Dumnezeu este milostiv şi I se face milă de noi atunci când ne rugăm. Rugăciunea iartă toate păcatele, numai rugăciunea poate şterge greşeala. Să curăţim întinăciunea.
Numai cu rugăciunea omul poate îndrepta ura celorlalţi.
Strigă: «Am păcătuit. Dumnezeul meu!», îngenunchează şi curăţeşte-o cu rugăciunea, căci altfel te vei gândi mereu la ea şi te va îmbolnăvi. Atunci când omul se roagă, locul acela se sfinţeşte şi primeşte binecuvântare.
Numai cu rugăciunea omul poate îndrepta ura celorlalţi. Păcatul este ca o umezeală, ca o ceaţă care ajunge până la cer. Aşa cum un copil o strigă pe mama sa, tot astfel trebuie să strige şi omul la Dumnezeu. Cel care cere ajutor prin rugăciune făcută cu durerea inimii se va izbăvi. Şi se întreabă în sinea sa: «Ce cuvânt am spus, pe care nu trebuia să-l spun?» Evanghelia ne spune: «Nu veţi ieşi de acolo până ce nu veţi plăti cel din urmă ban». «Dacă nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a fariseilor, nu veţi urca sus».
Ispititorul îşi ia partea sa de la fiecare dintre noi. Dumnezeu este o putere liberă şi i-a dat libertate şi diavolului, nu-l împiedică, nu l-a distrus. Satana lucrează zi şi noapte, dar mai mult noaptea. Dumnezeu însă L-a trimis pe Fiul Său ca să-1 războiască, iar cel care caută ajutor, să se izbăvească.
Ai crezut? Te-ai mântuit.
Rugăciunea are mult mai multă putere decât aparatele din vremea noastră. Toţi cei care trăiesc rugăciunea sunt mult mai puternici decât cei care fac computerele.
Hristos Cel fără de păcat ne spune: «Cereţi mai întâi iertare şi toate celelalte vi se vor adăuga, fără să vă daţi seama». Şi te vei întreba: «Cum de au venit aşa de repede?»
De vreme ce nu ne lasă să ne pierdem aici, nu ne va lăsa nici acolo. Da, nu te lasă Dumnezeu să te pierzi. Deşi am trecut prin atâtea, eu nu am ştiut ce înseamnă descurajare, insomnii… Pe toate acestea le risipeşte rugăciunea.
Numai Hristos Cel fără de păcat este Lumina. «Hristoase al meu, nu pleca din inimile noastre!» Pentru aceasta însă este nevoie de bunătate. Să te bucuri atunci când eşti judecat. A fi judecat este bine, căci aceasta este ca şi cum ai pune sare în mâncare. Abia atunci îţi dai seama dacă îl poţi ierta pe celălalt. Aici se vede valoarea celui care crede. Adică să fii judecat şi să te ascunzi într-un loc retras şi să te rogi pentru acela ca să-l mântuiască Dumnezeu.
Fiindcă ura este lucrare diavolească, ea se cuibăreşte înlăuntrul tău.
Odată am închiriat o grădină de zarzavat. Din cinci pogoane închiriate am făcut cincisprezece, defrişând stufărişul din jur. Am lucrat foarte mult, papura era înaltă cât mine. Pe trei pogoane aveam ţelină, praz. Grădina era ca un talaz.
Ȋntr-o zi a trecut pe acolo un agronom cu pântece mare. Era unul dintre cei vechi. Eu stăteam într-o baracă.
-În numele legii, mi-a spus acela, îţi interzic să mai pui de astăzi înainte ceva în acest loc! Nici măcar o frunză, nimic.
-De ce? l-am întrebat eu.
Acel teren aparţinea statului şi de aceea mi l-au luat. Atunci şi proprietarul grădinii a început să strige:
-Să-mi dai grădina, căci îmi trebuie chiar acum!
-Dar are încă praz pe ea. Aşteaptă ca să-l vând!
Aceia însă strigau. Unul mi-a luat ţelina, altul prazul. Pentru această grădină numai eu ştiu cât am fost de nedreptăţit. Apoi a venit altul cu o ruletă, a măsurat şi mi-a luat grădina, în 1975 am fost nevoit să stric grădina.
Acela care mă nedreptăţise atunci a venit într-o zi la mine şi a început să strige:
– Vai mie! Capra mea… Ajută-mă!
Atunci am alergat repede, am ridicat capra, i-am masat pântecele şi îndată a fătat doi iezi. De nevoie m-am făcut şi mamoş.
Întotdeauna căutam să aflu cine se primejduieşte sau cine are vreo nevoie şi îl ajutam. Mă ascundeam prin sere şi-L rugam pe Dumnezeu ca să-i dea putere.
Fiindcă ura este lucrare diavolească, ea se cuibăreşte înlăuntrul tău. De aceea trebuie să ne ostenim cât putem şi să ne rugăm ca să plece aceasta de la noi. Dacă cineva te provoacă, depărtează-te de el, dar să te rogi pentru el. Să nu se cuibărească gândul cel rău înlăuntrul tău. Nu mă gândesc la faptele bune pe care le-am făcut altora, ci numai la greşelile mele. Pentru că nu este bine să plângă cineva pentru că l-ai nedreptăţit.
Puterea rugăciunii ajută mintea să privegheze şi să urce la înălţime.
Odată am mers la cineva şi acolo au început să-şi bată joc de mine. De îndată ce am ieşit din sat, am îngenuncheat şi am stricat precum urlă câinele: «Iartă-mă, Dumnezeul meu!» nu m-am plâns lui Dumnezeu pentru cele ce mi-au făcut, ci m-am smerit înaintea Luminii. Până în ceasul cel din urmă vom fi războiţi, vom înfrunta ispite, însă numai cu rugăciune şi fapte bune vom birui. Cea mai puternică armă pentru apărare este rugăciunea. Să te rogi din toată inima. «Ȋntru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre», spune Evanghelia. Aceasta înseamnă că Hristos ştia de mai înainte că toţi vom trăi în nevoi. Răbdarea se dobândeşte prin credinţă şi rugăciune.
Puterea rugăciunii ajută mintea să privegheze şi să urce la înălţime. Dar cum poate ea urca la tronul lui Dumnezeu? Să spui: «lartă-mă! Iartă-mă!» Şi Dumnezeu ştie ce să-ţi dea. Dar dacă oboseşti la rugăciune? Ei, aceasta este ceva firesc. Ȋn Grădina Ghetsimani Domnul le-a spus ucenicilor Săi: «Staţi aici şi vă rugaţi! Să nu dormiţi!» Ei însă au adormit. Duhul este osârduitor, iar trupul neputincios.
Atunci când eşti singur, rugăciunea este mai puternică. La miezul nopţii este cel mai bine să te rogi, pentru că atunci nu te împiedică nimeni.
«Fericit este cei care nu se va sminti întru Mine».
Să ne aducem aminte de ceea ce spune Hristos Cel fără de păcat, Care este Lumină din Lumină. Pentru că daca vom întreba mereu «De ce?», ne vom pierde mântuirea. La miezul nopţii fac rugăciune. Sfinte Dumnezeule… de multe ori. Apoi cad în genunchi şi mă rog stăruitor.
Rugăciunea este un lucru nevăzut. Ca să te rogi, trebuie să te apropii de Dumnezeu aşa cum te apropii de un om? Nu, ci trebuie să fii sporit duhovniceşte, ca să poţi comunica cu Dumnezeu prin rugăciune făcută cu durerea inimii.
Creştinul adevărat are multă bucurie.
Dacă lăsăm gândul cel rău să intre şi ascultăm ce ne spune, se va cuibări încet-încet înlăuntrul nostru şi apoi vom spune: «Hai, să fac aşa!» însă atunci când vine gândul trebuie să ne facem îndată semnul Crucii şi să spunem: «Hristoase al meu, mântuieşte-mă! Tu Te-ai jertfit pentru noi» El vine cu dulceaţă, dar noi trebuie să spunem: «Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-mă!» Aceasta este nevoinţa creştină, a te sili spre lucrarea faptelor bune este o mare nevoinƫă, în care te ajută Lumina, Hristos. Dacă te primejduieşti să cazi, puterea cea mare a lui Dumnezeu nu te va lăsa să cazi. Ai păcătuit? Este ca şi cum ai intrat intr-o barcă şi te-ai înecat. Faci fapte bune? Te izbăveşti. Aceasta însă cere nevoinţă.
Dacă cineva ne nedreptăƫeşte, să ne rugăm pentru el.
Să ne cercetăm în fiecare zi ca să cunoaştem cum păşim în viaţa duhovnicească. «Ce-am spus astăzi ce nu trebuia? Am păcătuit! Dumnezeul meu, iartă-mă!» «Fericiţi cei curaţi…» Aceasta însă cere inimă curată şi minte curată.
Dacă rugăciunea ta este roditoare, ajungi la înălţime, altfel te enervezi. Să nu-L uităm pe Hristos Care S-a răstignit pentru noi. «Izbăveşte-ne, Tu, Cel Care Te-ai jertfit pentru noi!» Dumnezeu este un ocean de bunătate.
Dacă cineva ne nedreptăƫeşte, să ne rugăm pentru el. Ȋn aceste cazuri eu spun: «Dumnezeul meu, te rog să nu osândeşti pe acest om din pricina mea!» Şi rostind «Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!» îl ridic pe cel ce m-a nedreptăţit la înălţime şi atunci este ca şi cum s-ar ruga el. Tu numai să te rogi, dintru început pentru el, iar acesta va fi luminat de sus. Îl vei ridica la înălţime şi te vei ruga: «Miluieşte-mă pe mine păcătosul!» Duhul tău să fie alături de el. Dar acestea nu se pot spune, pentru că rugăciunea este un lucru nevăzut.
Astăzi nu este uşor să-l câştigi pe om. De aceea, dacă vei vedea pe cineva care ţi-a făcut rău, să nu faci pe supăratul, dar nici să te însoţeşti cu un astfel de om, pentru că te va nedreptăţi.
Mai mult decât toate să nu ţii răutate asupra cuiva.
Zâmbetul să nu-ţi dispară de pe chip, iar dragostea ta să o dai tuturor. Ce spune? «Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre» adică le veţi izbăvi. Fă răbdare şi lasă-l să se ducă cu pace. Îngăduinţă… Dar pentru ca să fii încercat, trebuie să ai potrivnic. Abia atunci mâncarea va deveni gustoasă. Adică pui sare (răbdare) şi dobândeşte un gust bun.
Mai bine să te rogi la miezul nopţii, căci mai uşor te apropii de Dumnezeu. Mintea trebuie să fie curată. Ȋncep rugăciunea spunând de multe ori «Sfinte Dumnezeule…», apoi «Slavă Ţie, Dumnezeule…» Mai întâi îl slăveşti pe Dumnezeu şi după aceea îl rogi. Apoi spun «Tatăl nostru» şi încep să spun Fericirile din Evanghelie. După aceea rostesc de mai multe ori Rugăciunea: «Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!»
Să ţii poruncile!
Apoi citesc un alt capitol din Evanghelie: «Atunci când va veni Fiul Omului întru slava Sa va despărţi oile de capre… Am însetat am flămânzit am fost gol…» şi iarăşi «Doamne Iisuse Hristoase…» Apoi citesc din Evanghelia lui Ioan «în casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt». După care citesc alt capitol: «S-a apropiat de Iisus un tânăr bogat şi L-a întrebat: „Ce să fac ca să mă mântuiesc?” Atunci Iisus i-a spus: „Să ţii poruncile! Să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău…, vinde cele ale tale şi le dă săracilor”». Apoi lisus Cel fără de moarte spune: «Iubitorii de argint cu greu se vor mântui». Iar aceasta înseamnă: «Să nu faci nedreptăţi ca să iei pâinea celuilalt».
Hristos a fost trimis de Dumnezeu ca să-l mântuiască pe om.
După care spune: «Cele cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu», care s-ar tâlcui «la păcătoşi sunt cu neputinţă, nu însă şi la Dumnezeu». Ceri milă şi îndată vine Lumina şi te slobozeşte. Ajunge numai să ceri ajutor. Pentru că păcătosul se izbăveşte mai repede decât cel ce se nevoieşte, dacă plânge şi cere ajutor.
Dacă spui «Iartă-mă, Dumnezeul meu!» şi lăcrimezi, acele lacrimi au multă putere, ca şi cum ar fi o jumătate de botez.
Mie îmi place foarte mult cântarea: «La mulţimea faptelor mele celor rele cugetând eu ticălosul, mă cutremur de înfricoşata zi a Judecăţii. Dar îndrăznind la mila milostivirii Tale, ca David strig Ţie: Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta».
«Miluieşte-mă Dumnezeule»
David după ucidere şi desfrânare s-a îmbrăcat în chip smerit şi aruncându-se într-o groapă plângea zicând: «Miluieşte-mă Dumnezeule» şi ceilalţi psalmi. Dumnezeu iartă pe cel ce se pocăieşte. El este asemenea celui care avea o sută de oi şi care pierzând una a pornit în căutarea ei. Iar când o află, se bucură mai mult de aceasta decât de celelalte.
După ce rostesc iarăşi Rugăciunea, citesc din Evanghelie despre samarineanul cel milostiv. După ce spun «Doamne miluieşte» citesc mai departe «Eu sunt Păstorul cel Bun… năimitul fuge când vede lupul…» Dar pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu trebuie să am mintea golită de orice gând sau închipuire, ca astfel rugăciunea să ajungă la înălţime. Numai atunci rugăciunea îl va ajuta pe aproapele, deşi s-ar afla departe.
Hristos a fost trimis de Dumnezeu ca să-l mântuiască pe om.
Să credem în Sângele vărsat pe Cruce, în Cel Răstignit. Sângele care picură de pe Cruce să picure şi în inima ta.
Dacă faci rugăciune, tot locul dimprejur va fi luminat.
Aşa cum legătura dragostei te uneşte cu copilul tău, tot astfel să devii un singur duh cu Hristos. Să ne aducem aminte ce a răspuns Hristos lui Filip când i-a spus «Arată-ne nouă pe Tatăl»: «Atâta vreme am fost cu voi, şi nu crezi…?» Tot astfel şi cu noi. Pe mine de câte ori nu m-a izbăvit de moarte? De câte ori am fost izbăvit… Am păcătuit, Dumnezeul meu!
Rugăciunea este cea mai puternică armă pentru om. Are mare putere.
Rugăciunea ta pentru ceilalţi trebuie să fie făcută astfel încât să te scoţi pe tine însuţi din ea. Pentru aceasta însă este nevoie de multă lepădare de sine. Omul sfinţeşte locul, iar nu locul pe om.
Rugăciunea este un lucru nevăzut.
Dacă faci rugăciune, tot locul dimprejur va fi luminat. Spui din toată inima ta «Am păcătuit», recunoşti bunătatea lui Dumnezeu şi cu cât sporeşti în nevinovăţie şi bunătate, cu atât te atrage rugăciunea. Rugăciunea este însoţitoarea bunătăţii. Ceva te îndeamnă să te rogi şi totodată îţi porunceşte să faci şi fapte bune. Ca şi cum ƫi-ar spune: «Iată, ia această pâine şi du-o la cutare sărac!» Daca te rogi curat – iar rugăciune curată înseamnă a nu gândi nimic pământesc – mintea le va fi răpită la cele cereşti şi va stărui înaintea lui Dumnezeu până ce El o va lumina. Rugăciunea este un lucru nevăzut. Este greu să-l faci pe celălalt să înţeleagă ce este ea.
Ȋntr-o zi am văzut o lumină ce izvora din pământ, iar eu plângeam şi spuneam mereu «Sfinte Dumnezeule… Sfinte Dumnezeule…» Atâţia ani au trecut de atunci şi plâng şi acum când îmi aduc aminte.
Rugăciunea făcută din adâncul inimii este o ştiinţă
Altădată am văzut un tânăr îmbrăcat ca un ofiţer şi mulţime multă ce ieşea din pământ ca valurile mării, pe care el o povăduia spre un anumit loc.
Păcatul este ca un munte de gheaƫă. Aşa cum la Polul nord există gheţari şi ca să se topească este nevoie de razele calde ale soarelui, tot astfel şi păcatul. Este trebuinţă de multă rugăciune, care este ca razele soarelui. Păcatul cu greu se iartă, cu greu se şterge. Are trebuinţă de multă rugăciune.
Atunci când te rogi pentru cineva, să-l socoteşti mai presus de tine şi să-ƫi închipui că el însuşi se roagă. Dacă această imagine va rămâne în mintea ta, atunci înseamnă că acel om are credinţă.
Rugăciunea este absolut necesară, pentru că ea cultivă sufletul.
Adorarea lui Dumnezeu este un dor nestăpânit.
Sfinţii valorează foarte mult.
Frica dovedeşte o credinţă slabă.
Odată i-am spus unui vânător care împuşca păsări:
– Măi, omule, se poate ca această pasăre să-L slavoslovească acum pe Dumnezeu şi tu o omori?!
Rugăciunea făcută din adâncul inimii este o ştiinţă. Pot să ţi-o explic. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să omorâm omul cel vechi ca astfel să putem compătimi lumea care suferă. Trebuie să ne silim să ajungem lângă Lumină şi acolo să cerem ajutor. Pentru aceasta însă trebuie multă nevoinţă.
De mulţi ani mă rog lui Dumnezeu ca să mă lumineze aşa cum vrea El.
Cu rugăciunea şi cu ajutorul lui Dumnezeu pot să găsesc chiar şi un om străin pe care îl caut. Atunci când eram în S… (în spital din pricina cangrenei de la picior) am văzut pe fiica mea plecând nemângâiată, îndată am căzut la rugăciune ca să ne lumineze Dumnezeu. După trei zile am aflat că nepotul meu a avut un accident grav pe un pod. Când s-a lovit, a fost aruncat de pe motocicletă. Un alt tânăr a văzut ca şi cum o mână nevăzută l-ar fi apucat şi l-ar fi aşezat uşor jos, deşi acesta avea viteză foarte mare.
Biserica este corabia lui Noe. Pentru călugări şi preoţi mă rog în mod deosebit. Fără Evanghelie nu poţi înţelege slujbele Bisericii. Vreau să trăiesc ca să aduc pocăinţa mea ca o slujbă lui Dumnezeu. Ȋi aduc în minte şi pe toti cei adormiţi.
Ȋn Postul Mare, Hristos este adorat mai mult, iar prin slujba Acatistului o mângâiem pe Maica Lui. «Bucură-te, Maica lui Dumnezeu şi a tuturor sfinţilor; bucură-te. Mireasă, pururea Fecioară!» Bunătatea sfinţilor nu are sfârşit. Atunci când cad la rugăciune, pe toate le uit. Iar aceasta îmi este ca un medicament. «Sfânt, Sfânt…», «Crezul», «Tatăl nostru» şi apoi văd pe Hristos pe Cruce şi pe Maica Lui…
Rugăciunea este un lucru nevăzut, pe care mintea noastră nu poate să înţeleagă.
Oricum ea trebuie făcută din adâncul inimii şi cu multă luare-aminte. Dacă însă faci păcate trupeşti este greu după aceea să stai cu plângere la picioarele Iui Dumnezeu.
Mă rog şi-L văd înaintea mea pe Hristos Cel răstignit şi spun: «Ajută-mă ca să-Ţi mulţumesc..,»
Eu, de atunci de când am cunoscut Evanghelia, mă văd pe mine însumi ca o lepădătură.
Odată am văzut ceva înfricoşător. Cineva a venit de undeva de sus şi a început să mă sufoce. Atunci am început să spun «Sfinte Dumnezeule» de multe ori, dar acela mă strângea şi mai tare. Când însă am spus «Doamne Iisuse Hristoase…», am auzit o bubuitură, iar acela a dispărut.
«Să nu pleci, Hristoase, din inima celui care se roagă Ţie! Vezi că inima lui nu oboseşte să rostească neîncetat Rugăciunea… Toţi Sfinţii, iertaţi-mă, nu plecaţi din inima mea». Şi atunci au început ei să lucreze, să ajute… ajutor de la sfinţi, căci eu singur nu pot.
Când te rogi trebuie să te opreşti puţin din când în când.
Să fii liniştit şi să nu cugeƫi la nimic, după care iarăşi să urci sus, ca pe o scară. Te opreşti, iarăşi înaintezi, încet-încet, până când ajungi sus, ieşi la Lumină, ajungi la strălucire. Dacă ajungi sus, te simţi atras ca de un magnet, nu te lasă să pleci jos. Simţi bucurie, numai atunci când întâlnesc (văd) acea strălucire (lumină) strig: «Am păcătuit! Am păcătuit!» Eşti cuprins de umilinţă. Trebuie însă să fii veghetor, ca un soldat ce poartă coif. Şi atunci simţi că eşti păcătos. Dacă simţi aceasta, atunci rugăciunea are o temelie bună.
încet-încet ajungi în timpul celor întâi-zidiƫi şi atunci înmulţeşti rugăciunile. O frână puternică în rugăciune este atunci când trupul tău este istovit şi nu mai ascultă. Să evităm mânia şi să-L căutăm pe Hristos. Atunci suntem îmbrăcaţi în platoşă.
Când văd pe cineva pe care l-am nedreptăţit fie şi puţin, eu sau vreo rudă de-a mea, spun în sinea mea: «Eu mă voi ruga pentru tine şi vei ajunge într-o stare mai bună».
Harismele, sfinţii merg la oamenii simpli (se referă la o doamnă numită Elena, care fiind pe moarte rostea neîncetat stihul din Psaltire, pe care o citea întotdeauna: “Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi”. Harismele pleacă de acolo unde se strâng banii. Hristos însă nu părtineşte pe nimeni, pe toti îi are la fel, dacă caută ajutorul Lui.
Cel păcătos care vrea să se mântuiască, trebuie să se nevoiască mult.
Un om ce avea un suflet bun s-a lăsat înşelat de alţii şi a fugit în munţi, unde s-a făcut partizan. Şi aceasta fie din pricina nedreptăţilor pe care le văzuse, fie pentru că aşa a voit. Avea atâta bunătate, încât chiar şi o bucată de pâine dacă avea, o împărţea tuturor. Odată partizanii când se aflau în mare lipsă au spus:
-Vom muri de foame!
-Aruncaţi armele, le porunci căpitanul, şi faceţi-vă cruce!
Şi într-adevăr, peste puţin timp au găsit alimente şi provizii.
Iar eu în viaţa mea ce am făcut? Am strigat cu durere şi lacrimi: «Am păcătuit!» numai cu această nădejde putem înfrunta greutăţile ce ne vin… Cu nimic altceva… numai cu rugăciunea… Când ne rugăm cu durere, cu ardoare, spunând: «Ajută-mă, Doamne! numai Tu eşti mântuirea… nu pleca din inima mea! De cele fără de voie şi de cele ascunse ale mele curăţeşte-mă! De ce, Dumnezeul meu, să Te amărăsc?»
Să luăm aminte să avem evlavie la toţi sfinţii, dar să respectăm şi pe toţi oamenii, chiar şi pe cei răi. Rugaţi-vă să-i ierte Dumnezeu… Cel păcătos care vrea să se mântuiască, trebuie să se nevoiască mult, aşa cum se nevoieşte cineva să-şi facă avere. Multă bucurie simte omul care se jertfeşte pentru aceasta şi plânge pentru cele în care crede.
Ca aurul în topitoare, Viaţa mucenicească a unui Iov al zilelor noastre, Traducere din lb. greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu- Sf. Munte Athos
