Românii în inima Ortodoxiei

0
116
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

prodromu1Dinaintea altarului bisericii mari de la Prodromu (ridicată între 1857 şi 1866, cu hramul Botezului Domnului) arde necontenit o candelă ce aduce aminte că acolo odihnesc osemintele cuviosului Nifon (m. 1899), întemeietorul şi cel dintâi stareţ al Schitului Prodromu, „acest sfânt locaş românesc… cu viaţă chinovitică… fondat ca azil al tuturor românilor, fără deosebirea lor” (cum citim în pisania de deasupra intrării în biserică, neostentativ încadrată de tricolorul românesc).

Înainte de actualul schit, pe locul respectiv se înălţa doar paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul (care dăinuieşte şi azi, de mai multe ori refăcut), atestat abia la 1754, când „a fost reînnoit de monahul Iosif Hiotul” (cum aflăm dintr-o inscripţie de pe peretele sudic), dar probabil datând încă din secolul anterior. De aici se trage şi numele schitului (în greceşte: prodromos, „înaintemergător”), iar icoana făcătoare de minuni a Botezătorului, care cu privirea sa încruntată i-a izgonit pe turci la 18213, este cea mai veche dintre icoanele ocrotitoare ale obştii. Pe la începutul secolului 19 se osteneau pe lângă acest paraclis 3 sihaştri români (duhovnicul Iustin, cu ucenicii săi Patapie şi Grigorie), care cei dintâi au pus de gând să ridice acolo un schit, „ca să aibă şi Românii sfânt locaş în Grădina Maicii Domnului, în care să slujească în frumoasa limbă românească”, cerând pentru aceasta binecuvântarea Marii Lavre, care n-a întârziat să vină (1820). Din păcate, proiectul nu s-a putut împlini atunci, ci numai câteva decenii mai târziu, când iniţiativa a fost reluată de monahii moldoveni Nifon şi Nectarie, cărora Marea Lavră le-a reînnoit aprobarea (1851) şi care în 1856 au căpătat şi înalta binecuvântare a Patriarhiei de la Constantinopol (Patriarhul Kiril). Domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a sprijinit începerea lucrărilor cu 3000 de galbeni şi a dat încuviinţare să se strângă ajutoare de la norodul binecredincios.

Aşa s-a întemeiat, supus Marii Lavre, schitul care astăzi, restaurat în întregime, cu biserica mare, cu cele trei paraclise (al Adormirii, al Bunăvestirii şi al Botezătoru-lui), cu icoanele sale făcătoare de minuni (dintre care cea mai vestită este Maica Domnului „Prodromiţa”, despre care se scrie pe larg în cele ce urmează), cu numeroasele lui sfinte moaşte, cu impunătoarea clopotniţă, cu stăreţia, cu biblioteca, cu atelierele, cu sinodiconul (sala de reuniuni), cu arhondaricul (casa de oaspeţi), cu bolniţa (spitalul), cu chiliile, cu marea cisternă subterană, cu trapeza (sala de mese), cu anexele gospodăreşti şi cu celelalte acareturi, alcătuieşte o lume în sine, după sfânta rânduială athonită, mărturisind exemplar „prezenţa monahismului şi spiritualităţii româneşti în Centrul Ortodoxiei” (după cuvântul stareţului Petroniu).

Dacă trăim de-acum „în timpurile mai de pe urmă”, atunci Prodromu este, în marea oştire athonită, o căpitănie românească de toată nădejdea, pregătită în fiecare clipă pentru Armaghedon şi pentru Judecata din urmă a neamurilor.

Schitul românesc din Sf. Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni, Arhim. Antipa Dinescu, Ierom. Petroniu Tănase

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here