Rugați-vă neîncetat!

0
113

rugacAcum am deschis o carte de Sfântul Isaac Sirul, acest unic învăţător al vieţii de priveghere. Oriunde v-aţi afla, purtaţi cu dumneavoastră această carte. Am început să citesc şi din primele rânduri am dat peste ceea ce aveţi nevoie.

Iată ce laudă le aduce celor ce îl văd întotdeauna pe Dumnezeu în inimă: „Cel ce se află cu gândul mereu la Dumnezeu, acela alungă demonii şi dezrădăcinează sămânţa răutăţilor lor. Cel care, ceas de ceas, priveghează asupra sufletului său, inima aceluia  vede înlăuntrul său zorile duhovniceşti. Cel ce a dispreţuit orice rătăcire a minţii, acela îl vede pe Stăpânul său în inima sa.” (Cuvântul al 8-lea). Iată, bunăoară, părintele nostru Serafim a stat toată viaţa sa în faţa Domnului şi a ars ca o lumânare. La fel şi toţi ceilalţi. N-au fost şi ei oameni? A fost, oare, menirea lor alta decât a noastră? Viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu (Col. 3, 3). Aceasta a spus-o Apostolul despre toţi; şi nu a spus că trebuie să fie ascunsă, ci că este deja ascunsă, ca să arate că este creştin acela care cu toată fiinţa lui s-a ascuns în Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos. Iar cuvântul Apostolului: rugaţi-vă neîncetat (I Tes. 5, 17) cui se adresează? Aleşilor sau tuturor, fără excepţie? Tuturor!… Prin urmare, trebuie împlinită această poruncă…Dumnezeu să vă binecuvânteze!

„Învățături și scrisori despre viața creștină” – Sf. Teofan Zăvorâtul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here