Români de excepţie. Despre un om şi nedreptăţile vieţii: Iustin Capră, inventator român

0
286

Români de excepţie. Despre un om şi nedreptăţile vieţii: Iustin Capră, inventator român

          Este un lucru cert că numeroase personalităţi de pe la noi au plasat numele României pe lista ţărilor care au avut un aport substanţial la schimbarea şi dezvoltarea semnificativă a lumii în care trăim, prin invenţiile lor revoluţionare. Ei sunt primii care ar trebui să ne facă mândri de faptul că suntem români şi să ne inspire în a deveni, în tot ceea ce încercăm a face în această lume, cât mai buni… Sunt oameni de la care ar trebui să ne învăţăm lecţia necesară despre educaţie, curaj, creativitate şi muncă… Un astfel de om a fost Iustin Capră…

Români de excepţie. Despre un om şi nedreptăţile vieţii: Iustin Capră, inventator român
  Virgilius Iustin Capră, născut la 22 februarie 1933 în Măgureni, în apropiere de Floreşti, județul Prahova şi trecut la cele veşnice la 19 ianuarie 2015 în Ploiești, a fost un inventator și inginer român, care a inventat mai multe vehicule cu consum redus de combustibil și care a inventat un jet pack, adică acel „rucsac zburător”… Iustin Capră este unul dintre cei mai cunoscuți și non-conformiști inventatori români. A fost inginer de profesie, dar s-a descris pe sine ca fiind „de meserie român și credincios”. A primit diferite distincții și premii precum: Premiul Arca, Premiul Ifia Eco pentru cea mai bună invenție ecologică (triciclu electric sau hibrid, împreună cu Marian Velcea); diploma Eureca Gold Medal pentru același aparat; diploma Salonului Internațional de invenții de la Geneva și multe altele.

        După spusele lui Iustin Capră, casa de la Măgureni, unde a venit pe lume, se afla la numai câteva sute de metri de locul unde s-a prăbuşit avionul cu Aurel Vlaicu. Când locuia în Capitală, stătea pe strada Aurel Vlaicu, unde-şi va petrece viaţa timp de 42 de ani. O legătură printr-o coincidenţă stranie cu numele marelui pionier al aviaţiei române!… Părinţii lui erau Constantin Capră, care absolvise seminarul teologic din Buzău, apoi Facultatea de teologie la Bucureşti, şi Ecaterina Gavrilescu, absolventă de pension. A existat, din sursele pe care le-am studiat, şi un oarecare grad de înrudire al inventatorului cu filosoful Constantin Noica, a cărei soţie provine tot din familia Capră.

        Familia inventatorului a avut de suferit la începutul regimului communist deoarece bunicii săi aveau în proprietate cca. 50 ha de teren, iar în 1952 au fost ridicaţi într-o noapte de pe moşia lor, de la Filipeştii de Pădure, fiind declaraţi chiaburi, şi, primind domiciliu forţat, au fost obligaţi să locuiască la Măgureni, apoi la Floreşti. În acea perioadă, copiilor de preoţi şi de aşa-zişi chiaburi li s-a îngrădit dreptul de a urma şcoli de nivel superior şi pentru a-şi proteja cumva copiii, absolventul de teologie Constantin Capră alege cariera didactică în locul celei preoţeşti şi a profesat toată viaţa ca un eminent învăţător. Cum, pe atunci, învăţătorii erau catalogaţi ca persoane cu situaţie materială modestă, comuniştii nu i-au mai persecutat urmaşii apropos de limitarea dreptului la studii.

          În timpul școlii primare, Capră își cioplea singur păpuși de lemn și le plasa pe un disc, punându-le în mișcare cu ajutorul roților dințate de la un ceas stricat, numind lucrarea „Hora păpușilor de lemn”. Principala ocupație era să construiască tractorașe, căsuțe din nisip, avioane din lemn, diferite mașinuțe cu motorașe de ceas și îi plăcea să stea de vorba cu bătrâni și oameni marginalizați.

        După ce termină şcoala primară cu cele patru clase şi liceul, început în 1944 la Liceul Dumitru Barbu Ştirbei, din Câmpina, Iustin Capră a promovat examenul de capacitate a cursului inferior- studiile gimnaziale de azi- în anul 1948 şi încă patru clase -cursul superior- la Şcoala Tehnică de Petrol din Câmpina, specialitatea Foraj. După absolvirea acestei şcoli a promovat examenul de bacalaureat în 1952. Ulterior s-a înscris la Şcoala Superioară de Aviaţie, care, la rândul ei, avea două secţii: Şcoala divizionară, care pregătea subofiţeri – şi Şcoala superioară de aviaţie, cu grad universitar, la Mediaş (1952-1956), care pregătea ofiţeri de specialitate, unde Iustin Capră a fost un student strălucit.A absolvit această şcoală cu brio, devenind subinginer de aviaţie. Peste ani, în 1974, la insistenţele ministrului Octavian Groza (fiul lui Petru Groza), se va prezenta la Institutul Politehnic din Bucureşti pentru echivalarea studiilor.

        Pe timpul studiilor, pe lângă materiile de specialitate, citea o mulţime de cărţi, fie de beletristică, fie cu filon filosofic, literatură SF şi orice fel de tipărituri şi reviste tehnice la care putea avea acces. Toate acestea i-au alimentat inteligenţa dar şi dorinţa de a crea ceva nou în viaţă.A fost perceput ca un tânăr cu o inteligenţă sclipitoare, ambiţios, echilibrat, visător şi cu multe înclinaţii practice, cum, de altfel, fusese şi în copilărie.

       În liceu, a meșterit un motor care pornea la o simplă comandă verbală. Încurajat de reacția profesorilor, a concretizat ideea idee într-un dispozitiv simplu, care permitea deschiderea unui garaj de la distanță. În 1956, după o idee din timpul stagiului militar, concepe primul aparat individual de zbor: renumitul „rucsac zburator”. Ideea s-a materializat și a ajuns în SUA, unde a fost brevetată trei ani și jumătate mai târziu, de către americanii Wendell Moore, Cecil Martin și Robert Cumings. Aparatul propus de americani era identic cu cel al lui Capră, doar că, spre deosebire de cel al inventatorului român, a intrat în producția de serie și a ajuns să fie folosit.

       La momentul conceperii invenţiei, când s-a interesat însă de costul materialelor necesare, Capră şi-a dat seama că are nevoie de o sumă considerabilă de bani şi că, în plus, mai avea nevoie şi de o duză de refulare a gazelor sub presiune, similară motoarelor folosite de avioanele militare cu reacţie, ceea ce nimeni nu i-ar fi pus-o la dispoziţie în România, fiind o tehnologie cu acces limitat. A apelat la o soluţie alternativă şi a ajuns în audienţă la ambasada SUA din Bucureşti unde a fost primit cu amabilitate. Acolo şi-a exprimat doleanţele, explicând motivul pentru care venise în audienţă şi a prezentat schiţele ce descriau pe larg invenţia sa. Deşi obţinuse o promisiune de ajutor, nu a fost concretizat acest sprijin, vizita sa la ambasadă având ca urmare doar şicanarea sa de către Securitate.

         Ulterior, Iustin Capră nu s-a lăsat până ce, cu sacrificii materiale deosebite, nu a brevetat acest aparat de zbor individual. A căpătat, în sfârşit, un brevet românesc despre care presa vremii a scris la superlativ. Dar naivitatea sa în a crede că totul era în regulă cu sprijinul solicitat la vizita sa la ambasadă s-a transformat în gustul amar al celor cărora ideile novatoare le sunt furate de alţii.Oameni din ambasadă comunicaseră deja invenţia lui Capră în SUA, unde specialiştii au studiat-o cu atenţie, au realizat valoarea acesteia şi au pus-o în aplicare.

        Deşi Capră obţinuse cât se poate de oficial, cu circa trei ani înaintea americanilor, în România, la 27 iunie 1958, ora 09.00, brevetul de inventator al „rucsacului zburător”, ulterior, în SUA, la 22 februarie 1962, invenţia românească a fost din nou… „brevetată”, însă nu de români ci de americanul Wendell Moore, colaboratori fiind Cecil Martin şi Robert Cumings. Probabil ca să „astupe gura” românilor, specialiştii în aparate de zor americani, receptând proteste româneşti neoficiale, au trecut, această invenţie în categoria invenţiilor minore, afirmând că ar fi foarte puţin utilă, deşi este current folosită de astronauţi. Evident, vorbim aici de un furt tehnologic. Există bănuiala că ideea invenţiei prezentate de Capră ar fi fost oferită inventatorilor americani de către un spion KGB-ist, agent dublu, un translator infiltrat în Ambasada SUA la Bucureşti, care, ca intermediar la discuţii, ar fi transmis-o, pe bani buni, peste Ocean.

        În 1958, tânărul Capră, la doar 25 de ani, nu avea habar de substraturile şi lumea ciudată a spionajului industrial şi nici de injusteţea împărţirii lumii de Cortina de Fier… Capră avea să plătească pentru încrederea avută în americani, fiindcă imediat după vizita sa la ambasadă a fost arestat de securişti. A fost acuzat că ar fi avut intenţia să fugă din ţară cu ajutorul unui dispozitiv de zbor. A fost cercetat, pus să dea lungi declaraţii, a fost maltratat şi ameninţat continuu. În cele din urmă, a fost eliberat.

        Văzându-se liber şi încurajat fiind şi de câţiva amici, realizează aparatu său de zbor cu care s-a ridicat de la sol un prieten bun de-al său, dar care s-a prăbuşit de la mică înălţime, fără urmări grave.După ce savantul Henri Coandă l-a sfătuit să schimbe combustibilul, aparatul a funcţionat impecabil. Succesul respectiv valora multe milioane de dolari, a fost recunoscut şi răsplătit cu un brevet românesc, dar nicidecum cu vreo sumă de bani, cum s-ar fi cuvenit.

          În toamna anului 1962, la Expoziţia Transporturilor de lângă Herăstrău, sfidând adevărul, în cadrul pavilionului Statelor Unite, americanii prezintă invenţia lui Justin ca fiind a lui Wendell Moore. Singurul comentariu a lui Capră făcut în acele zile suna ironic dar şi amar, spunând că unica diferenţă dintre aparatul său şi al lui Wendell Moore era doar culoarea, unul fiind vopsit în negru, celălalt în gri… E greu să ne închipuim cât de mare o fi fost amărăciunea sufletească a adevăratului părinte al „rucsacului zburător”, însă Capră nu s-a lăsat câtuşi de puţin doborât.

        El a continuat să lucreze cu şi mai multă îndârjire în magazia lui modestă, lipită de locuinţa din strada Aurel Vlaicu din Bucureşti şi să născocească alte şi alte maşini insolite, scutere electrice, motociclete silenţioase, aparate de zbor de forme neobişnuite, se spune că şi un dispozitiv antigravitaţional. În anul 2000, invențiile lui Iustin Capră însumaseră 77 de mașini cu consum infim, una mai năstrușnică decât alta, multe fiind priorități la nivel mondial: 57 de prototipuri de automobile, dintre care 10 cu propulsie electrică, 13 motorete (opt cu propulsie electrică, șapte aparate de zbor neconventionale), un elicopter miniatural, de dimensiuni foarte mici, câteva studii ale unor sisteme noi de sustentație și cercetări fundamentale.

        Într-un interviu acordat Adevărul, întrebat la care dintre invenții nu ar renunța, Capră a răspuns: „La niciuna. Pentru mine nu sunt importante nici invenţia, nici câştigul.Când reuşesc tehnic ceva, mă bucur, dar când câştig material, mă sperii. Îmi dau seama că sunt alţii mai merituoşi ca mine, iar în al doilea rând nu este meritul meu, ci al lui Dumnezeu. Eu nu sunt inventator, Dumnezeu este.Rucsacul-zburător a fost invenţia cea mai în vogă, pentru că era spectaculos.Zburai fără avion.Dar eu n-am inventat, eu n-am făcut decât să propulsez un om în spaţiu folosind nişte elemente deja cunoscute. Rareori am avut câte o idee personală pe care am brevetat-o, cum ar fi efectul pelicular. Nici asta nu-mi aparţine 100%, pentru că m-am influenţat de experienţele lui Magnuss şi Bernoulli”.

        Cât despre faptul că americanii i-ar fi furat invenția, răspunsul său a fost: „Dacă cineva reuşeşte să realizeze ceea ce am gândit eu, atunci şi-a atins scopul. Lumea trebuie să câştige, nu eu. Toată lumea mi-a zis că a apărut la americani patru ani după, iar eu am zis că este cel mai bine aşa”. Prin anii 1970, a proiectat și o mașina nepoluantă, fără volan și fără pedalier, comenzile facându-se de la un buton așezat pe carcasa fotoliului. Din această serie, modelul SARMIS EM 4K, cu o greutate proprie de 140 kg și greutatea acumulatorilor de 180 kg, atingea pe drum drept o viteză de 60 km/h.

        Dintre invențiile lui Iustin Capră, este de amintit şi automobilul Virgilius, cu două roți, echipat cu un motor de avion, de 105 CP, vehicul care atingea 300 km/oră și cântarea 250 de kilograme. În 1964, a construit un elicopter portativ, despre care spunea că „are doar 35 de kg, cu tot cu combustibil, greutatea proprie fiind de 30 kg, forța portantă de 125 kg și puterea 15 CP”. Printre automobilele create de Justin Capră se află și Soleta F, cea mai mică mașină din lume, cu un consum mic de benzină (0.5l/100km).În seria Soleta, a creat mai multe prototipuri diferite între ele prin greutate, viteză maximă și consumul de benzină. Soleta 150 Ecor, microautoturismul lui, cântărea 95 de kilograme și era capabil să străbată 100 de kilometri cu doar jumătate de litru de combustibil. Modelul următor, Soleta I.C. 200, a venit cu îmbunătățiri și ajungea la viteza de 67 km/h.

        Automobilul Oblio 3C a fost vedeta Salonului Inventika, premiat cu Eco-Prize de Federația Internatională a Asociațiilor de Inventatori. Între scuter și mașină, cu motor integrat în roată, automobilul funcționa pe bază de curent electric, în loc de combustibil. Bateriile din dotare se încarcă de la priză prin intermediul unui acumulator. Nu necesita permis de conducere, poate atinge o viteză de până la 30 km/h și avea o autonomie de 80-100 km.

        Iustin Capră a colaborat cu somităţi ştiinţifice precum Henri Coandă şi Karlo Johann Wilde (în ceea ce priveşte antigravitaţia), Ion Purică (în fizică fundamentală) şi Eugen Macovschi (în problematica viului). În 1961 inventează „cutia neagră”, un dispozitiv ce poate să reducă parțial gravitația corpurilor, invenție ce i-a atras atenția lui Henri Coandă, cu care a colaborat în diferite proiecte.

        Într-un interviu pentru Adevărul, întrebat dacă a vrut să creeze ceva și nu a reușit, a povestit despre acea perioadă: „Da. Am încercat, împreună cu savantul Henri Coandă, dânsul plecând de la teoria spinului, iar eu de la teoria vibraţiei, să realizăm micşorarea masei unui obiect, a greutăţii. Am reuşit ceva-ceva, dar din păcate a rămas la stadiul de laborator. Am reuşit chiar să facem o bară de oţel să stea în aer, să-şi piardă greutatea. Noi sperăm la, şi nu peste multă vreme vom avea, aparate de zbor care nu mai au nevoie de aripi, elice şi de atâtea pierderi de energie. Pentru că atât avionul, cât şi automobilul sunt nişte crime ecologice. Vehiculul a fost creat să ne transporte pe noi sau materiale. Din păcate, se transportă pe el. Un automobil de cinci locuri, care transportă un om, ajunge la 2% din randamentul său şi participă 98% la distrugerea acestei atmosfere. Nu facem decât să distrugem. Nu ştim să ne apropiem de natură. Sunt prea multe de făcut şi, dacă aş trăi 200 de ani, tot nu mi-ar ajunge timpul.”

         Iustin Capră a murit relativ recent, în 2015, la 82 de ani, după o viață plină de realizări, suferind de diabet. A primit numeroase distincţii, printre care se numără premiul „Ifia Eco”, obţinut la Geneva, în 2008) pentru cea mai bună invenţie ecologică, respectiv un Triciclu electric sau hibrid (realizat împreună cu Marian Velcea), Diploma Salonului Internaţional de invenţii de la Geneva, Medalia de Aur la Salonul Internaţional de Inventică Pro Invent 2009-Cluj-Napoca, Premiul Arca 2007 pentru întreaga activitate.

          Invențiile sale nu i-au adus niciun profit. Cu toate astea, a refuzat să părăsească România pentru un trai mai bun. „E mult mai interesant să faci ceva acolo unde nu se poate. Am fost mereu oaia neagră, ca orice om care merge pe alt drum decât cel obișnuit”, povestea într-un interviu. Cred, sincer, că acest om ar mai fi avut multe de spus ori de făcut pe acest pământ… Probabil timpul nu a mai avut răbdare!… Fie-i ţărâna uşoară şi amintirea binecuvântată!

        Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre cine a fost Ştefan Odobleja, sursele de mai jos vă stau la dispoziţie:

Surse:

https://justincapra2012.wordpress.com/about/

http://stiri.tvr.ro/tag/inventatorul-iustin-capra_80346

https://www.europafm.ro/justin-capra-inventatorul-rucsacului-zburator/

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/justin-capra-a-murit-viata-inventatorului-rucsacului-zburator-pe-care-l-au-furat-americanii-de-la-nasa

https://playtech.ro/2016/inventiile-nebunesti-ale-lui-iustin-capra-rucsacul-zburator-elicopterul-portativ-si-automobilul-virgilius/

https://momenteistorice.ro/inventiile-lui-justin-capra/

https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/interviuri/iustin-capra-dumnezeu-iti-da-mintea-cartea-este-necesara-pentru-marea-masa-sa-te-ordoneze-cit-de-cit-683787.html

Gânduri bune tuturor din „pridvorul” de sub Tâmpa şi la bună revedere!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

Alte articole găsiţi aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here