Rugăciune către Sfântul Ciprian

0
2185
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

sfantul-ciprianStăpâne Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule şi Chivernisitorule a toate, Sfânt şi slăvit eşti; împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, slavă Ţie. Tu Cel ce locuieşti în lumina cea nepătrunsă şi neapropiata, pentru rugăciunea mea, a smeritului şi nevrednicului robului Tău, depărtează demonii şi stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsa ploaie la bună vreme peste tot pământul şi fă-l să-şi dea roadele lui; copacii şi viile să-şi dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate şi eliberate de nerodirea pântecelui; acestea şi toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă şi toată zidirea de toate legăturile diavoleşti. Şi dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor şi ale puterilor potrivnice. împiedica Tu, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji şi de toate lucrările sataniceşti şi de toate legăturile lui, şi distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume.
Aşa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău şi dezleagă pe robul Tău (numele) de toate legăturile satanei şi dacă este legat în cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor sau cu al peştilor, sau prin necurăţie, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin şerpi (vii sau morţi), sau prin pământul morţilor, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.
Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoşti şi ştii toate, dezleagă, sfărâma şi distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele) păzeşte-l cu toţi ai casei lui de toate uneltirile diavoleşti.
Zdrobeşte cu însemnarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustieşte, distruge şi depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei şi fermecătoriei de la robul Tău (numele).
Aşa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău şi pe robul Tău cu toţi ai casei lui, şi dezleaga-i de demonul de amiază, de toată boala şi de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputinţă, prostia, neînţelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, şi de toate rătăcirile şi gresalele, ştiute şi neştiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat eşti în veci. Amin.

Sursa: crestinortodox.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here