Rugăciunea este puternică în lupta cu demonii

0
520

rugaRugăciunea nu curăţă numai păcatele, ci îndepărtează pe om de la mari primejdii. Minunatul David, care a fost şi împărat, şi prooroc, a fost biruitor în multe şi grele războaie numai prin rugăciune! Numai această armă o punea înaintea oştirii sale, şi dădea prilej ostaşilor săi să biruie în linişte şi tihnă. Ceilalţi împăraţi aveau nădejdea mântuirii lor în destoinicia căpeteniilor, în meşteşugul războiului, în arcaşi, în hopliţi, în călăreţi. Marele David însă îşi întărea oştirea lui cu sfintele rugăciuni; nu se uita la semeţia comandanţilor săi, la semeţia căpeteniilor pedeştrilor şi călăreţilor; nu aduna bani, nici nu-şi făurea arme, ci din cer pogora armură dumnezeiască.

Armură cu adevărat cerească este dumnezeiasca rugăciune; numai ea poate păzi cu tărie pe cei ce se tem de Dumnezeu. Adeseori privirile duşmanilor, curajul potrivnicilor şi alte multe pe lângă acestea, fac zadarnice tăria şi destoinicia ostaşilor, dibăcia şi viclenia arcaşilor; rugăciunea însă este armă de nebiruit, pavăză sigură, care pune pe fugă nu numai pe un duşman, ci multe zeci de mii de duşmani. Pentru că şi David cel minunat n-a biruit pe Goliat cel vestit, care venea asupra lui ca un demon înfricoşător, cu arme, nici cu săbii, ci cu rugăciunea. Deci puternică armă este pentru împăraţi rugăciunea în lupte; dar puternică este şi pentru noi rugăciunea în lupta cu demonii. Tot aşa şi împăratul Iezechia a fost biruitor în războiul cu perşii; nu a înarmat oştire, ci punând numai oştirile în faţa vrăjmaşului; la fel a scăpat (regele) şi de moarte când a căzut înaintea lui Dumnezeu cu evlavia cuvenită şi numai rugăciunea i-a lungit viaţa . Vameşul ne învaţă apoi că rugăciunea curăţă uşor sufletul care a păcătuit; s-a rugat lui Dumnezeu să capete iertare, şi a căpătat . Ne învaţă şi leprosul, care s-a curăţit îndată ce a căzut înaintea lui Dumnezeu . Dacă Dumnezeu a curăţit iute un trup stricat de boală, cu mult mai iute va vindeca, prin iubire de oameni, un suflet bolnav. Cu cât e mai de preţ sufletul decât trupul, cu atât mai multă grijă va avea şi Dumnezeu de el. Ţi-aş putea da nenumărate exemple şi din Vechiul, şi din Noul Testament, dacă aş vrea să înşir pe toţi cei mântuiţi prin rugăciune. Dar poate că unul din oamenii trândavi, din cei care nu vor să se roage cu râvnă şi cu osârdie, miar pune împotrivă cuvintele rostite de Dumnezeu: Nu tot cel ce-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri! S-ar putea îndreptăţi prin aceasta, dacă aş socoti că este de-ajuns numai rugăciunea pentru mântuirea noastră. Dar nimeni să nu se folosească de cuvintele mele pentru îndreptăţirea trândăviei lui, pentru că am spus că rugăciunea este temeiul bunătăţilor, temelia şi rădăcina unei vieţi îmbunătăţite! Nici curăţia nu poate mântui fără celelalte fapte bune, nici grija faţă de săraci, nici bunătatea, nici altă faptă bună! Ci trebuie să-şi dea mâna toate în sufletele noastre. Dedesubtul lor însă stă rugăciunea ca o temelie, ca o rădăcină. După cum temeliile fac puternice casele şi corăbiile menţinându-le trăinicia, tot aşa şi rugăciunile menţin trăinicia vieţii noastre.

 Fără rugăciune nu avem niciun bine, nici nu ne mântuim. Pentru aceea Pavel stăruie mereu, poruncindu-ne şi zicându-ne: Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire! ; iar în altă parte spune: Rugaţi-vă neîncetat, mulţumiţi întru toate; că aceasta este voia lui Dumnezeu! ; iar în altă parte, iarăşi: În toată vremea rugându-vă întru Duhul…; şi întru aceasta privegheaţi cu toată răbdarea şi rugăciunea! Astfel, căpetenia apostolilor, cu multe şi dumnezeieşti cuvinte, ne cheamă mereu la rugăciune. Se cuvine dar ca, povăţuiţi de el, să însoţim viaţa noastră cu rugăciunea şi cu ea să ne udăm necontenit sufletul. Nu mai puţină nevoie au semenii de rugăciune decât pomii de apă. Nici pomii nu pot da roade dacă nu sug apa prin rădăcini, nici noi nu vom putea da fructele de mult preţ ale dreptei credinţe dacă nu adăpăm sufletul nostru cu rugăciunile. Pentru aceea trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu când ne sculăm din pat, luându-o totdeauna înaintea răsăritului soarelui, când ne aşezăm la masă, când ne ducem la culcare; dar, mai bine spus, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu în fiecare ceas, făcând aceasta în tot timpul zilei. În vreme de iarnă să cheltuim cea mai mare parte din noapte în rugăciune, plecându-ne cu multă frică genunchii noştri, cu luare-aminte la rugăciune, fericindu-ne pe noi prin slujirea lui Dumnezeu.

Spune-mi: cum vei privi soarele dacă nu te-ai închinat Celui Ce a trimis ochilor tăi prea dulcea lumină? Cum te vei bucura de masă dacă nu te-ai închinat Dătătorului şi Împărţitorului atâtor bunătăţi? Cu ce nădejde vei întâmpina vremea nopţii? Ce vise te aştepţi să ai, dacă nu te îngrădeşti cu rugăciuni, ci te laşi fără pază în voia somnului? Vei ajunge uşor batjocura duhurilor celor rele, vei fi uşor biruit de demonii care ne dau târcoale mereu, pândindune ca să răpească iute pe cel pe care-1 găsesc fără rugăciune. Dacă însă ne văd întăriţi cu rugăciuni, fug îndată, ca nişte tâlhari şi răufăcători, că văd atârnată deasupra lor sabia ostaşului. Dacă se întâmplă ca cineva să nu-şi fi făcut rugăciunea, acela e luat cu forţa de duhurile rele şi împins la păcate, necazuri şi răutăţi. Temându-ne de toate acestea, să ne îngrădim totdeauna cu rugăciuni şi cu cântări duhovniceşti; ca milostivindu-Se Dumnezeu spre noi toţi, să ne facă vrednici de împărăţia cerurilor, prin Unul-Născut Fiul Lui, Căruia slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

„Omilii la dreptul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here