Românce de excepţie. Prinţesa „Escadrilei Albe”, Marina Ştirbey  

0
193

Românce de excepţie. Prinţesa „Escadrilei Albe”, Marina Ştirbey .

           Atunci când „explorăm” istoria mai mult sau mai puţin îndepărtată ar fi bine să ştim că nu doar bărbații au mers la război. Şi ar fi bine să ne aducem aminte că niște românce cu mult curaj au pilotat avioane pentru a salva răniți de pe fronturi îndepărtate în cel de-al Doilea Război Mondial. Aceste femei de excepţie s-au strecurat prin furtuni și bombardamente, pentru a duce soldații români pe mâinile medicilor și au rămas fără avioane după venirea comuniștilor în România.

         Printre aviatoarele cu mult curaj despre care pomenesc aici se numără Marina Știrbey, Nadia Russo, Mariana Drăgescu, Virginia Thomas și Eliza Vulcu şi poate ar trebui să ne amintim mai des de toate femeile care au făcut istoria țării. Astăzi mi-am propus să ne aducem aminte, în câteva cuvinte despre o prinţesă care a lăsat palatele, valeţii şi confortul vieţii de huzur pentru a face mult bine, cu mult curaj, adică despre Marina Știrbey.

         Marina Știrbey, născută la 19 martie 1912 la  Viena şi trecută la cele veşnice la 15 iulie 2001 în Bouloc, Franța), a fost o prinţesă şi aviatoare română. Despre Marina Știrbey, fiica lui George și nepoata lui Alexandru Știrbey, se poate afirma, fără niciun dubiu și cu nonșalanță, că a fost o femeie formidabilă.

          A fost pasionată de zbor, de tăriile cerurilor, la fel ca prinţul George Valentin Bibescu – care îi era unchi – și Bâzu Cantacuzino – care îi era văr – și a devenit una dintre primele aviatoare românce. A fost numită „Prințesa aviației românești“, ca un omagiu pentru toate cele câte le-a făcut, atât în cerul zborurilor sale cât și pe pământ.

          Marina s-a născut la Viena, în 1912. De foarte tânără a fost pasionată de zbor, însă a reușit cu greu să intre la o școală de pilotaj – primea numai respingeri din cauză că era femeie și nu se cădea să stea la manșă. În 1932 a absolvit școala condusă de Mircea Cantacuzino și trei ani mai târziu a primit și brevetul de pilot gradul II. Și-a comandat un avion, construit în România, și l-a denumit „Icar“, precum eroul legendelor Olimpului, cel care s-a aventurat extrem de aproape de Soare.

           Prima mărturie a meritului său într-ale pilotajului a fost locul întâi câștigat la primul său concurs de pilotaj, organizat în țară în 1936. A fost prima femeie din România care a condus avionul până la Stockholm – a fost ceață deasă, n-a fost deloc ușor – și, apoi, până la Helsinki în 1939. Aici, în vremea războiului mondial, a descoperit că soțiile soldaților se organizaseră în Societatea Femeilor Aviatoare din Finlanda, numită „Lotta Svard”, și zburau înspre tranșee pentru a-i ajuta pe răniți.

           A participat, din partea Aeroclubului Român, la prima Conferinţă tehnică internaţională de ajutorare aeriană, întrunită în 12 – 14 iunie 1937, la Budapesta. La iniţiativa ei au fost obţinute două avioane sanitare ce puteau transporta câte doi răniţi şi o însoţitoare.

          În 1938, participă, în calitate de membru în comitetul de conducere al Crucii Roşii Române, alături de Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Duţescu şi Irina Burnaia, la manevrele militare regale ce au loc la Galaţi.

          După ce zboară pe un avion de transport, echipat sanitar, are ideea creării unei escadrile sanitare militare, încadrată în exclusivitate cu personal navigant feminin, după modelul organizaţiei feminine finlandeze „Lotta Svard”. Memoriul înaintat de ea este aprobat de Subsecretariatul de Stat al Aerului din România şi, la 25 iunie 1940, ia fiinţă „Escadrila Albă” care a avut ca prime titulare pe ea şi pe aviatoarele Mariana Drăgescu, Nadia Russo şi Virginia Thomas.

           A înființat, deci, Escadrila Sanitară (ulterior numită „Escadrila Albă”), o unitate a Forțelor Aeriene Regale formată exclusiv din femei-pilot, care lucra sub egida Crucii Roșii, cu misiunea de a evacua de pe front soldații răniți grav. Nicio altă putere combatantă în Al Doilea Război Mondial nu a avut o unitate asemănătoare Escadrilei Albe, diind singura entitate de pe acest tip la acea dată.

         Escadrila era formată din aviatoare renumite în România, precum Mariana Drăgescu, Victoria Pokol, Nadia Russo, Virginia Duțescu, Smaranda Brăescu, Virginia Thomas.Au tburat pe tot Frontul de Est, de la Odessa la Stalingrad și în Crimeea și au transportat răniți, medici și tratamente.

         Zborurile aveau un caracter umanitar, dar femeile purtau uniformă militară și primeau soldă, aveau grad de sublocotenent. „Escadrila Sanitară făcea transporturi de răniți foarte grav. Aterizam pe terenuri cu totul improvizate, pe lângă șanțuri anticar, pe lângă cazemate, de unde ni se aduceau răniții pe care-i îmbarcam și-i aduceam în spatele frontului, la primul spital de campanie“, povestea aviatoarea Mariana Drăgescu, într-un interviu din 1993 pentru postul Radio România.

          În acea perioadă România a fost singura ţară din lume ce dispunea de o astfel de escadrilă. Aceasta era formată din avioane mici, tip RWD-13, de fabricaţie poloneză. În evidenţele Armatei Române, escadrila figura cu denumirea militară de Escadrila Sanitară (mai târziu Escadrila 108 Transport Uşor), iar misiunea acesteia pe Frontul de Est era să transporte răniţii foarte grav, care aveau nevoie de intervenţii chirurgicale imediate, la spitalele din zona interioară.

           Denumirea de „Escadrila Albă”, disputată de mai mulţi autori, se pare că i-ar aparţine jurnalistului italian Curzio Malaparte, celebrul autor al cărţii „Tehnica loviturii de stat”, despre care se ştie precis ca s-a aflat în documentare şi pe frontul românesc, în special prin zona Moldovei. La 18 septembrie 1941, soldatul-reporter Ion Pascu semnala în gazeta militară „Soldatul”, faptul ca „un reporter de război italian a scris în ziarul lui” despre faptele escadrilei, „în premieră folosind acest termen” de „Escadrila Albă”.
          Numele escadrilei îşi are originea în faptul că avioanele sanitare erau vopsite în totalitate în alb. Avioanele aveau aplicate cruci roşii pe fuzelaj şi aripi.

        Cu toate că aparatele de zbor aveau însemnele unor avioane sanitare, sovieticii nu au ţinut cont de acest aspect şi au atacat deseori aceste avioane ca pe orice alt tip de avion militar.Misiunile lor erau executate fără protecţia aviaţiei de vânătoare, fapt pentru care s-a ales să se zboare foarte jos, la 50 metri înălţime. Era o altitudine la care vânătoare adversă nu cobora, dar puteau fi uşor interceptate de la sol. Din această cauză, în august 1941 avioanele au ajuns să fie revopsite în culori de camuflaj.

         În august 1942, „Escadrila Albă” este re-denumită Escadrila 108 Transport Uşor. Escadrila este mutată la Stalingrad, pe aerodromul de la Kotelnikovo, iar mai apoi la Plodovitoje şi celorlalte aviatoare li se alătură Viktoria Pokol, Maria Nicolae, Stela Huţan şi Smaranda Brăescu.

          În 1942, în ciuda războiului și a greutăților, Marina Știrbey și Constantin Basarab Brâncoveanu s-au căsătorit. A fost o nuntă ca-n povești:„Asta e ultima nuntă aristocratică din Europa nouă ce se întrevede. Alta nu va mai fi!“, aprecia exclamativ ambasadorul finlandez la București, Eduard Palin și cuvintele sale au rămas ca un ecou în istorie, căci a cam avut dreptate.

          Marina Știrbei a creat în cel de-al Doilea Război Mondial și o Instituție medicală la conacul familiei sale din Dărmănești, pentru a-i ajuta pe soldații răniți, salvați de pe front. La scurt timp, a venit comunismul și situația s-a deteriorat până la dezastru: soțul Marinei a fost arestat în 1947, bunurile familiei au fost confiscate – inclusiv „Icar“, iar ea și cei doi copii, Constantin și Mihai Brâncoveanu, au fost nevoiți să trăiască din vânzarea puținului rămas.

         A fugit în Anglia, în 1964, cu ajutorul Marthei Bibescu – iar ulterior s-a stabilit definitiv în Franța. A murit la 15 iulie 2001, după ce a apucat să mai ajungă în România ieșită de sub comunism, după ce a asistat la canonizarea Brâncovenilor și a văzut, puțin, speranța cu proprii ochi.

         Vă recomand a citi mai pe larg despre cine a fost Marina Știrbey în sursele de mai jos:

Surse:

George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009

Cristian Ionescu, Zece femei împotriva morții, București: Editura Militară, 2003

http://aviatie-mircea-cantacuzino.ro/en/marina-stirbey/

https://www.europafm.ro/marina-stirbey-printesa-aviatiei-romanesti/

http://adevarul.ro/locale/alexandria/marina-Stirbei-printesa-aviatiei-romanesti-pus-bazele-escadrilei-albe-salvat-sute-ostasi-raniti-doilea-razboi-mondial-1_565ee49a7d919ed50ed1ff73/index.html

Gânduri bune tuturor din „pridvorul” de sub Tâmpa şi la bună revedere!

Alte articole găsiţi aici.

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here