Rugăciunea adună comori minunate în sufletele noastre

0
302
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
RugăciuneaPentru mai multe pricini se cuvine să fericim şi să admirăm pe slujitorii lui Dumnezeu: mai întâi, că aveau în rugăciuni nădejdea mântuirii lor; apoi, că au lăsat în scris cântările şi slujbele pe care le aducem lui Dumnezeu cu bucurie şi cu frică; şi, în sfârşit, că ne-au transmis comoara aceasta a lor. Ei vor putea îndemna pe toţi cei ce vor veni după ei spre râvnă.

Că se cuvine ca purtările dascălilor să treacă la ucenici; se cuvine ca cei ce ascultă pe prooroci să calce pe urmele dreptăţii lor; se cuvine să trăim tot timpul în rugăciuni, să slujim lui Dumnezeu şi să cugetăm la Dumnezeu; se cuvine deci să socotim că viaţa noastră, sănătatea noastră, bogăţia noastră, cununa bunătăţilor noastre este rugăciunea către Dumnezeu; sunt  rugăciuni făcute cu suflet curat şi nestricat.

După cum soarele e lumină pentru trup, tot aşa rugăciunea e lumină pentru suflet.

Dacă-i o pagubă pentru un orb că nu vede soarele, apoi câtă pagubă nu-i pentru creştin că nu se roagă neîncetat, că nu aduce în suflet, prin rugăciune, lumina lui Hristos? Şi totuşi, cine nu s-ar mira, cine nu s-ar minuna de iubirea de oameni a lui Dumnezeu, pe care ne-o arată nouă, oamenilor, când ne dăruieşte atâta cinste, când ne învredniceşte să ne rugăm Lui şi să stăm de vorbă cu El?

Da, în timpul rugăciunii vorbim, în adevăr, cu Dumnezeu.

Prin rugăciune ne apropiem de îngeri şi ne depărtăm de tovărăşia celor necuvântătoare. Că rugăciunea este lucrul îngerilor, înălţându-i chiar mai presus de vrednicia lor, pentru că a sta de vorbă cu Dumnezeu, adică rugăciunea, este mai presus de vrednicia îngerilor, înşişi îngerii ne arată lucrul acesta prin teama cea mare cu care se roagă, dându-ne a înţelege şi a cunoaşte că se cuvine ca, atunci când ne apropiem de Dumnezeu, să o facem cu bucurie şi cu frică: cu frică, de teamă să nu părem nevrednici de rugăciune; cu bucurie, pentru că ne umplem de mulţumire pentru marea cinstire ce ni se face, că neamul nostru cel muritor a fost învrednicit de o atât de mare purtare de grijă, că ne desfătăm de bucuria de a sta de vorbă cu Dumnezeu.

Prin rugăciune încetăm de a mai fi muritori şi vremelnici – că prin fire suntem muritori -, ne mutăm prin vorbirea aceasta cu Dumnezeu în viaţa cea nemuritoare. Trebuie deci neapărat ca cel care stă de vorbă cu Dumnezeu să ajungă mai presus de moarte şi de orice stricăciune. Şi după cum cel ce stă în soare scapă neapărat de întuneric, tot aşa şi cel ce stă de vorbă cu Dumnezeu ajunge neapărat nemuritor. Da, cinstea aceasta mare ne face nemuritori! Şi după cum nu-i cu putinţă să fie săraci cei care se bucură de cinstirea împăratului, tot aşa, cu mult mai mult, nu-i cu putinţă să aibă suflete muritoare cei ce se roagă lui Dumnezeu, cei ce stau de vorbă cu El. Că moartea sufletului sunt necredinţa şi viaţa nelegiuită; iar viaţa sufletului este slujirea lui Dumnezeu şi viaţă potrivită cu această slujire.

Da, rugăciunea ne face viaţa sfântă şi potrivită slujirii lui Dumnezeu; ea adună comori minunate în sufletele noastre.

De eşti îndrăgostit de feciorie, de te străduieşti să cinsteşti curăţia în căsnicie, de te străduieşti să-ţi înfrânezi mânia şi să fii blând, de doreşti să scapi de invidie sau să faci altceva din cele ce se cuvin, ei bine, spre toate acestea te povăţuieşte rugăciunea; ea îţi netezeşte drumul vieţii, şi calea credinţei îţi va fi uşoară şi lesnicioasă. Nu se poate, nu se poate să nu li se împlinească rugăciunea celor care cer de la Dumnezeu cuminţenie, dreptate, blândeţe, bunătate! Cereţi, spune Domnul, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi afla; bateţi, şi vi se va deschide!

Că tot cel ce cere primeşte, cel ce caută găseşte si celui ce bate i se va deschide! Şi în altă parte, iarăşi: Care tată dintre voi, de-i va cere fiul lui pâine, îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, îi va da şarpe? Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să le daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care-L cer de la El! Cu astfel de cuvinte şi cu astfel de nădejdi ne-a îndemnat Domnul să ne rugăm; datoria noastră este să dăm ascultare lui Dumnezeu, ca să trăim totdeauna în rugăciuni şi cântări duhovniceşti; să avem mai multă grijă de slujirea faţă de Dumnezeu decât de sufletele noastre. Făcând astfel, vom trăi aşa cum se cuvine să trăiască oamenii.

Omul care nu se roagă lui Dumnezeu şi nu doreşte să stea de vorbă cu Dumnezeu este mort,; el este fără suflet şi fără minte.

Cel mai mare semn de smintire este acela să nu ştii ce mare cinste îţi face Dumnezeu; cel mai mare semn de nebunie este să nu iubeşti rugăciunea; să nu socoteşti că ai murit sufleteşte când nu te mai rogi lui Dumnezeu. După cum trupul acesta al nostru este mort şi plin de miros urât când lipseşte din el sufletul. Tot aşa şi sufletul este mort, ticălos şi plin de miros urât când nu se îndreaptă spre rugăciune. Daniel, marele prooroc, ne învaţă că se cuvine să socotim mai amară ca moartea lipsa rugăciunii; dar, mai bine spus, el voia mai bine să moară decât să fie lipsit treizeci de zile de rugăciune.

„Omilii la dreptul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here