Scopul vieţii

0
173
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
rugăciune, post, priveghereRugăciune, post, priveghere şi toate celelalte practici creştine, nu constituie scopul vieţii noastre creştine. Este adevărat că ele slujesc ca mijloace indispensabile în atingerea acestui ţel. Insa, adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.

Cât despre rugăciune, post, priveghere , pomeni şi toate faptele bune săvârşite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobândi Duhul Sfânt. Ţineţi minte vorbele mele, numai faptele bune săvârşite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfânt. Tot ce nu este săvârşit din dragoste pentru Hristos, chiar dacă ar fi ceva bun, nu aduce nici răsplata în viaţa viitoare, nici harul Domnului în viaţa aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: “Cel ce nu adună cu Mine risipeşte” (Luca 11:23). Nu că o faptă bună ar putea fi numită altfel decât agoniseală. Caci chiar dacă o faptă nu este făcută pentru Hristos, este totuşi socotită bună. Scriptura spune: “În orice neam cel care se teme de Dumnezeu şi face ce este drept este primit la El” (Fapte 10:35).

Despre dobândirea Sfântului Duh, Sfântul Serafim de Sarov

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here