S-a întâmplat în 1 aprilie 1962

0
62

S-a întâmplat în 1 aprilie 1962: A murit pictorul Camil Ressu; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1880). Camil Ressu a fost un pictor român, care, prin întreaga sa activitate artistică, pedagogică şi socială, a fost una din personalităţile marcante ale artei româneşti. Camil Ressu a fost membru titular al Academiei Române.

            Provine dintr-o familie de aromâni (macedoromâni) din regiunea Epirului, stabilită în România la începutul secolului al XIX-lea. În 1887, Camil Ressu este înscris la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, avându-l ca profesor pe G. D. Mirea.Continuă studiile la Iaşi cu pictorul Gheorghe Popovici. În 1902, termină studiile la Şcoala de Belle-Arte din Iaşi, obţinând medalia de argint şi pleacă în acelaşi an să se perfecţioneze în străinătate.

           Se opreşte două luni la München vizitând muzeele din localitate, după care pleacă la Paris şi se înscrie la Academia Julian, în atelierul lui Jean Paul Laurens, unde îi are colegi pe Jean Al. Steriade, Nicolae Dărăscu şi Ion Theodorescu-Sion. În 1908 revine în ţară şi, preocupat de problemele sociale, colaborează cu desene satirice la publicaţiile „Furnica”, „Facla” şi „Adevărul”.

           În acelaşi an, se înscrie în Partidul Social-Democrat din România. Participă pentru prima dată în 1910 la expoziţia „Tinerimii Artistic” cu peisaje şi compoziţii pe teme rustice. În 1912, expune la Salonul Oficial tabloul Înmormântare la ţară, iar în anul următor, în „Tinerimea Artistică”, portretul de grup Terasa Oteteleşeanu, cu „şapte figuri ale boemei literare, muzicale şi pictoriceşti”.

          În 1914, deschide prima expozitie personală la Bucureşti. Vara se retrage la ţară şi pictează ţărani la munca câmpului, vederi din sate, grupuri de muncitori dar şi naturi moarte, nuduri, portrete ale diverselor pesonalităţi ale timpului şi autoportrete. Participă activ la înfiinţarea „Sindicatului Artiştilor plastici din România”. În urma unei şederi mai lungi în satul Ilovăţ (judeţul Mehedinţi), realizează compoziţia Cosaşi odihnindu-se, una dintre lucrările sale cele mai reprezentative, în care Camil Ressu îşi dezvăluie vigoarea sa plastică. Ia parte, de asemenea, la infiinţarea, in 1921, a Sindicatului Artiștilor Plastici din România, al cărui preşedinte va fi timp de doi ani.

        A fost profesor si rector al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti (până în 1941). Din 1950, a fost preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici, reluându-şi şi activitatea de profesor, la Institutul „N. Grigorescu”. În 1955 i se acordă titlul de Artist al poporului, iar un an mai târziu devine membru al Academiei Române. Dintre compoziţiile sale: „Înmormântare la ţară”,  „Terasa Oteteleşanu”,  „Cosaşi odihnindu-se”,  „Semănătorii”,  „Odihnă la câmp”,  „Mocani din Vlaici”,  „Ţărani la prânz” (m. 1962).

Surse:

http://www.eualegromania.ro/2015/10/31/camil-ressu-pictorul-a-carui-opera-pastreaza-valorile-traditiei/

http://artindex.ro/2012/05/16/ressu-camil-2

Pictorul Camil Ressu si operele sale

Camil Ressu (28 ianuarie 1880, Galaţi — 1 aprilie 1962, Bucureşti)

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here