Rugăciunea – unitatea de măsură a dragostei

0
259

dimitrie_izvoratorul_de_mir-26-oct„Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugile omului, dacă omul ascultă poruncile Domului” (Avva Isaia)

Nevoia de rugăciune a omului este dincolo de orice îndoială. Cu cât este mai puternică credinţa, cu atât este mai puternică şi nevoia de rugăciune. Pe de altă parte, credinţa unei persoane este susţinută şi de credinţa altor persoane. În aceasta apare importanţa Liturghiei şi a fiecărui cult public. Dar în societatea de astăzi constatăm o slăbire a credinţei. Prin urmare şi un fel de indiferenţă faţă de rugăciune. Poate că noţiunea de societate secularizată nu indică o societate total necredincioasă, ci o societate în care majoritatea membrilor nu mai practică rugăciunea decât foarte rar, în momente excepţionale.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea că semenii noştri ne pun probleme foarte complexe, iar întâlnirea cu ei produce împrejurări mereu noi; de aceea, noi trebuie să vedem în acestea tot atâtea chemări pe care Dumnezeu ni le adresează pentru a face să sporească iubirea. Răspunzând acestor chemări, acceptăm un dialog mereu nou între Dumnezeu şi noi. Punând, în toate situaţiile în care ne aflăm, gândul despre aproapele nostru în legătură cu Dumnezeu, noi Îi răspundem nu numai mulţumindu-I pentru faptul că ni l-a dat pentru creşterea noastră duhovnicească, dar şi cerându-I ajutorul pentru a răspunde nevoilor înnoite ale aproapelui nostru, nu numai pentru sporirea noastră, ci şi pentru sporirea sa duhovnicească. Gândindu-ne la Dumnezeu atunci când aproapele face apel la noi, când vedem că are nevoie de noi sau bucurându-ne de prezenţa şi atenţia lui, noi ascultăm porunca dragostei dată de Dumnezeu pentru darul şi pentru cuvântul pe care ni le adresează prin acesta. Dialogul nostru cu aproapele este, în acelaşi timp, dialogul nostru şi dialogul său cu Dumnezeu. Dar acest dialog nu se realizează într-un mod desăvârşit decât sub forma rugăciunii, adică atunci când ascultăm chemarea celuilalt, îi răspundem în duhul rugăciunii, ne rugăm în ambianţa acestui dialog şi ne găsim capacitatea de a sluji. În rugăciune ne sensibilizăm cu totul faţă de ceilalţi, aşa cum o cere dialogul.

În Ortodoxie se practică o formă de rugăciune permanentă, rugăciunea inimii sau a minţii pe altarul inimii ori a sensibilităţii pline de iubire şi milă în care se află Hristos cu iubirea şi mila Sa. Este adevărat că în această rugăciune pare că cerem mila lui Hristos numai pentru persoana noastră: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Dar în măsura în care ne considerăm păcătoşi, în mod sigur ne gândim la toate păcatele pe care le-am făcut faţă de fraţii noştri, deci ne rugăm şi pentru relaţii mai bune cu aceştia, sau pentru ca ei să nu rămână pe veci atinşi de nedreptăţile noastre faţă de ei. În acest sens, Sf. Isaac Sirul spune: „Cel care, pomenind pe Dumnezeu, cinsteşte pe tot omul, află ajutor de la tot omul prin voinţa cea ascunsă a lui Dumnezeu. Şi cel ce îl apără pe cel nedreptăţit, Îl are pe Dumnezeu luptând pentru sine. Cel ce-şi dăruieşte braţul său spre ajutorul aproapelui, primeşte braţul lui Dumnezeu în ajutorul său”.

Rugăciune este dovada că suntem persoane raţionale, create după chipul lui Dumnezeu; ea este chezăşia viitoarei noastre îndumnezeiri şi fericiri. Dumnezeu este Adevăr; şi rugăciunea trebuie să fie adevărată, ca şi viaţa. Dumnezeu este Lumină; şi rugăciunea trebuie adusă întru lumina minţii şi a inimii. Dumnezeu este Foc; şi rugăciunea trebuie să fie înflăcărată. Dumnezeu este Atotputernic; şi rugăciunea trebuie să fie revărsare a inimii. Sf. Ioan de Kronstadt ne îndeamnă: „Învăţaţi-vă să vă rugaţi, siliţi-vă la rugăciune. La început va fi greu, dar după aceea, cu cât vă veţi sili mai mult cu atât va fi mai lesne. La început însă trebuie întotdeauna să te sileşti”.

Petre Ţuţea spunea că „poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu este rugăciunea. Ea este singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu”. Rugăciunea este înălţarea sufletului la Dumnezeu spre a-L lăuda, a-I cere ajutorul şi a-I mulţumi pentru tot binele pe care ni l-a dat şi ni-l dă necontenit. De aceea, se poate spune că „ rugăciunea este o clipă petrecută în ceruri” (Samuel Vincent), iar despre forma de manifestare „spiritul care se înalţă, face trupul să îngenuncheze” (G. Chr. Lichtenberg). Referitor la rugăciunea adevărată, putem lua aminte la un citat al istoricului Nicolae Iorga: „ Cea mai bună închinare lui Dumnezeu este să păstrăm în sufletele noastre ceva din dumnezeirea Lui”. Acel ceva este şi trebuie să fie rugăciunea adevărată.

Scopul rugăciunii este cunoaşterea lui Dumnezeu. Această cunoaştere este pe cea mai înaltă treaptă o asemănarea a noastră cu El, printr-o rugăciune neîncetată şi prin punerea în practică a voii Sale. Dar, în acelaşi timp, cunoaşterea lui Dumnezeu este şi o contemplaţie a ceea ce face El în lume, a ceea ce face El pentru noi. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „În rugăciune, ceea ce este de trebuinţă, e mai puţin cuvântul decât gândul, e mai puţin întinsul mâinilor decât predarea sufletului, e mai puţin ţinuta trupului decât simţămintele. Ana nu a fost ascultată pentru că strigase cu glas tare şi înalt, ci pentru că făcuse să izbucnească glasuri mari în inima ei. („Glasul ei nu se auzea, şi cu toate acestea, Domnul îl auzi”). Chiar fără să îngenunchem, fără să ne batem în piept, fără să întindem mâinile spre cer, ci numai arătând un cuget arzător, vom atinge desăvârşirea rugăciunii. O femeie care lucrează la serviciu sau acasă, poate ridica la cer privirea sufletului ei şi să se roage fierbinte lui Dumnezeu. Un bărbat care merge singuratic pe drum, poate alcătui stăruitoare rugăciuni. Altul, stând în prăvălia lui, cosând piei, poate să-şi înalţe sufletul la Domnul. Un slujitor, făcând cumpărături, suind şi coborând, lucrând la bucătărie, când nu-i este cu putinţă să meargă la biserică, se poate ruga cu băgare de seamă, cu pietate. Dumnezeu nu vede nicăieri oprelişti. El nu cere decât un singur lucru: clocotul duhului şi curăţia inimii”.

 Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here