Rugăciunea face pe oameni temple ale lui Hristos

rugaCine nu ştie că Dumnezeu dăruieşte tuturor oamenilor, fără deosebire, şi drepţilor, şi păcătoşilor, din pricina marii Lui iubiri de oameni ce-o are pentru noi, şi lumina soarelui, şi a stelelor, şi a lunii, buna întocmire a văzduhului, hrană de tot felul, bogăţie, viaţă şi mii şi mii de bunătăţi? Dacă pe cei care nu-L roagă, nici nu-I cer, aşa îi miluieşte şi-i mângâie în fiecare zi, câte bunătăţi nu va dărui celor ce-şi petrec toată viaţa în rugăciuni şi cereri?

Haide să vă spun la câţi din cei drepţi le-a dat să mântuiască prin rugăciunile lor şi neamuri, şi oraşe, şi lumea toată. Iar când vorbesc de rugăciune, primul vrednic de pomenire este Pavel. Pavel, care nu se mai sătura de a-I sluji lui Dumnezeu, Pavel, slujitorul obştesc, Pavel, strămoşul robilor lui Hristos. Aşadar, păzitorul acesta al lumii a mântuit toate neamurile prin rugăciunea lui şi prin rugăminţile lui către Dumnezeu, spunându-ne mereu: Pentru aceea îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos, din Care îşi trage numele orice neam în cer şi pe pământ, ca să vă dea, după bogăţia slavei Sale, să fiţi puternic întăriţi, prin Duhul Lui, în omul cel lăuntric, ca să locuiască Hristos prin credinţă în inimile voastre!

 Vezi câtă putere are rugăciunea, cererea? Face pe oameni temple ale lui Hristos. Şi după cum palatele împărăteşti sunt făcute cu aur, pietre preţioase şi marmură, tot aşa şi templele lui Hristos sunt făcute cu rugăciuni: Ca să locuiască Hristos, spune Pavel, în inimile voastre. Poate fi oare o laudă mai mare a rugăciunii decât aceea că face temple ale lui Dumnezeu? Cel Care e necuprins de cer, Acela intră în sufletul celui care trăieşte în rugăciune. Cerul Îmi este scaun, zice Domnul, iar pământul, reazem picioarelor Mele. Sau care este locul odihnei Mele?

Cu toate acestea, Pavel Îi zideşte casă prin sfintele rugăciuni: Îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos, ca să locuiască Hristos prin credinţă în inimile voastre. Poţi vedea puterea sfintelor rugăciuni şi din aceea că Pavel, care a străbătut întreaga lume ca un întraripat, care a stat la închisoare, care a fost bătut, care a purtat lanţuri, care a trăit vărsând sânge şi în primejdii, care a izgonit demoni, care a înviat morţi, care a pus capăt bolilor, nu se încredea în niciuna din aceste fapte mari pentru mântuirea oamenilor, ci în rugăciuni; cu ele întărea pământul. După ce făcea minuni, după ce învia morţi, alerga la rugăciune, ca un atlet care aleargă, după ce primeşte cununa, la locul de exerciţiu.

„Omilii la dreptul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here