Știți care este Rugăciunea de nota zece?

0
489
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
Rugăciune de nota zece”O cântare spune aşa: “Un mugur s-a întâlnit c-o rază…” Da, mugurul se întindea, raza se cobora! Aşa s-a realizat rodul. Raza coboară, dar trebuie să fie şi mugurul care să urce. Dumnezeu coboară, dar El coboară numai până la un anumit nivel. Până la nivelul la care putem urca noi. El mai jos nu coboară. Dacă urcăm noi până la nivelul cerut nouă, se face contactul. Dacă noi nu reuşim să ne ridicăm, nu se face niciun contact.

Nu vedem noi aceasta în rugăciune? Când avem noi o rugăciune de nota trei, de nivelul jos, nu am făcut niciodată contactul cu Dumnezeu. Când însă rugăciunea noastră urcă până la nota zece, adică la maximum posibil pentru noi şi pretins nouă, atunci ce minunat avem contactul cu Dumnezeu! Atunci pământul se cutremură. Atunci ochii plâng. Atunci sufletul se înflăcărează. Atunci adunarea se aprinde. Atunci Cuvântul arde. Atunci nu poate fi nimeni piatră. Dar numai atunci, când Dumnezeu face contactul cu noi!… Când ajungem la nivelul acela în care Îl contactăm pe Dumnezeu.’’ (Traian Dorz)

E minunat când reuşeşti să faci o rugăciune de nota zece. Sufletul este atins de bucuria şi dulceaţa Harului Sfânt. Atunci simţi că nimic rău nu te poate atinge, te simţi iubit de Bunul Dumnezeu şi simţi că ai vrea să strigi cu putere, în gura mare, ca să audă întrega lume că o iubeşti. Simţi că ai vrea să îmbrăţişezi pe toţi oamenii; simţi că ai vrea să îmbrăţişezi şi copacii şi frumuseţea întregii creaţii îţi umple sufletul de încântare. Dar ce păcat că sunt atât de rare rugăciunile noastre de nota zece!

Suntem corigenţi, repetenţi la lecţia rugăciunii.

Ori nu ne rugăm deloc uneori, ori ne rugăm cu gândurile împrăştiate ca nişte roboţi; ori o facem cu lene, fără să implicăm şi sufletul nostru în rugăciune; fără să simţim că suntem copiii Lui Dumnezeu care au nevoie de Iubirea Lui, de ajutorul Lui; fără să simţim că vrem Să Îl chemăm pentru totdeauna în inima noastră. Îl alungăm din lăcaşul inimii noastre prin murdăria păcatelor noastre, prin indiferenţa noastră, prin lipsa noastră de iubire.

Bunul Dumnezeu nu ne forţează Să Îl iubim, aşteaptă răbdător să o facem, aşteaptă cu iubire să Îl dorim în viaţa noastră, aşteaptă cu iubire să ne dea darul rugăciunii de nota zece. Dar noi nu vrem acest dar, vrem rugăciunea de notă mică, pentru că în viaţa noastră nu Dumnezeu e pe primul loc, pentru că pe noi ne interesază mai mult viaţa lumească şi nu cea duhovnicească. Păcat, mare păcat, că ne lăsăm sufletele să tânjească după dulceaţa sufletească provocată de o rugăciune de nota zece!

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute să-i mulţumim în fiecare clipă pentru toate binecuvântările Sale, să ne ajute să iubim frumosul, natura, oamenii, necuvântătoarele, să ne ajute să-I slujim Lui mereu şi semenilor noştri, întreaga viaţă să ne fie o rugăciune de nota zece.

De multe ori nu trebuie să spui niciun cuvânt pentru a te ruga şi a intra în comuniune cu Dumnezeu.

De multe ori o lacrimă de căinţă, un oftat din inimă datorat faptului că îţi conştientizezi neputinţa şi păcătoşenia, un moment de tăcere adâncă în care aştepţi ca Bunul Dumnezeu să te cerceteze cu iubirea Sa, să îţi atingă şi să îţi încălzească sufletul e cea mai sinceră rugăciune, e o rugăciune de nota zece.

”Rugăciunea este un dialog cu Dumnezeu. Nu este corect să ne plângem că Dumnezeu nu ne ascultă, dacă luăm în considerare caracterul reciproc al unei relaţii şi observând faptul că Dumnezeu are mai multe temeiuri decât noi de a se plânge. Aşadar, rugăciunea este un dialog cu Dumnezeu, o întâlnire şi o relaţie intimă cu Dumnezeu. Dacă de multe ori, încercând să ne rugăm, nu putem stabili o convorbire cu Dumnezeu, părându-ni-se că Dumnezeu este absent, trebuie să găsim cauzele acestei situaţii. Noi ne plângem că El nu ni se manifestă în cele câteva minute pe care I le rezervăm. Ce putem spune atunci de cele douăzeci şi trei de ore şi jumătate, în timpul cărora Dumnezeu bate la poarta noastră şi ea este închisă? Dumnezeu are delicateţea să nu înfiripe cu noi un dialog într-un moment inoportun. Oamenii sensibili erau convinşi de acest lucru’’ (Î.P.S. Andrei Andreicuţ)

,,Oricâte veţi cere întru rugăciune, crezând, veţi  lua’’.

Bunul Dumnezeu ne ascultă rugăciunile noastre prin care cerem lucruri puţine sau multe, când cerem să ne ajute pe noi sau pe cei ce fac parte din viaţa noastră, când cerem să fim ajutaţi pe termen scurt sau pe termen de lungă durată, când cerem lucruri materiale sau spirituale, atunci când rugăciunea e făcută cu intenţie curată, cu dispoziţie sau dorire smerită, când e făcută cu multă evlavie, când credem cu smerenie şi simplitate că la Bunul Dumnezeu toate sunt posibile.  ,,Oricâte veţi cere întru rugăciune, crezând, veţi  lua’’. (Matei 21, 22) Dar oare credem întotdeauna? Nu credem cu adevărat şi această puţină credinţă a noastră este în realitate o piedică în împlinirea cererilor noastre, această rugăciune în care intervine îndoiala că vom fi ascultaţi şi ajutaţi de Bunul Dumnezeu este o rugăciune de notă mică.

De asemenea pentru ca rugăciunile noastre să fie ascultate trebuie ca cererile noastre să fie conforme cu Duhul Evangheliei. Sunt cereri care sunt opuse duhului Evangheliei iar altele care par justificate dar nu sunt spre folosul nostru.  În ambele cazuri rugăciunea noastră nu este auzită, este o rugăciune de notă mică, foarte mică, pentru că nu ne rugăm corect, pentru că nu spunem la sfârşitul fiecărei cereri a noastre: ,,Nu voia mea ci a Ta să fie’’ (Luca 22, 42), aşa cum a spus Domnul Iisus Hristos înaintea răstignirii Sale pe cruce. Rugăciunile sunt auzite, dacă ne străduim să ascultăm de legea Lui Dumnezeu şi să însetăm mai mult după voia Lui decât după a noastră.

Când rugăciunea se face cu gând curat atunci Îi mulţumim Lui Dumnezeu nu numai pentru ceea ce ne dă, dar şi pentru ceea ce nu ne dă.

De câte ori nu am făgăduit şi nu am împlinit? De câte ori nu L-am rugat pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să ne împlinească unele dorinţe, unele de folos, altele nu şi am făgăduit că Îl vom iubi mai mult, că ne vom ruga mai mult, că vom părăsi păcatele, că vom deveni mai buni. Imediat însă după ce am primit ajutorul de la Bunul Dumnezeu am uitat de toate aceste false promisiuni.

Suntem nişte mincinoşi, nişte oameni fără cuvânt, nişte vicleni. Avem curajul să-L minţim Însuşi pe Bunul Dumnezeu, şi tot noi cârtim dacă uneori nu ne mai împlineşte alte dorinţe. Suntem răi, suntem necredincioşi, ştim numai să cerem, să cerem, dar mulţumirea nu e pentru noi, nu ne place. De ce să mulţumim? Nouă ni se cuvin toate. Nu mulţumim măcar prin prezenţa cu sufletul şi inima la o Sfântă Liturghie. Suntem şi în Casa Domnului nişte roboţi. Acolo avem gânduri legate de viaţa lumească, nici măcar acolo nu închinăm o rugăciune de mulţumire şi slavă Dumnezeului nostru; nici măcar în Biserica Sa, nu reuşim să facem o rugăciune de nota zece.

„Eu ştiu că nu ştii să te rogi… Dar roagă-te cum poţi şi cât mai des, şi rugăciunea singură te va învăţa să te rogi”

Care este cel mai bun dascăl al rugăciunii? Este însăşi sfânta rugăciune, după cum spune Sfântul Macarie cel Mare: „Eu ştiu că nu ştii să te rogi, dar roagă-te cum poţi şi cât mai des, şi rugăciunea singură te va învăţa să te rogi”. Deci, să ne rugăm cum putem şi cât mai mult şi, văzând Dumnezeu râvna noastră, ne va ajuta să dobândim rugăciunea cea adevărată a inimii şi darul lacrimilor.’’ (Arhim. Cleopa Ilie)

Să fim smeriţi şi curaţi cu inima; să ne recunoaştem neputinţa noastră; să cerem cu lacrimi de pocăinţă, ajutorul Bunului Dumnezeu pentu încălzirea inimii, pentru topirea mândriei, răutăţii, indiferentei, judecăţii, nedreptăţii, asupriii, înălţării de sine, iubirii de argint, lenei, trufiei, necredinţei, ş.a. Trebuie să fim atenţi când Domnul nostru bate la uşa inimii noastre fiindcă vrea să intre. Să nu dorim să-I simţim prezenţa cu mintea noastră, ci cu inima noastră; să-I pregătim inima curăţind-o de murdăria patimilor noastre; să o încălzim cu iubire pentru El şi semeni; să I-o dăruim toată şi nu doar o fărâmă; să I-o dăm în stăpânire; să-L rugăm să nu o mai părăsească niciodată, ca să nu se mai împietrească din nou, fără Harul şi iubirea Sa.

Fără ajutorul Bunului Dumnezeu nu putem avea darul rugăciunii, nu putem să ne învrednicim de o rugăciune de nota zece.

Să ne rugăm aşa cum spunea Părintele Sofian Boghiu. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ,,să ne vedem propriile păcate, să ne eliberăm şi să scăpăm de ele; să-L rugăm să ne dăruiască lacrimi de pocăinţă şi ”alifia” cea duhovnicească a Harului Său, ca să vindece deplin boala ochilor noştri sufleteşti şi să lumineze cu lumina Sa lăuntrul nostru întunecat de patimi; Mântuitorul nostru

Cel mult dorit să ne dăruiască veşmintele cele albe ale nevinovăţiei trupeşti şi sufleteşti.

Ca să-L putem cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu şi să-L putem primi pe marele doctor şi tainicul şi cerescul oaspete – Iisus Hristos. El aşteaptă la uşa inimii fiecăruia dintre noi şi este gata să ne ajute şi să ne vindece de toate neputinţele noastre. Să-L poftim să vină la noi, în viaţa noastră, în inima noastră, în familia şi societatea noastră. Să-L poftim cu smerenie şi dragoste, zicând: Vino, Doamne Iisuse, vino şi la noi!’’

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim rugători puternici, rugăciunea noastră să se facă din adâncul inimii, cu suspine și lacrimi, care să fie auzită și ascultată după mărturia Sfintei Scripturi, care zice: „Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne. Doamne auzi glasul meu!”.  Cu această rugăciune smerită s-au rugat tâlharul pe Cruce, femeia canaaneancă, apostolii, în vremea furtunii pe marea Galileii, orbii din Ierihon, leprosul, etc.

Cea mai puternică rugăciune de nota cea mai mare, este rugăciunea scurtă, cu suspinul inimii, după mărturia ce zice: „Răcnit-am din suspinarea inimii mele…” (Psalm 37,8).

Dar noi ne rugăm așa? Nu, pentru că noi suntem de multe ori mândri. Noi ne rugăm de multe ori cu cuvinte multe, spuse fără rost, ca să ne minunăm şi noi cât suntem de filosofi şi cât de meşteşugit putem vorbi. Şi nu ştim că, aşa cum spunea Părintele Arsenie Boca ,,uneori chiar o rugăciune scurtă făcută însă din tot sufletul şi cu toată inima te ajută, dacă o zici cu putere. Chiar numai primele cuvinte din Tatăl nostru, dar cu adevărat înţelegând şi crezând pe Dumnezeu ca Tată, te pot ajuta. Puterea Lui Dumnezeu îţi repară mintea; iţi scoate obsesiile din cap, te scapă din necaz, numai că trebuie să-L chemi, să-L rogi. Apoi trebuie timp ca să-ţi alimentezi mintea cu cele bune, cu cele religioase, prin rugăciune de nota mare, meditaţie şi citirea cărţilor de suflet ziditoare.’’

Rugăciunea de nota zece este vorbire cu Dumnezeu, uitare a celor pământeşti şi suire la cer!

Cristina Toma

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here