Rugăciune către Maica Domnului “Grabnic Ajutătoarea”

manastirea-dochiariu-(20)Stăpâna Preabinecuvântata, pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ai născut mai presus de cuvânt pe Dumnezeu Cuvântul spre mântuirea noastră şi darul Lui mai presus decât toţi din belşug l-ai primit, Ceea ce eşti o mare de daruri dumnezeieşti şi rău de minuni pururea curgător, revărsând bunătatea ta tuturor celor ce cu credinţa aleargă la tine!

 Căzând la Icoana ta cea de minuni făcătoare, ne rugăm ţie, întru tot înduratei Maici a Stăpânului Celui iubitor de oameni: revărsa asupra noastră, Stăpână, prea bogate milele tale şi cererile noastre cele aduse ţie, celei Grabnic Ascultătoare, grăbeşte a le împlini, întocmindu-le fiecăruia spre folos, spre mângâiere şi mântuire.

Cercetează-ne, Preabună, pe noi, robii tăi, cu darul tău şi dă celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi, celor robiţi slobozire, şi mângâie pe toţi cei ce pătimesc în felurite chipuri. Izbăveşte, Atotmilostiva Stăpână, toate oraşele şi satele, ţara aceasta (şi Mănăstirea aceasta) de cutremur, de vătămare, de potop, de foc, de sabie şi de alte pedepse vremelnice şi veşnice şi de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, întorcând mânia lui Dumnezeu prin mijlocirea ta cea de Maică.

Şi slobozeşte pe robii tăi (N) şi mă slobozeşte pe mine robul tău (N) de toată boala sufletească, de năvălirea patimilor şi de căderea în păcat, că fără împiedicare întru dreapta credinţă trăind veacul acesta, să ne învrednicim şi în cel viitor de bunătăţile cele veşnice, cu harul şi cu iubirea de oameni a Fiului şi Dumnezeului tău, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Prea Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa credinta-adevarata.ro

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here