Ce este rugăciunea? Știm cu toții. Când am început cuvântul de aici, eram deja în rugăciune. Se cânta Paraclisul Maicii Domnului de la mânăstirea Putna. În „Filocalie” citim că rugăciune înseamnă vorbirea minții noastre cu Dumnezeu. Când ne rugăm, când Îi spunem păsurile noastre lui Dumnezeu și Îi cerem să ne ajute în necazuri, se cuvine să depărtăm din minte toată grija cea lumească – așa cum se cântă în timpul Liturghiei, la Heruvic – și să cugetăm numai la El. Vorbim cu Însuși Dumnezeu! Nu este bine să ne rugăm doar cu buzele, iar mintea să fie departe de cuvintele rugăciunii. Asta înseamnă necuviință și păcat. „Cum puteți pretinde lui Dumnezeu să ia aminte la rugăciunile voastre – ne întreabă un Sfânt Părinte – dacă voi înșivă nu luați aminte la rugăciunile voastre? Nu știti ce spuneți!”
Rugăciunea făcută cu evlavie, cu inimă curată, cere o anumită pregătire, frați studenți, cere supravegherea simțurilor noastre. Moise proorocul n-a putut să se apropie de rugul aprins din Sinai decât după ce și-a depărtat toată încălțămintea din picioarele sale. „Dezleagă toată încălțămintea din picioarele tale – spunea Dumnezeu din rug – pentru că locul pe care te afli este sfânt.” Aproape orice loc unde ne rugăm este sfânt, deoarece Dumnezeu e de față într-un chip tainic. De aceea suntem și noi gata ca acest reflector lăuntric al vieții noastre să fie deschis pentru convorbirea minții cu Dumnezeu. Ne străduim ca, înainte de a începe rugăciunea, să izgonim din inima noastră orice gând pătimaș, căci inima noastră este templu al Duhului Sfânt, cum ne spune marele Apostol Pavel. Este folositor să-i acordăm rugăciunii cinstea cuvenită și astfel să ascultăm pe Mântuitorul care ne îndeamnă: „Iar tu când te rogi, intră în cămara ta, închide ușa și roagă-L pe Tatăl tău, care este în ascuns”. Totdeauna este Dumnezeu de față, însă este ascuns de ochii trupești. Cămara este inima, simțurile sunt poarta. De aceea ele trebuie bine zăvorâte, căci prin acestea vine sminteala în timpul rugăciunilor. Rugăciunea trebuie făcută cu stăruință, după cum avem multe exemple în Sfânta Evanghelie. Să ne aducem aminte de acea femeie păgână, acea cananeancă care striga disperată în urma Mântuitorului ca să-i vindece fiica îndrăcită. Deși Mântuitorul pare că nu o aude, până la urmă îi vindecă fiica și încă de la distanță. Să ne aducem aminte de Bartimeu, acel orb din Ierihon. Lumea îi cerea să tacă, dar el, dimpotrivă, striga și mai tare. Și Iisus, Care l-a auzit, i-a tămăduit orbirea lui.
Ne putem întreba: când împlinește Dumnezeu mai repede rugăciunile noastre? Răspunsul poate fi dat în mai multe chipuri. O cale sigură este atunci când rugăciunea noastră este însoțită de post, de milostenie și viață fără prihană. Milostenia și postul sunt aripi care înalță rugăciunea, așa cum am spus la începutul întâlnirii. Aceste trei fapte bune – rugăciunea, postul și milostenia – se întrepătrund și se ajută între ele pentru folosul nostru. De asemenea rugăciunile noastre sunt foarte repede ascultate când chemăm în ajutor pe Maica Domnului și pe sfinții (prietenii) lui Dumnezeu și când aceste rugăciuni sunt făcute de mai mulți credincioși împreună. Sfântul Apostol Petru a fost închis de Irod în temniță, cu picioarele în butuci, iar rugăciunile neîncetate, făcute de mulți credincioși pentru dânsul înaintea lui Dumnezeu, au fost atât de puternice încât Dumnezeu a trimis un înger din Cer și în chip minunat l-a eliberat pe Sfântul Petru din temniță. Așa se întâmplă adeseori ca Dumnezeu să răspundă rugăciunilor noastre.
„Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe” – Sofian Boghiu
Jurnal Spiritual
