Rolul pastoral-misionar al Bisericii

0
264
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

rolBiserica nu este doar o instituție, ci un mod de existență, o manieră de a fi. Taina Bisericii, chiar în dimensiunea sa instituțională, este profund legată de ființa omului, de ființa lumii, de însăși ființa lui Dumnezeu. Grație acestei legături, atât de caracteristică teologiei patristice, eclesiologia prezintă o importanță neîndoielnică, nu numai pentru teologie în ansamblul său, ci și pentru nevoile existențiale ale omului din orice epocă.

Dumnezeu vrea „ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Tes. 2, 4), de aceea ucenicii Mântuitorului Hristos, fiind martori şi mărturisitori ai Lui, au primit mandatul apostoliei pentru a proclama lumii întregi adevărul dumnezeiesc al Evangheliei mântuitoare, prin lucrarea de evanghelizare. Cei care au continuat această lucrare a apostolilor în lume, păstrând succesiunea harului sfinţitor, sunt episcopii, preoţii şi diaconii, care formează ierarhia sacramentală a Bisericii. Ei îi învaţă pe oameni nu „în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt” (1 Corinteni 2, 13) adevăruri dumnezeieşti revelate de Dumnezeu, transmise şi interpretate cu fidelitate de Biserică.

Dacă „Biserica este misionară prin însăşi esenţa ei”, trebuie să înţelegem corect conceptul de misiune. Din punct de vedere etimologic, termenul „misiune” provine din latinescul „missio, missionis”, substantiv ce derivă de la verbul „mitto, mittere” care înseamnă „a trimite”. Aşadar, vocaţia apostolică a  Bisericii este de a propovădui Evanghelia lui Hristos la toate neamurile, „chemându-le la reconcilierea în numele lui Hristos prin pocăinţă şi botez”. Misiunea Bisericii este înţeleasă ca fiind un aspect fundamental al acestei instituţii a mântuirii, întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos. Ea este „trimisă în lume, aşa cum Fiul a fost trimis de către Tatăl spre a aduce prin Duhul Sfânt tuturor oamenilor Vestea cea bună a mântuirii, Evanghelia vieţii veşnice”.

„Misiunea este un criteriu fundamental al Bisericii, nu numai în sensul că Biserica este instrumentul misiunii, ci şi că ea este scopul sau realizarea ei. De la începuturile creştinismului, răspândirea Evangheliei a fost inseparabilă de formarea de comunităţi creştine, prin convertire personală, mărturisirea credinţei şi botezul în Sfânta Treime (F.A. 2, 9-10, 37-38). Chemarea misionară a Bisericii ţine de natura ei apostolică”.

Biserica este implicată în practica misionară pe plan intern şi extern, misiunea făcându-se în spaţiu şi în timp. Pr. Boris Bobrinskoy spune că „misiunea Bisericii poate fi înţeleasă în funcţie de Învierea lui Hristos, ai cărei mărturisitori noi suntem în Euharistie, de Cincizecime, ai cărei beneficiari suntem în Euharistie şi de Înălţarea lui Hristos, pe Care Îl însoţim şi la a Cărui slavă participăm prin Euharistie. Aceasta este înainte de toate, o misiune a comunităţii, o misiune de comuniune, deoarece comunitatea trebuie să reflecte dragostea”. Mântuitorul ne dă aşadar îndemnul „Să vă iubiţi unii pe alţii (…) Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă veţi avea dragoste între voi” (In. 13, 34).

În Ortodoxie cei ce cred în Hristos primesc Duhul pentru ridicarea lor la iubirea faţă de Tatăl ca Tată şi faţă de Fiul ca frate dumnezeiesc făcut om asemenea lor, dar şi dragostea faţă de ceilalţi oameni ca fraţi în Hristos. Duhul ne ridică peste alipirea la lume, ferindu-ne de o pornire individualistă sau egoistă. Duhul Sfânt aduce în viaţa noastră viaţa dumnezeiască, viaţa de sfinţenie, viaţa îndumnezeită. El ne face să simţim pe Hristos şi lucrarea Lui una cu lucrarea Duhului în noi. De aceea prin Duhul cerem în rugăciunile Bisericii sfinţirea tuturor, o dată cu semnul crucii făcut peste noi şi peste cele ce le folosim ca mişcare de depăşire a egoismului nostru.

Biserica creştină a avut, încă de la început, o poziţie specială de îndrumătoare şi de transformatoare a societăţii omeneşti, potrivit cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos din pilda aluatului şi a grăuntelui de muştar. În lucrarea misionară, unul dintre mijloacele ce aveau un rol esenţial era ajutorarea săracilor. Aceasta a existat, cu siguranţă, în toate timpurile, chiar înainte de creştinism, fiind impusă de anumite lucruri esenţiale şi din îndemnul sentimentului firesc al milei pentru cei aflaţi în suferinţă şi mai ales impusă de instinctul de conservare al grupărilor sociale. Opera de asistenţă socială a fost întemeiată pe principiul iubirii creştine, fiind expusă în cele mai frumoase cuvinte despre milostenie, în predica Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli. Misiunea este esenţială a Bisericii, căci propovăduirea Evangheliei lui Hristos la toate neamurile şi chemarea la „reconciliere prin pocăinţă şi botez” este o vocaţie apostolică. Având scop mântuitor, ea împărtăşeşte omului viaţa divină şi revarsă, vindecând şi înălţând demnitatea persoanei umane, întărind coeziunea socială şi dând activităţii zilnice a oamenilor un sens şi o semnificaţie mai profundă.

În spaţiul Bisericii, timpul nu mai cunoaşte istorie. Nu mai suntem o bucată de timp, ci devenim un tot. Doar în Biserică cunoaştem veşnicia. Ea este descoperită de prezenţa Duhului Sfânt, care ne transformă într-un templu al prezenţei dumnezeieşti. În această prezenţă cunoaştem Adevărul şi Iubirea şi aşa devenim liberi. Liberi de păcat (înţelegând păcatul ca uitare şi înstrăinare de Dumnezeu, de iubirea Lui veşnică).

În Biserică eşti când devii responsabil şi eşti mărturisitor al lui Hristos cel înviat, când ai iniţiativa împăcării, când eşti bun şi binevoitor, când vizitezi pe cel bolnav, aduci mângâiere unui întristat, când îţi faci timp pentru cel de lângă tine, când ierţi şi nu te superi pe fratele tău, când munceşti cinstit, când răscumperi ura şi minciuna cu Iubirea şi Adevărul. Iubirea în Biserica lui Hristos nu este limitată, ci se extinde în perspectiva cosmică a creaţiei lui Dumnezeu.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here