigurat o popularitate crescândă ca una din creaţiile cele mai importante ale literaturii universale. Romanul istoriseşte aventurile căpitanului Ahab al navei Pequod, obsedat de dorinţa de a ucide legendara balenă albă, Moby Dick, care îi cauzase pierderea unei gambe. Povestitor este un membru al echipajului, Ishmael. Proza lui Melville este complexă şi de o imaginaţie bogată, ceea ce a făcut din el unul din cei mai fini stilişti ai limbajului din literatura americană, alături de William Faulkner, Henry James şi Thomas Pynchon. Romanul este dedicat prietenului său, scriitorul Nathaniel Hawthorne, care i-a influenţat scrierile.Romanul a constituit sursa de inspiraţie a multor adaptări: de film, televiziune, teatru, benzi desenate, operă etc.
– 1828: A murit Alexandru Ipsilanti, conducătorul mişcării eteriste de la 1821 (n.12.12.1792).
– 1834: Sclavia este abolită în Imperiul Britanic.
– 1860: S-a născut Bazil Assan, inginer (împreună cu fratele său, George, a introdus metoda de extracţie cu benzină a uleiurilor – 1893) şi explorator (primul român care a explorat zona Oceanului Arctic – 1896; în perioada 1897-1898 a efectuat o călătorie în jurul lumii) (m. 1918, Montreux/Elveţia).
– 1862, 1/13: Înfiinţarea (prin decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza) a Ministerului Trebilor Străine al României.
– 1865, 1/13: A apărut (până în 1867 şi va reapărea în 1870, pentru scurt timp), la Bucureşti, „Tipograful român”, prima gazetă muncitorească din ţară, sub conducerea lui Petre Ispirescu şi G. Walter.
– 1867, 1/13: Prima sesiune a Societăţii Literare Române; se adoptă hotărârea de a schimba denumirea în Societatea Academică Română şi se alege primul ei preşedinte, în persoana lui Ion Heliade-Rădulescu (1867-1870).
– 1873: Inventatorul britanic Andrew Smith Hallidie (1836-1900), stabilit din 1852 în SUA, testează cu succes cabina de funicular, pe care a proiectat-o ca o soluţie la problema transportului în zona deluroasă a oraşului San Francisco.
– 1883: S-a născut (la Cubolta, azi în R. Moldova) Pan (Pantelimon) Halippa, publicist şi om politic; vicepreşedinte al Sfatului Ţării, care, la 27.III.1918, a hotărât unirea Basarabiei cu România; membru marcant al PNŢ, parlamentar în toate legislaturile între anii 1918 şi 1940; ministru în mai multe rânduri în Guvernul de la Bucureşti în perioada 1927 – 1931; membru corespondent al Academiei Române (m. 1979).
– 1891: S-a născut Grigore Brezeanu, regizor. A realizat filme documentare şi primele filme de ficţiune româneşti (d. 1919).
– 1902: Statele Unite cumpără drepturile asupra Canalului Panama de la Franţa.
– 1907: Pe insula Brownsea din sudul Angliei, se deschide prima tabără de cercetaşi (în jur de 20 de tineri), organizată de ofiţerul britanic Robert Baden-Powell, iniţiatorul mişcării de cercetaşi. La 22 februarie se marchează, anual, în peste 170 de ţări de pe toate continentele, „Ziua mondială a cercetaşilor”, în ziua de naştere a lordului Baden-Powell (22.II.1857 – 8.I.1941).
– 1908: A murit Ştefan Dimitrie Grecianu, istoric, membru de onoare al Academiei Române (n.19.10.1825).
– 1912: Intră în funcţiune, la Bucureşti, aerodromul de la Băneasa şi Şcoala de pilotaj; la 5.V.1912 se înfiinţase societatea Liga Naţională Aeriană, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu, „având drept scop înzestrarea Armatei române cu aeroplane”.
– 1912: S-a născut compozitorul Ion Totan (m. 1983).
– 1913: S-a născut Coca Farago (prenumele la naştere: Ana-Virginia), fiica poetei Elena Farago; poetă, prozatoare şi autoare dramatică; actriţă la teatrele din Craiova şi Cernăuţi; pictor scenograf la Teatrul Naţional din Craiova (m.1.IX.1974).
 – 1915: S-a născut Gellu Naum, poet, prozator, dramaturg şi traducător. Gellu Naum (n. Bucureşti — d. 29 septembrie 2001, Bucureşti) a fost un poet, prozator şi dramaturg român, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist şi unul dintre ultimii mari reprezentanţi ai acestuia pe plan european.
– 1921: La Haga a fost creată Curtea Internaţională de Justiţie. Curtea Internaţională de Justiţie (cunoscută şi drept Curtea Mondială sau CIJ; franceză Cour internationale de justice) este principalul organ judiciar al Naţiunilor Unite. Ea are sediul în Palatul Păcii de la Haga.
– 1923: S-a născut sculptoriţa Iulia Oniţă (m. 24.IV.1987). Iulia Oniţă s-a născut la Dorohoi şi a studiat (1941-1943) la Academia de Belle-Arte din Iaşi, cu profesorii I. Irimescu (sculptură) şi I.L. Cosmovici (desen). Îşi continuă studiile la Academia de Belle-Arte din Bucureşti, la clasa maestrului Cornel Medrea. În 1952 devine membră a Uniunii Artiştilor Plastici. Din 1963 predă sculptura la Facultatea de Arte Plastice din Universitatea Bucureşti. În ziua de 28 aprilie 1987- moare în Bucureşti, ca urmare a unui accident în Atelier, prin supraefort fizic.Expoziţii personale la Bucureşti (1965, 1966, 1970, 1973), la saloane oficiale (începând din 1946), în selecţii de artă românească peste hotare (1957-Praga; 1960-Budapesta, Atena, Bratislava, Praga, Istambul, Damasc; 1965-Varşovia; 1966-Aachen, Berlin; 1967-München etc.). Distinsă cu premiul pentru sculptură al Uniunii Artiştilor Plastici (1965). „Iulia Oniţă e unul dintre sculptorii cei mai reprezentativi ai unei generaţii care a contribuit în chip esenţial la afirmarea unei viziuni specific româneşti în acest câmp al artelor” (Dan Grigorescu). „Deşi sub auspiciile clasicismului, chipurile [Iuliei Oniţă] sunt profund lirizate, simplificându-le stilistic. Graţia este trăsătura feminităţii portretelor sale” (Cristina Ştefan).Monumentul „Arhitectură” înfăţişează o femeie într-o atitudine sobră, care ţine în mâini o casă. Această metaforă a ocrotirii pare să sugereze mai degrabă dimensiunea „feminină” a acestei arte (spaţiu interior) decât forţa ei viril-constructivă (spaţiu exterior). Arhitectura este omagiată ca artă a locuirii familiare, iar nu ca expansiune civilizatoare.Statuia Ecaterinei Teodoroiu realizată în 1978 de Iulia Oniţă, se află pe bulevardul ce-i poartă numele, vis-a-vis de Şcoala Generală „Ecaterina Teodoroiu”, înfăţişează figura semeaţă a tinerei eroine, gata la datorie cu preţul vieţii.
 – 1924: S-a născut (în Ucraina, într-o familie de origine poloneză) fizicianul francez Georges Charpak; a inventat numeroase detectoare de particule (camerele proporţionale multiple, camerele de derivă); Premiul Nobel pentru Fizică pe 1992.
-1928: S-a născut medicul genetician Constantin Maximilian; a organizat, în 1958, primul laborator de genetică medicală din România; a redactat peste 20 de volume de antropologie, bioetică şi genetică umană; membru corespondent al Academiei Române (m.11.IV.1997).
-1930: S-a născut Pierre Bourdieu, francez, unul dintre cei mai importanţi filosofi şi sociologi contemporani (d.23.01.2002).
– 1926: S-a născut bas-baritonul german Theo Adam.
– 1930: S-a născut Lionel Bart (Lionel Begleiter), scriitor şi compozitor britanic (m. 1999).
– 1933: S-a născut actorul de comedie american, de origine italiană, Dom DeLuise (m. 2009).
– 1936: Se deschid Jocurile Olimpice de la Berlin.
– 1936: S-a născut (la Oran, Algeria) Yves Saint Laurent, cunoscut creator de modă francez (m. 2008).
– 1939: S-a născut Valeria Seciu, actriţă româncă de teatru şi film. Valeria Seciu a fost căsătorită cu actorul Octavian Cotescu. În 1968 s-a născut fiul lor, Alexandru; acesta este astăzi călugăr la Muntele Athos, purtând numele de Monahul Daniil; el se numără printre traducătorii celei mai recente ediţii româneşti a culegerii de texte teologice Everghetinos (din gr., „Binefăcătoarea”).
– 1941: S-a născut dirijorul şi violoncelistul spaniol Jordi Savall.
– 1941: A fost produs primul Jeep. Revista Parade magazine prezinta noul „gadget” al trupelor de uscat americane, un mic camion „ce putea să facă aproape totul”. A fost proiectat şi realizat de catre firma Willys Truck.
– 1943: A murit Horia Creangă, arhitect român, nepotul lui Ion Creangă. Promotor al arhitecturii moderne în România, a construit mai multe edificii (peste 70) administrive, social-culturale (Teatrul Giulești), industriale, dar şi clădiri de locuinţe (cea mai cunoscută fiind blocul ARO) (n. 20.07.1892).
– 1943: Puternic bombardament al aviaţiei anglo-americane asupra oraşului Ploieşti (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale), vizând, în mod deosebit, rafinăriile de petrol.
 – 1944: S-a născut Yuri V. Romanenko, cosmonaut rus, unul dintre membrii echipajului de pe Soyuz 26, Soyuz 38, Soyuz TM-2.
– 1944: A murit Jean Prévost, scriitor, publicist şi critic literar francez (n. 1901).
     – 1945: S-a născut actorul şi cantautorul Tudor Gheorghe. S-a născut în comuna Podari, judetul Dolj. Studii: Institutul de Teatru în 1966, în prezent actor la Teatrul Naţional din Craiova. Tudor Gheorghe are o vervă incredibilă. Artistul cântă despre dragoste, despre bucuriile şi tristeţile oamenilor. Este căsătorit cu actriţa Georgeta Luchian Tudor şi împreună au un fiu, Adrian. Deşi ar fi putut să rămână in Occident definitiv, nu a făcut-o. Copilăria sa a fost nefericită, pentru că tatăl lui, Tudor Ilie, a fost condamnat politic. În 1966 a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova, devenind, la 21 de ani, unul dintre cei mai tineri actori din ţară. După rolurile jucate în studenţie, a debutat pe scena Naţionalului craiovean în rolul Paznicul tânăr din „Cocoşul negru”, de Victor Eftimiu. Până la adevărata afirmare, ce a urmat peste câţiva ani, a continuat să joace roluri de comedie sau dramă alături de mari actori craioveni ai timpului, în piese ca „Visul unei nopţi de iarnă” de Tudor Muşatescu, „D-ale carnavalului” de I. L. Caragiale sau „Doamna nevăzută” de Pedro Calderón de la Barca. În perioada 1970-1980 şi 1980-1990 a jucat în creaţii de mare profunzime artistică, cum ar fi „Mitică Popescu” de Camil Petrescu, „Filfizonul pedepsit” de John Vanbrugh, „Unchiul Vanea” de Anton Cehov sau în „Piticul din grădina de vară”, de Dumitru Radu Popescu. În 1969, după trei ani de studiu asiduu, a ieşit la rampă cu primul său recital, „Menestrel la curţile dorului”„, cu poezia poeţilor Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu. După alţi doi ani de studii aprofundate, făcute la Institul de folclor din Bucureşti a urmat al doilea recital – „Şapte balade”. Succesul, cariera și evoluţia lui Tudor Gheorghe pot părea „venite de la sine”, dar în spatele uriaşului succes se găsesc ani de munca înverşunată, de studiu intens şi de multe oprelişti şi nevoi. Având nenumărate probleme cu organele de represiune din perioada comunistă, lui Tudor Gheorghe i s-a interzis apariţia în public pentru aproape zece ani, până la Revoluţia din 1989. I-au fost cenzurate, totodată, spectacolele, represiunea culminând în anul 1979, când spectacolul „Pe-un franc poet”, pe versuri de Ion Luca Caragiale, a fost oprit imediat după premieră. În 1992 Tudor Gheorghe a avut primul spectacol după revoluţie, numit „Cântece cu gura închisă”. A revenit pe scenă în 1998, şi din 1999 a început seria de spectacole „Anotimpurile poeziei româneşti” în colaborare cu dirijorul Marius Leonard Hristescu. Anul 2008 îl readuce pe îndrăgitul artist într-o piesă de teatru după aproape zece ani de la ultima apariţie. Tudor Gheorghe apare în musicalul Omul din La Mancha, la numai câteva zile de la premiera altui spectacol – „Taina cuvintelor”. Omul din La Mancha este un musical dupa cartea lui Dale Wasserman, care, la rândul său, îşi inspiră povestea după romanul de secol XVII al lui Miguel de Cervantes – „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”.Astăzi Tudor Gheorghe îşi continuă cariera începută în 1966, susţinând în continuare recitaluri în ţară şi străinătate şi interpretând roluri pe scena Naţionalului craiovean.
– 1948: S-a născut prozatorul şi eseistul Horia Ursu (provenit din gruparea revistei clujene „Echinox”).
 – 1949: S-a născut Mugur Constantin Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României din anul 1990; fost prim-ministru în perioada decembrie 1999 – decembrie 2000; membru titular al Academiei Române din 2006.
– 1952: S-a născut Horaţiu Mălăele, actor, regizor, scenarist şi caricaturist
– 1953: S-a născut actriţa Dana Dogaru.
-1957: Crearea NORAD (North American Aerospace Defense Command).NORAD este o organizaţie americano-canadiană a cărei misiune constă în  supravegherea spaţiului aerian nord-american.
 – 1958, 1-5: Submarinul american cu propulsie nucleară „Nautilus” efectuează prima traversare în imersiune a Polului Nord, de la Point Barrow/Alaska, în Marea Groenlandei.
 -1965: S-a născut regizorul de film american Sam (Samuel Alexander) Mendes.
– 1966: În China a început, sub directa conducere a lui Mao Tzedong, marea Revoluţie Culturală, care a durat între 1966-1968. În fapt, „revoluţia culturală” era o exacerbare a principiilor realismului socialist şi o delimitare de moştenirea culturală ancestrală a Chinei, o ţară cu o cultură străveche, ale cărei vestigii datează din mileniul al II-lea î.Hr.
– 1970: A murit Otto Heinrich Warburg, biochimist german, laureat al Premiul Nobel (n. 1883).
– 1973:A murit Gian Francesco Malipiero, compozitor, muzicolog şi critic muzical italian (n.18.III.1882).
– 1975: Şefii de state şi de guverne ai celor 35 de ţări participante la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE), între care şi România, semnează, la Helsinki, Actul final al Conferinţei (în prezent CSCE se numeşte Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa – OSCE).
– 1977, 1-3: Grevă a minerilor din Valea Jiului (circa 35.000 de participanţi), la care se revendica îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă; această grevă este considerată cea mai mare acţiune revendicativă organizată de muncitori în timpul regimului comunist din România.
– 1981: A fost inaugurat canalul de televiziune MTV, primul canal tv. din lume specializat în muzică (transmite 24 de ore din 24); MTV Networks este parte a corporaţiei Viacom, care include numeroase societăţi media, printre care celebrele CBS, Paramount, Infinity, Simon & Schuster şi Blockbuster.
– 1987: A murit actriţa germană de film Pola Negri, divă a filmului mut, prima actriţă europeană care devine star hollywoodian, datorită regizorului Ernst Lubitsch (n. 1894).
– 1990: România a preluat, conform principiului rotaţiei, preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU, în care era membru nepermanent pentru doi ani, începând de la 1.I.1990 (hotărârile luate de acest organism în cursul lunii august s-au dovedit a fi esenţiale pentru rezolvarea situaţiei create de invadarea Kuweitului de către Irak).
– 1996: A murit Tadeus Reichstein, chimist elveţian de origine poloneză; cercetări fundamentale în domeniul hormonilor corticosuprarenali; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1950 (n. 1897).
– 1997: A murit pianistul rus Sviatoslav Richter. Sviatoslav Teofilovici Richter (n. 20 martie 1915, Jitomir, d. Moscova) a fost un pianist ucrainian de origine germană-rusă, unul dintre cei mai mari pianişti ai secolului XX. A fost recunoscut pentru profunzimea interpretării sale, virtuozitatea sa tehnică şi repertoriul mare pe care îl stăpânea.
– 1998: A murit actriţa britanică de origine maghiară Eva Bartok (n. 1927).
– 1999: A murit Silvia Dumitrescu-Timica, actriţă cu o îndelungată carieră teatrală (Teatrul Naţional Bucuresti; Teatrul Nottara). (n. 29.10.1902).
– 1999: A murit scriitorul indian Nirad Chaudhuri (n. 1897).
– 2001: A intrat în vigoare textul Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare a Consiliului Europei, prezentat spre semnare statelor membre ale CE la 5.XI.1992, la Strasbourg (România a semnat Carta la 17.VII.1995).
– 2003: A murit actriţa franceză de film Marie Trintignant (n. 1962).
-2005: În Piaţa Revoluţiei, a avut loc inaugurarea ansamblului monumental „Memorialul Renaşterii”, realizat de sculptorul Alexandru Ghilduş şi închinat Revoluţiei române. Memorialul Renaşterii pe numele său complet Memorialul renaşterii – Glorie Eternă Eroilor şi Revoluţiei Române din Decembrie 1989 este un ansamblu monumental situat în Piaţa Palatului din Bucureşti, ridicat în memoria victimelor Revoluţiei române din 1989. Autorul lucrării este Alexandru Ghilduş. Ansamblul memorial are 25 de metri.În anul 2004 în ultimul an al mandatului ministrului Răzvan Theodorescu, a fost organizat un concurs pentru ridicarea unui monument în cinstea eroilor revoluţiei. La acest concurs au participat 15 proiecte. Juriul, care a analizat aceste proiecte şi l-a ales pe cel câştigător, a fost format din plasticienii Ion Marchiş şi Bogdan Bârleanu, un reprezentant al Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari Ovidiu Popescu, arhitectul Gheorghe Bălăşoiu şi reprezentantul Ministerului Culturii şi Cultelor Ştefan Damian.Memorial este format din mai multe elemente, numele acestor elemente fiind simbolice având menirea de a sublinia importanţa revoluţiei din 1989 pentru istoria României.Piaţa reculegerii – este o piaţă în miniatură, se află în centrul memorialului, în centrul acesteia fiind amplasată Piramida Izbânzii. „Piaţa”, prezintă un zid, pe care sunt scrise în piatră numele revoluţionarilor care şi-au pierdut viaţa în timpul evenimentelor din 1989. Se poate afirma că acest element al memorialului este spaţiul de pietate al întregului ansamblu. Zidul Amintirii – prezintă numele celor 1058 de victime ale revoluţiei, inscripţionate în alamă. Sub placa de alamă pe care sunt scrise numele vitimelor stă scris: Eroi martiri ai revoluţiei din 1989.Piramida Izbânzii – este elementul principal al ansamblului, are 25 de metri şi se află în centrul „Pieţei reculegerii”. Obeliscul prezintă la baza sa un grup statuar care semnifică dorinţa de libertate a indivizilor. În partea superioară a obeliscului piramidal se găseşte „Coroana”, simbolizând jertfa celor căzuţi în timpul evenimentelor, dar şi amintirea acestora, amintire care trebuie să rămână vie în conştiinţa românilor.Calea Biruinţei – este un simbolul al drumului către democraţie, început de cei care au înfăptuit revoluţia în 1989. Aleea este pavată cu buşteni de stejari.
-2005: A murit geograful francez Robert Ficheux, discipol al renumitului geograf Emmanuel de Martonne, puternic ataşat de România; sub îndrumarea acestuia, Ficheux şi-a pregătit teza de doctorat cu un subiect privind geomorfologia întregului masiv al Munţilor Apuseni; în perioada 1932-1935 a fost secretar al Institutului Francez din Bucureşti, apoi al Misiunii Universitare Franceze în România; între anii 1935 şi 1938 a fost numit, la recomandarea lui Emil Racoviţă, succesor al lui George Vâlsan la Catedra de geografie fizică a Universităţii din Cluj; membru corespondent străin din 1948 şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (n. 1898).
– 2008: La această dată şi-a încetat activitatea Serviciul BBC în limba română. „Radio Londra” a transmis prima sa emisiune în limba română la 15.IX.1939 (la două săptămâni după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial), tot atunci fiind creată Redacţia română; anul 1989 a făcut posibil ca BBC World Service să deschidă birouri la Bucureşti şi Chişinău.
– 2012: A murit S. Damian (pseudonimul lui Samuel Druckmann), eseist, critic şi istoric literar, stabilit în Germania (n.18.VII.1930).
– 2012: A murit pianista Mihaela Ursuleasa (n. 27.IX.1978).

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here