RUSALIILE: Pogorârea Sfântului Duh. Apostolii au grăit în limbile neamurilor

0
569

rusaliileLa 50 de zile după Paşti, creştinii sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile. Anul acesta, a doua zi de Rusalii este liberă, fiind marcată luni, 24 iunie, când este sărbătoarea Sfintei Treimi. Potrivit tradiţiilor populare, în Transilvania, Rusaliile se întind pe o perioadă de trei zile.

Rusaliile, cunoscute și drept Pogorârea Sfântului Duh, reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret.

RUSALII: Semnificație

În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor, în care se oferă pârgă din roadele pământului, numită și „Sărbătoarea săptămânilor” Șavuot. Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieșirea din Egipt. Și Rusaliile creștine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului și iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă și consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci și fiecărui creștin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt și o sărbătoare de mulțumire pentru harul Mirului.

RUSALIILE: Întemeierea Bisericii Creștine

„Binecuvântat ești Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce prea înțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt; și printr-înșii lumea ai vânat, iubitorule de oameni, mărire Ție!”. Așa glăsuiește troparul acestui mare praznic al Bisericii Ortodoxe. Conform Bisericii Ortodoxe, acest important eveniment al rusaliilor reprezintă ziua de naștere a Bisericii creștine, întrucât în această zi a luat ființă în chip văzut această instituție divino-umană, întemeiată în chip nevăzut, odată cu jertfa Mântuitorului pe cruce.

RUSALIILE: Apostolii au grăit în limbile neamurilor

Duminica de Rusalii mai este numită și „Duminica Cincizecimii”, întrucât pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli, în Ierusalim, a avut loc în cea de-a cincizecea zi de la Înviere. Sfântul Evanghelist Luca, în „Faptele Apostolilor” (cap. 2), istorisește momentul în care Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe Apostoli, pentru început aceștia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci.

Spre mirarea multor oameni aflați în Ierusalim, cei doisprezece au început să facă cunoscută învățătura Mântuitorului către neamuri, în diferite limbi, deși acești ucenici erau știuți de mulți dintre cei prezenți ca fiind evrei simpli, în nici un caz preocupați de învățarea limbilor străine.

Începerea propovăduirii Trimiterea Duhului Sfânt peste ucenicii săi o vestise mai demult Mântuitorul:

„Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care Tatăl Îl va trimite întru numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte de toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14.26). Într-adevăr, când Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli, aceștia au devenit „preaînțelepți”, fiind umpluți „de lumina, râvna și toate harurile dumnezeiești” – așa cum prea frumos exprima Patriarhul Justinian.

Abia după acest moment, ucenicii Domnului au ieșit în toată lumea, săvârșind minuni; întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor; aducând, de la oameni simpli la împărați, pe mulți la dreapta credință. Începutul are loc chiar în această zi a Pogorârii Duhului Sfânt când, în urma predicii Sfântului Apostol Petru, „ca la trei mii de suflete” au crezut în Hristos, alcătuind prima comunitate a celor care credeau în Hristos.

RUSALIILE: Sărbătoare legală în alte țări

Lunea Rusaliilor este zi nelucrătoare în România, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Franța; Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Țările de Jos; în unele cantoane din Elveția, Madagascar, Norvegia, Portugalia, Senegal, Ungaria, Togo. În Suedia nu mai este zi nelucrătoare din 2006, an în care la 6 iunie (sărbătoare națională suedeză) a devenit zi nelucrătoare. Este zi lucrătoare în țări cu tradiție catolică: Italia, Brazilia, Irlanda, Spania, Canada, Portugalia, Polonia, Camerun și chiar în Bulgaria și Rusia, țări cu tradiție ortodoxă.

RUSALIILE: Sărbătoare legală în România

Începând cu anul 2008, prima și a doua zi de Rusalii au fost declarate ca fiind zile libere.

Rusaliile

– 23 iunie 2013 – duminică

– 24 iunie 2013 – luni

Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria)

– 15 august 2013 – joi

Sfântul Apostol Andrei

– 30 noiembrie 2013 – sâmbătă – propusă de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi adoptată de camera Depuţatilor în luna iunie 2012

Ziua Naţională a României

– 1 decembrie 2013 – duminică

Crăciunul

– 25 decembrie 2013 – miercuri

– 26 decembrie 2013 – joi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here