Rugăciunea trebuie să cucerească timpul în toată plinătatea lui

0
246
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

rugaciunea1Rugăciunea lui Iisus cuprinde tot: cerul şi pământul, pe om şi pe Dumnezeu, este chintesenţa întregii tologii şi a întregii antropologii, este nucleul Bibliei, este Calea iubirii pe care omul şi Dumnezeu se întâlnesc, este locul Legământului prin care şi sângele şi trupul lor se întrepătrund într-o comuniune fără de sfârşit şi de necuprins de mintea omenească…

Iar cei care-i ironizau pe părinţii isihaşti numindu-i „buricari” nici nu-şi dădeau seama cât adevăr grăiau pentru că, atunci când se focalizează în centrul său cel mai dinăuntru, în mod paradoxal, omul se părăseşte pe sine pentru a ajunge în „buricul” acestei lumi, Vatra Focului Celui nestins şi de viaţă dătător. Acolo ne cheamă viaţa, în fiecare clipă şi nu doar din când în când. Iată de ce tinde Rugăciunea lui Iisus să devină neîncetată, să cucerească timpul în toată plinătatea lui, adică tot timpul zilei şi chiar timpul nopţii.

Şi dacă e adevărat că numai Rugăciunea are puterea de a trezi şi adânci duhul omului, adică acel ceva care face ca omul să fie un om, mai mult decât trupul şi psihismul său, atunci numai cel ce se roagă este om normal. În felul acesta, rugăciunea nu doar se află deasupra şi înaintea tuturor activităţilor, ci trebuie şi să însoţească permanent orice activitate. „Nimic bun nu se poate face fără Rugăciune”, spune Pelerinul rus. Rugăciunea lui Iisus este chiar activitatea practică prin care dobândim Calea, pentru că, spune mai departe Pelerinul, „această Rugăciune este chemarea continuă şi neîntreruptă a Numelui lui Iisus cu buzele, cu inima şi cu mintea, în simţirea Prezenţei Sale, în tot locul, în toată vremea, chiar şi în timpul somnului: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”.

De o simplitate dusă până la extrem, aflată la îndemâna tuturor, a celui mai sărman cât şi a marelui contemplativ, această Rugăciune îi conduce, şi pe unul şi pe celălalt, la pătrunderea în cele mai adânci taine. Oriunde s-ar afla omul, pe ogor sau în uzină, la birou sau în treburile gospodăreşti, la cumpărături într-un supermarket sau la volanul maşinii, ţintuit în patul suferinţei sau plin de sănătate, Rugăciunea face din el un pelerin către Pământul Făgăduinţei sale, care, mai înainte de toate este propria sa inimă. Nu există profesie sau situaţie care să nu se poată armoniza cu această Rugăciune şi care să nu fie pusă prin ea într-o lumină cu totul nouă.

Omul care a ales ca Rugăciunea lui Iisus să fie Calea Vieţii sale nu mai are alte interese, sau mai bine spus, toate celelalte interese ale vieţii sale nu-şi mai află sensul, consistenţa şi împlinirea decât în Rugăciune. Şi, ca orice om care lucrează la opera vieţii sale, se lasă cu totul absorbit de ea, se închide în Iisus, face din El o adevărată mănăstire şi vede şi trăieşte totul numai în El şi prin El… Acestui om, dacă i-am putea pune, în orice moment al vieţii sale, întrebarea pe care le-a pus-o Mântuitorul primilor Săi ucenici: „Ce căutaţi?”, l-am putea auzi răspunzând netulburat, oricare i-ar fi nevoile exterioare: „pe Iisus!”. Acest exclusivism absolut, singurul care permite realizarea marilor opere, îl unifică şi totul devine simplu pentru că Iisus este prezent în toate. El este „Adevărul şi Viaţa”, El este soluţia tuturor problemelor, împlinirea a toate.

Rugăciunea lăuntrică şi stăruitoare menţine în conştiinţa celui ce se roagă, aflată într-o neîncetată prefacere şi adâncire, conştiinţa unui prezent fără sfârşit. Treptat, dispar din conştiinţă gândurile şi, mai ales, dorinţa multiplicată, acest mare simbol al egoului. Sfântul Nume ne impregnează cu această Prezenţă faţă de care devenim transparenţi, înăuntru şi în afară, aşa cum devine transparentă la lumină hârtia îmbibată cu untdelemn. De aici şi sensul cuvântului grec „eleison” – „miluieşte”. Şi, de îndată ce pierdem sentimentul acestei Prezenţe, sentiment care nu e o emoţie, simţim o mare lipsă, totul devine opac iar noi redevenim ca nişte somnambuli. Aceasta însemnă că există un adevărat stil de viaţă în Hristos, o manieră de a fi şi de a înţelege totul în El, de a privi în lumina Lui până şi problemele care par banale sau „profane”. Rugăciunea lui Iisus le dă tuturor acestor probleme o dimensiune contemplativă.

La început, după nevoile şi posibilităţile fiecăruia, Rugăciunea poate fi rostită cu buzele, fără oprire, într-un ritm mai mult sau mai puţin rapid, dar care să permită orientarea plină de dragoste a inimii, a minţii şi a atenţiei către Dumnezeu, iar fiecare cuvânt al Rugăciunii să absoarbă întreaga conştiinţă.

În alte momente, în funcţie de circumstanţe sau de oboseala ce se poate face simţită, Rugăciunea poate fi spusă cu lungi intervale de tăcere în timpul cărora se poate gusta pur şi simplu această atmosferă a Prezenţei care nu ne mai părăseşte nici o clipă. E cam ca zborul unei păsări mari care bate odată din aripi şi apoi se lasă purtată de aerul căruia se încredinţează … Precum pasărea care, dând din aripi, descoperă că sub ea nu este vid, omul descoperă prin Rugăciune Prezenţa care-l aşteaptă şi-l însoţeşte pretutindeni, îl poartă şi îl transportă spre sferele dumnezeieşti care, în acelaşi timp, nu sunt în lume şi totuşi atât de lăuntrice sieşi aici şi acum. Numele lui Iisus este o revelaţie şi lucrează, în noi şi în jurul nostru, ca o permanentă revelaţie. Când orbii din Evanghelie – şi cine dintre noi nu este încă orb – au rostit această Rugăciune, au aflat lumina şi au văzut şi lumea li s-a revelat…

Practica rugăciunii lui Iisus, Alphonse si Rachel Goetmann

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here