Rugăciunea declanşează uneori, un fenomen ciudat, miracolul

0
201
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

rugaExpresia „a-şi face sânge rău” este adevărată în sensul cel mai propriu. Activitatea mentală poate să provoace leziuni organice. Instabilitatea vieţii moderne, agitaţia continuă, lipsa de siguranţă creează stări ale conştiinţei care atrag după ele dezechilibre nervoase şi structurale ale stomacului şi intestinelor, dezechilibrul nutriţiei şi trecerea microbilor intestinali în circulaţie.

Colitele şi infecţiile renale şi ale vezicii, ce le însoţesc, sunt rezultatul îndepărtat al unor dezechilibre mentale şi morale. Aceste maladii sunt aproape necunoscute în grupurile sociale în care viaţa a rămas mai simplă şi mai puţin agitată şi în care starea de nelinişte e mai puţin constantă.

De asemenea, cei care ştiu să-şi păstreze calmul interior în mijlocul tumultului oraşului modern rămân la adăpost de dezordinile nervoase şi viscerale.

Activităţile fiziologice trebuie să rămână inconştiente. Ele se tulbură când atenţia noastră se îndreaptă asupra lor. De aceea, psihanaliza, fixând spiritul bolnavilor asupra lor înşişi, îi dezechilibrează uneori şi mai mult. Ca să fii sănătos este mai bine să ieşi din tine însuţi printr-un efort care nu risipeşte atenţia. Funcţiunile mentale şi organice se armonizează cel mai bine când îţi ordonezi activitatea în raport cu un scop precis. Unificarea dorinţelor, încordarea spiritului într-o direcţie unică, dau un fel de pace interioară.

Omul se concentrează prin meditaţie la fel de bine ca şi prin acţiune. Dar nu îi este de ajuns să contemple frumuseţea mării, a munţilor, a norilor, capodoperele artiştilor şi ale poeţilor, marile construcţii ale gândirii filozofice, formulele matematice ce exprimă legile naturale. El trebuie să fie sufletul ce luptă pentru a atinge un ideal moral, care caută lumina în mijlocul întunecimii lucrurilor şi chiar cel care, străbătând căile misticii, renunţă la el însuşi pentru a ajunge la substratul invizibil al acestei lumi.

Unificarea activităţilor conştiinţei duce la o mai mare armonie a funcţiilor viscerale şi nervoase. În grupurile sociale în care sunt dezvoltate atât simţul moral, cât şi inteligenţa, bolile nutriţiei şi ale nervilor, criminalitatea şi nebunia sunt rare. Indivizii ce trăiesc aici sunt mai fericiţi. Când aceste funcţii devin mai intense şi mai specializate, pot duce la o dezechilibrare a sănătăţii. Cei care urmăresc un ideal moral, religios sau ştiinţific, nu caută nici siguranţa lor fiziologică şi nici longevitatea. Ei se sacrifică pentru ideal.

Se pare, de asemenea, că anumite stări ale conştiinţei produc modificări patologice ale organismului. Majoritatea marilor mistici au suferit fizic şi moral, cel puţin în timpul unei părţi din viaţa lor. Contemplarea poate fi însoţită de fenomene nervoase ce seamănă cu acelea ale isteriei şi clarviziunii.

Adeseori, în cărţile ce prezintă vieţile sfinţilor sunt descrise stări de extaz, fenomenul de citire a gândurilor, viziuni privitoare la evenimente ce se petrec la mare distanţă şi, uneori, levitaţii. După cum mărturisesc oamenii din preajma lor, mulţi dintre marii mistici creştini au manifestat acest ciudat fenomen. Subiectul, cufundat în rugăciune, cu totul indiferent faţă de lucrurile lumii exterioare, s-ar fi ridicat încet, ajungând la mai multe picioare deasupra solului. Dar, până în prezent, aceste fapte cu totul deosebite nu au putut fi explicate ştiinţific.

Unele activităţi spirituale pot fi însoţite de modificări atât anatomice, cât şi funcţionale, ale ţesuturilor şi organelor. Aceste fenomene organice pot fi observate în împrejurările cele mai variate, printre care se află şi starea de rugăciune.

Prin rugăciune nu trebuie să înţelegem simpla recitare mecanică a unor formule, ci o stare de înălţare mistică, în care conştiinţa se absoarbe în contemplarea principiului imanent şi transcendent al lumii. Această stare psihologică nu este intelectuală. Ea nu poate fi înţeleasă de filozofi şi de oamenii de ştiinţă şi este inaccesibilă pentru ei. Dar oamenii simpli îl pot simţi pe Dumnezeu la fel de uşor cum simt căldura soarelui sau bunătatea unui prieten.

Rugăciunea care este însoţită de efecte organice prezintă anumite caracteristici particulare. Mai întâi, ea este cu totul dezinteresată. Omul se oferă lui Dumnezeu, precum pânza pictorului sau marmura sculptorului. Totodată, omul îi cere lui Dumnezeu iertarea şi mila, îi mărturiseşte nevoile sale şi, mai ales, pe cele ale semenilor săi. În general, nu cel ce se roagă pentru sine însuşi este vindecat, ci acela ce se roagă pentru alţii. Acest fel de rugăciune cere, drept condiţie prealabilă, renunţarea la sine, adică o formă înaltă a ascezei. Oamenii modeşti, neştiutori, săraci sunt mai capabili de această stare de asceză decât bogaţii şi intelectualii. Înţeleasă astfel, rugăciunea declanşează uneori, un fenomen ciudat, miracolul.

În toate tarile şi în toate epocile s-a crezut în existenta miracolelor, în vindecarea mai mult sau mai puţin rapidă a bolnavilor, în locurile de pelerinaj, în anumite sanctuare. Dar în urma marii dezvoltări a ştiinţei, din timpul celui de al XlX-lea secol, aceasta credinţa a dispărut complet. Toată lumea a ajuns să fie de acord nu numai că miracolele nu existau, dar nici că puteau să existe. După cum legile termodinamicii demonstrează că mişcarea perpetuă este imposibilă, tot astfel legile fiziologice se opun ideii de miracol. Această atitudine este adoptată şi astăzi de majoritatea fiziologilor şi medicilor.

Cu toate acestea, ea nu rezistă în faţa observaţiilor pe care le avem astăzi. Cazurile cele mai importante au fost culese de Biroul Medical din Lourdes. Concepţia noastră actuală cu privire la influenţa rugăciunii asupra stărilor patologice se bazează pe observarea bolnavilor care, aproape instantaneu, s-au vindecat de diferite boli, ca tuberculoza osoasă sau peritoneală, abcese reci, plăgi supurate, lupus, cancer etc.

Procesul de vindecare se schimbă puţin de la un individ la altul. Adeseori, omul simte o mare durere, apoi vine senzaţia subită a unei vindecări complete. În câteva secunde, în câteva minute sau în cel mult câteva ore, plăgile se cicatrizează, simptomele generale dispar, pofta de mâncare revine. Uneori, dezordinile funcţionale dispar înaintea leziunii anatomice. Deformările osoase, caracteristice morbului lui Pott, ganglionii neoplazici mai persistă încă două sau trei zile după momentul vindecării. Miracolul se caracterizează mai ales printr-o accelerare extremă a proceselor de vindecare organică. Fără îndoială că cicatrizarea leziunilor anatomice se face în acest caz mult mai repede decât în cazurile obişnuite.

Singura condiţie necesară ca acest fenomen să poată avea loc este rugăciunea. Dar nu e nevoie ca bolnavul să se roage el însuşi şi nici ca cineva din apropiere să se roage. Asemenea fapte au o înaltă semnificaţie. Ele arată realitatea anumitor legături, de natura încă necunoscută, existente între procesele psihologice şi cele organice. Ele dovedesc importanţa obiectivă a activităţii spirituale de care igieniştii, medicii, educatorii şi sociologii nu s-au gândit niciodată să se ocupe. Ele ne deschid calea către o lume nouă.

Dr. Alexis Carrel, Rugăciunea – Consideraţii medicale şi ştiinţifice

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi:

Rugăciunea pentru altul

Povestire cu tâlc: “Cât costă un miracol?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here