Români de excepţie. Despre un om şi nedreptăţile vieţii: Ştefan Odobleja, primul cibernetician
Stimaţi cititori, vă propun azi o mică incursiune în trecutul nu prea îndepărtat şi am să creionez, foarte pe scurt, câteva repere despre un mare român care a dat lumii un domeniu care astăzi este tratat ca un „loc comun” şi care-şi pune amprenta asupra întregului mapamond, cibernetica. Acest mare român a fost medicul Ştefan Odobleja.
Este un lucru cert că numeroase personalităţi de pe la noi au plasat numele României pe lista ţărilor care au avut un aport substanţial la schimbarea şi dezvoltarea semnificativă a lumii în care trăim, prin invenţiile lor revoluţionare. Ei sunt primii care ar trebui să ne facă mândri de faptul că suntem români şi să ne inspire în a deveni, în tot ceea ce încercăm a face în această lume, cât mai buni… Sunt oameni de la care ar trebui să ne învăţăm lecţia necesară despre educaţie, curaj, creativitate şi muncă… Poate ar trebui ca şi politicienii noştri contemporani să înveţe, în primul rând, asta dar cred că e valabil pentru întreaga societate!…
Se întâmplă în viaţă ca valoarea unor oameni care au fost „deschizători de drumuri” în diverse domenii să nu fie preţuită aşa cum ar fi trebuit sau, mai rău, ca meritele să nu le fie recunoscute…
S-a întâmplat asta şi se întâmplă fie pe aici, pe la noi, fie pe alte coordonate geografice dar pe noi ar trebui, în primul rând, să ne intereseze cei ce şi-au găsit „izvorul” vieţii şi munci pe meleagurile româneşti. Fie că vorbim despre „păţaniile” nerecunoaşterii muncii lui Nicolae Paulescu, despre trecerea înspre uitare a descoperirilor lui Gogu Constantinescu ori Aurel Persu, de exemplu. Câţi oare-şi aduc aminte de nume precum Anastase Dragomir, cel care a inventat scaunul ejectabil ce permite catapultarea piloţilor din aeronave sau de Ion Ş. Basgan, inventatorul forajului petrolier cu aplicația sonicității și descoperitorul „efectului Basgan”?… Ori despre Alexandru Ciurcu, publicist, inventatorul primei ambarcațiuni propulsate de un motor cu reacție, alături de Just Buisson sau despre Horia Hulubei, primul fizician din lume care a obținut spectrul razelor X în gaze, cu contribuții importante în fizica neutronilor și în studiul reacțiilor nucleare?… Şi mai sunt multe nume… Dar să ne oprim un pic la medicul despre care aminteam la începutul acestor rânduri…
Ştefan Odobleja a fost medic militar, fondatorul ciberneticii şi creatorul psihociberneticii şi membru al Academiei Române, cu merite recunoscute mai ales după decembrie 1989. Ştefan Odobleja s-a născut la 13 octombrie 1902 în Valea Izvorului, judeţul Mehedinţi şi a decedat la 4 septembrie 1978.
Ştefan Odobleja a fost, deopotrivă, un autor de noi concepte, medic militar şi scriitor român, precursor mondial al ciberneticii generalizate pe care el însuşi a denumit-o Psihologia consonantistă. Datorită contribuţiilor sale remarcabile, îndelung ignorate şi nerecunoscute, Ştefan Odobleja a fost ales post-mortem, după 1989, membru al Academiei Române.
În 1909, Ștefan Odobleja începea școala primară în satul natal, terminând cele cinci clase ale ciclului primar din satul său de origine în fiecare an cu premiul întâi. A urmat cursurile Liceului Traian din Turnu-Severin, unde a învățat foarte bine limba franceză, fapt care i-a permis, mai târziu, să-și scrie și să-și publice operele sale fundamentale la Paris, în Franța, în limba franceză.
După absolvirea liceului, Ștefan Odobleja se înscrie la Facultatea de medicină, secția militară. În decursul vieții, Ștefan Odobleja a practicat medicina și a scris importante lucrări despre cibernetică. O parte din operele sale au fost publicate după moartea sa. În afara meseriei sale de bază, Odobleja şi-a dedicat timpul scrisului, fapt confirmat de lucrările sale publicate cât şi de prietenii săi dar, mai ales, de fiul său care i-a pus în valoare câteva lucrări găsite în manuscris după moartea sa. Şi de la acesta s-a aflat că savantul a cochetat şi cu poezia…
Pasionat de psihologie, a început să scrie despre ştiinţă şi cunoaştere în general şi, în special, despre cunoaşterea umană. Pe parcursul anilor, a ajuns să scrie peste 50.000 de pagini despre acest vast domeniu, însă numai 15.000 de pagini au ajuns să fie publicate.
În 1929 a publicat o primă lucrare la Bucureşti, iar trei ani mai târziu a făcut acelaşi lucru la Paris. Prima sa operă cu adevărat importantă a fost „Psihologia consonantistă”, în original „Psychologie consonantiste”, apărută în două volume distincte în anii 1938 şi 1939.
În ciuda numelui relativ ambiguu pentru vremea sa, lucrarea de 900 de pagini cuprinde peste 300 de desene care marchează elementele fundamentale ale ciberneticii. Lucrarea avea, ce-i drept, şi un aspect negativ esenţial: era pur teoretică, fără ca Odobleja să explice cum poate fi aplicată cibernetica în viaţa de zi cu zi.
După publicarea lucrării sale, Odobleja începe şi trimite exemplare ale cărţii sale la numeroase universităţi din întreaga lume, cum ar fi Roma, Lisabona, Madrid, Londra, Stockholm, Amsterdam, Tokyo, Shanghai, Buenos Aires, Los Angeles şi New York. Meticulozitate de invidiat şi care, ar fi trebuit, poate, să-i asigure întâietatea în „paternitatea” ciberneticii…
Din păcate, izbucnirea celui de-al doilea război mondial în 1939 deturnează atenţia societăţii de la astfel de probleme ale ştiinţei, cunoaşterii şi binelui comun şi o îndreaptă spre iad, fum, moarte şi suferinţe!… Într-o lume în care principala preocupare era reprezentată de informaţiile venite de pe numeroasele fronturi de război, aproape nimănui nu i-a mai păsat de lucrarea sa ştiinţifică.
Dezamăgit de acest lucru, Ștefan Odobleja se izolează şi rămâne cufundat în lucrările sale inclusiv după încheierea războiului, continuând să-şi aprofundeze cercetările teoretice în domeniile plăcute sufletului şi raţiunii sale.
Aproape imediat după cea de-a doua conflagraţie mondială, în anul 1948, la trei ani de la sfârşitul războiului, la Paris este publicată lucrarea „Cybernetics: Or the Control and Communication în the Animal and the Machine”, adică „Cibernetică: Controlul şi comunicarea în animal şi maşină”. În această carte, filosoful şi matematicianul Norbert Wiener explică unele rezultate practice obţinute pe parcursul războiului, atunci când a avut sarcina de a crea un sistem automat care să regleze tirul mitralierelor şi tunurilor folosite de pe aeronave.
Această lucrare a avut un succes semnificativ mai mare din două motive: în primul rând, a fost publicată după război, când setea de cunoaştere era mai mare după ani de zile de conflict armat, sânge şi moarte, iar în al doilea rând a avut un caracter practic, prin care cibernetica era explicată prin exemple. În acest context, Wiener şi-a asumat practic rolul de inventator al ciberneticii, iar popularitatea sa a fost mai mare decât a lui Odobleja care era cvasi-necunoscut.
Aproape douăzeci de ani mai târziu, în 1966, Ștefan Odobleja s-a mutat din nou din capitală la Turnu Severin şi a descoperit o versiune în limba română a lucrării lui Norbert Wiener. Intrigat de numele acesteia, a identificat numeroase similarităţi cu propria sa carte, „Psychologie consonantiste”, publicată în 1938. Norbert Wiener murise cu doi ani în urmă, astfel că nu l-a putut confrunta direct în această problemă, însă a analizat diversele evenimente şi a identificat modul în care americanul a intrat în posesia lucrării sale.
Printre cercetătorii cărora le-a trimis lucrarea sa în 1938 s-a aflat şi doctorul W.S. Bainbridge, care l-a cunoscut pe Wiener atunci când marina americană a cerut Institutului Tehnologic de la Massachusetts să construiască dispozitive anti-raid împotriva tunurilor instalate pe navele de război inamice.
În fapt, Norbert Wiener a intrat atunci în posesia cărţii lui Odobleja, iar ulterior s-a folosit de munca acestuia pentru a scrie propria carte despre cibernetică, „împănând-o” cu exemple aplicative şi asumându-şi paternitatea conceptului. Pe principiul „iuţeală de mână şi nebăgare de seamă”… Probabil a profitat şi de faptul că ar fi fost greu de combătut odată ce Cortina de Fier se întinsese în mijlocul Europei!… Din momentul în care şi-a dat seama de toate acestea, Ștefan Odobleja a depus eforturi intense pentru ca munca sa să fie recunoscută la adevărata sa valoare.
Treptat, Odobleja a început să fie apreciat în întreaga lume pentru meritul de a fi creat cibernetica, însă acest lucru s-a întâmplat, culmea, mai greu acasă în România, unde a fost cvasi-marginalizat de regimul comunist, poate pentru a nu deveni prea popular. E greu de aflat de ce…
Savantul român i se destăinuia, cu vizibilă dezamăgire, în anii în care îşi căuta dreptatea scriitorului Valeriu Armeanu, al cărui cenaclu îl frecventa pe plaiuri mehedinţene şi care l-a susţinut şi îndemnat fervent pentru a-şi găsi recunoaşterea oficială a meritelor: „Cui crezi că ar mai folosi acest adevăr, şi mai ales, cui ar mai conveni? Chiar la noi în ţară sunt foarte mulţi ai lui Norbert Wiener. Mi i-aş face duşmani pe toţi. La ce bun? Eu m-am împăcat cu soarta şi cu lumea. Ce să fac dacă aşa mi-a fost dat? Eu am studiat principiile ciberneticii într-o cameră, finanţat de greutăţi şi de griji, Wiener a studiat în laboratoare, finanţat de Rockefeller şi împrejmuit de tot felul de colaboratori pe care i-a plătit bine. Sigur că dreptatea va fi de partea celui mai tare. Te rog foarte mult, lasă-mă să rămân un anonim (…) Crezi că mi-a fost uşor când am văzut că truda mea de-o viaţă este pusă la stâlpul infamiei şi scuipată de tot felul de nătărăi, care nu ştiau bine nici tabla înmulţirii?”... Sună şi a actualitate, nu-i aşa?…
Ca să dăm Cezarului ce e al Cezarului, trebuie să recunoaştem că, poate, fără aportul unei părţi a presei din acea vreme, chiar dacă apărută-n perioada de ascensiune a cultului personalităţii şi de „închidere” ideologică, nu ar fi fost posibilă punerea-n valoare a meritelor savantului.
A urmat o veritabilă campanie de presă susţinută de redactorii revistei „Flacăra”, iar prin sprijinul acestora, începând cu primăvara lui 1974, medicul Ştefan Odobleja a ajuns să suscite interesul specialiştilor din România, care au început să studieze şi să revendice prioritatea absolută a acestuia în domeniul ciberneticii. Valeriu Armeanu spunea, la un moment dat, despre această campanie: „Ce ar fi să recunoaştem deschis că fără dăruirea, împinsă uneori până la patimă, a poetului Adrian Păunescu, astăzi numele lui Ştefan Odobleja ar fi fost în continuare necunoscut publicului? Pesemne ar fi trecut câteva generaţii până când opera sa ar fi fost pusă în drepturi, aşa cum se cuvine. Şi nimic nu mă îndreptăţeşte să cred că ar fi fost tot atât de posibil ca numele său să rămână un strigăt, un mare strigăt în pustiu”.
Ştefan Odobleja a încetat din viaţă în septembrie 1978, an în care este publicată la Bucureşti şi lucrarea „Psihologia consonantistă și cibernetică”, lucrarea de ediţia din 1939 publicată iniţial la Paris.
Abia la patru ani după moarte, la Bucureşti apare şi reeditarea, în limba română, a primei ediţii, cea din 1938, a celebrei sale cărţi „Psihologia consonantistă”. Meritele sale sunt recunoscute însă oficial, pe de-a-ntregul şi cu laurii pe care ar fi trebuit să-i aibă-n timpul vieţii, abia după căderea regimului comunist.
Astfel, a devenit membru de onoare postum al Academiei Române în 1990, iar alte trei lucrări ale sale au fost publicate în România în perioada 1993-2003: „Odobleja – Apariția ciberneticii pe pământ românesc, o evaluare făcută de Iosif Constantin Drăgan”, „Introducere în logica rezonanței: scrieri inedite” şi „Psihologia consonantistă și cibernetica”.
Ştefan Odobleja este recunoscut în zilele noastre și pe plan mondial drept părintele ciberneticii. Unii au făcut-o mai greu, alţii mai uşor… De exemplu, Elveţia i-a recunoscut savantului român meritele, înfiinţând în 1982, la Lugano, în memoria sa, Academia de Cibernetică din Elveția.
Plecând şi de la profesia sa de bază, cea de medic militar, Ştefan Odobleja a mai publicat lucrările: „Procedeu practic pentru a împiedica aburirea oglinzilor laringoscopice” (1928), „Un nou semn în pleurezie” (1929), „Aplicaţiile gravitaţiunii în terapeutică” (1929), „Celulita” (1929), „Atitudinile corpului şi secreţia sudorală” (1930), „Fonoscopia” (1934).
Cea mai bună dovadă a importanţei pe care a căpătat-o în timp cibernetică în ţara noastră este apariţia Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre cine a fost Ştefan Odobleja, sursele de mai jos vă stau la dispoziţie:
Surse:
Hinoveanu, Ilarie. Ștefan Odobleja: între „aventura științifică” și patimile glorificării. Craiova. Scrisul românesc, 2003.
http://wvegter.hivemind.net/abacus/CyberHeroes/Odobleja.htm
http://ziarullumina.ro/tefan-odobleja-romanul-care-a-pus-bazele-ciberneticii-119985.html
Ștefan Odobleja, „părintele” ciberneticii: cum i-a tăiat comunismul aripile
http://www.ici.ro/romania/ro/stiinta/odobleja.html
Gânduri bune tuturor din „pridvorul” de sub Tâmpa şi la bună revedere!
Al dumneavoastră,
Nicolae Uszkai
Alte articole găsiţi aici.
