Rolul poveştilor şi basmelor în educaţie

0
6279

povestiPărinţii reprezintă un factor cheie în educaţia şi dezvoltarea psiho-socială a copilului. Uşurinţa cu care copilul se adaptează la solicitarile vieţii, performanţele academice, precum şi nivelul de implicare şi participare sunt rezultatele directe al factorului educaţional şi afectiv al relaţiei părinte-copil.

Rolul pe care şi-l asumă părintele în primii ani de viaţă a copilului, atitudinea şi aspiraţiile acestuia, vor pune amprenta semnificativ asupra dezvoltării intelectuale şi sociale a acestuia. La vârsta copilăriei, poveştile şi basmele sunt mai mult decât simple istorisiri. Ele reprezintă un instrument foarte important aflat la îndemâna părinţiilor, pentru a stimula dragostea de lectură şi cărţi, curiozitatea intelectuală a micuţului, dar şi un instrument pentru a consolida legătura afectivă copil-părinte.

La vârsta copilăriei, poveştile şi desenul sunt principalele mijloace de exprimare a vieţii afective a copilului.

În această etapă de vârstă se fixează principalele valori şi modele de viaţă, iar copilul se identifică cu personajul care corespunde cu modelului educaţional existent.Personajele din basme ne însoţesc în anii copilăriei şi ne oferă modele pe care se le urmeze în viaţa adultă.

Poveştile joacă un rol foarte important din punct de vedere educativ. Prin intermediul poveştilor, copilul descoperă lumea şi se poate plasa în situaţii de viaţă în afara contextului familial. Prin luptă dintre bine şi rău şi situaţiile conflictuale întâlnite, copilul învaţă strategii de viaţă, descoperă consecinţele unor fapte şi atitudini şi îşi însuşeşte comportamente sociale pozitive. Fără a fi obligat să treacă printr-o experienţă negativă, copilul poate învăţa astfel să descopere lumea din jur, oamenii şi modul în care aceştia acţionează în diferite situaţii de viaţă. Multe dintre poveştile pentru copii semnalează la nivel metaforic lupta dintre bine şi rău, identifică principalele tipologii comportamentale, precum şi modul în care anumite situaţii concrete de viaţă îşi pot găsi rezolvarea.

Astfel, în poveşti precum Capra cu trei iezi sau Scufiţa Roşie transmit copiilor anumite modele de viaţă.

În Capra cu trei iezi, copiii înţeleg prin intermediul metaforei faptul că, până la o anumită vârstă trebuie să asculte şi să respecte sfatul părinţilor pentru a evita pericolele iminente. Această povestire este plină de exemple educative prin care copilul este expus în plan imaginar unor primejdii cu care se confruntă adunci când iese din cuvântul părinţilor. Scufiţa Roşie, de asemenea, vorbeşte despre riscul şi primejdiile cu care ne putem confrunta atunci când ne abatem de la drumul stabilit pentru a ajunge la un obiectiv. Finalul acestor poveşti aduce întotdeauna soluţia salvatoare prin implicarea factorilor educaţionali, reprezentaţi de familie şi ceilalţi formatori din viaţa copilului.

Poveştile stimulează dorinţa de cunoaştere, imaginaţia şi creativitatea copilului.

Contextul narativ al basmului facilitează accesul copilului la cuvinte şi expresii noi, permite înţelegerea sensului unor cuvinte abstracte sau metaforice, dezvoltând astfel limbajul şi gândirea. Imaginaţia şi creativitatea joacă un rol important în viaţa copilului pentru că ea este cea care îl ajută pe copil să stabilească o legătură între lumea sa internă şi cea externă, să îşi construiască propria imagine de sine şi să dezvolte pe viitor strategii  de succes pentru rezolvarea problemelor şi identificarea soluţiilor.

În basmele fantastice copilul descoperă existenţa unor lumi complexe, ce sunt guvernate de reguli şi principii.

Astfel, copilului îi este activat interesul pentru înţelegerea şi fixarea unor concepte care altfel ar fi fost foarte greu de înţeles. Atunci când zmeul cel mare, din Greuceanu, a furat de pe cer soarele şi luna, copilului îi va fi stârnit interesul să descopere funcţionalitatea universului. El va întreba, de exemplu, cum se ajunge la soare, cum este format cerul său ce este luna. Părinţii în aceste situaţii trebuie să reacţioneze pozitiv în sensul explicării acestor concepte, în funcţie de vârstă şi cunoştinţele deja existente.

Poveştile îmbogăţesc viaţa afectivă a copilului, prin intermediul acestora copilul ajungând să trăiască alături de personaje, din punct de vedere afectiv, experienţele la care acestea sunt supuse şi să înveţe să îşi exprime propria agenta emoţională în funcţie de contextul şi desfăşurarea povestirii. Copiii pun întrebări părinţilor, se bucură pentru victoria personajului cu care se identifică, devin trişti sau îngrijoraţi atunci când personajul respectiv se află în dificultate şi învaţă să îşi definească propriile emoţii în raport cu anumite situaţii de viaţă. Tot în acest context, copilul învaţă să îşi definească emoţiile pozitive în raport cu cele negative şi dezvoltă anumite comportamente de tip social.

Poveştile consolidează legătura dintre copil şi părinte prin implicarea ambelor părţi într-o activitate care îi reuneşte prin cuvinte, comportamente şi trăiri afective.

Părintele este cel care creează contextul, devenind regizorul unei scene de viaţă, iar copilul o trăieşte. Poveştile reprezintă pretextul cel mai favorabil pentru a stabili o legătură profundă între părinte şi copil, prin alocarea unui timp unic, comun, în care părţile consolidează relaţia. Astfel, cititul sau nararea unei poveşti poate deveni un ritual al familiei, contribuind astfel la definirea unui program comun.

Poveştile au un rol important în dezvoltarea anumitor abilităţi specifice necesare în viaţă. Poveşti precum Greuceanu, Făt Frumos sau Harap Alb au un profund caracter iniţiatic, oferindu-le copiilor anumite repere despre cum să acţioneze în viaţă în situaţii. Copiii se identifică cu personajul şi înţeleg că atunci când ies de sub tutela familiei trebuie să înveţe anumite comportamente care se dovedesc a fi vitale pentru dezvoltarea, adaptarea şi reuşita acestuia pe viitor.

Deşi poveştile pentru copii aduc beneficii şi sunt recomandate ca principal factor educativ pentru această etapă de vârstă, sunt situaţii când părinţii trebuie filtreze şi să explice copilului anumite cadre sau evenimente în funcţie de personalitatea celui mic.

Unele poveşti oferă scene intense de violenţă pe care părintele trebuie să le estompeze mai ales atunci când copilul este sensibil şi reacţionează negativ la acestea. În Alba ca Zăpada, de exemplu, vrăjitoarea îi cere vânătorului să îi aducă drept dovadă a morţii acesteia, ficatul, imagine care poate declanşa anumite emoţii negative, temeri sau frici din partea copilului.

De asemenea, anumite personaje negative, întruchipate în balaur sau zmeu, sunt folosite dept mijloace educative pentru pedepsirea copilului.

Afirmaţii de genul “O să vină balaurul să te mănânce dacă nu eşti cuminte” pot fixa anumite frici care ulterior se pot transforma în fobii sa dependenţe de alte persoane. Prezenţa părintelui în preajma copilului devine astfel un factor de echilibru şi securitate care poate declanşa anumite dependenţe.

În zilele noastre, părinţii preferă să cumpere un DVD sau să permită accesul excesiv al copilului la televizor sau calculator în detrimentul timpului alocat unei relaţii comune, în care ambii parteneri au de câştigat: copilul se va dezvolta armonios şi va ştii să îşi rezolve conflictele, iar părintele va câştiga un timp alături de propriul copil, pe care altfel nu l-ar mai fi primit niciodată.

Sursa: lapsiholog.ro

Jurnal Spiritual

Puteti accesa: https://jurnalspiritual.eu/educatia-cartea-de-identitate-a-copiilor/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here