Părintele Sofian Boghiu: Rugăciunile celor din închisori

Rugăciunile din închisoare și Grupul Rugul Aprins

0
214
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

SofianRugăciunile din închisoare și Grupul Rugul Aprins

Rugăciunile din închisoare -Părintele Sofian, care a fost stareţ al Mănăstirii Antim din Bucureşti, a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru apartenenţă la Grupul Rugul Aprins. După şase ani de închisoare, a fost eliberat, datorită decretului din 1964. Despre perioada petrecută în închisoare, a dat o mărturie celebră: „Dacă pot zice aşa, mi-a plăcut în închisoare… Era bine acolo. Mult mai bine decât aici, în aşa-zisa noastră libertate. Te puteai concentra… Nimic nu te distrăgea de la Dumnezeu. Pe când afară… Câte probleme!”

Iată un scurt cuvânt al părintelui Sofian – despre rugăciunile făcute de cei întemniţaţi

Rugăciunile din închisoare -În închisori, eram aşa de bine păziţi şi aşa de constrânşi încât nu ne puteam gândi decât în sus, pe verticală, la Dumnezeu. … Şi de obicei omul se roagă cu putere în necazuri. Iar în închisori erau cu adevărat nişte mari necazuri. Rugăciunile celor din închisori erau primite de Dumnezeu. Am numit aceasta „primire” din par­tea lui Dumnezeu pentru că îi întărea. Astfel încât, cu toată mizeria, cu toată răutatea comandată împotriva săr­ma­nilor deţinuţi, toţi aveau o seninătate şi-o bucurie. Care nu putea să le vină decât de sus, de la Dumnezeu.

Întrucât ru­găciunile din închisoare erau nişte rugăciuni poate ca ale Sfinţilor Părinţi din pustiu. Sau ale sfinţilor martiri arşi pe rug, care, arzând focul sub ei, erau veseli şi se rugau lui Dumnezeu. Și Îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru această jert­fă pe care o aduceau înaintea Sfinţiei Sale. Cam aşa erau şi aceste rugăciuni din închisori pentru foarte mulţi dintre dânşii.

Pentru noi, cei de afară, rugăciunile din închisoare  şi modul lor de viaţă, ne sugerează gândul că e bine să ne smerim, să ne ostenim, să facem o asceză atât cât se poate, prin post, prin rugăciune, prin metanii, prin răbdarea insultelor pe care le primim în viaţă, răbdare fără cârtire. Şi atunci rugăciunile noastre sunt primite înaintea lui Dumnezeu aşa ca ale celor din închisori.

Mărturisitorii din închisorile comuniste, Ciprian Voicilă

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here