Roagă-te oricum poţi

0
149
roagă-te oricum Când ne gândim fie la mântuirea noastră, fie la mântuirea apropiaţilor noştri, trebuie să ţinem minte cu tărie că „prin multe suferinţe se cuvine să intrăm în împărăţia Cerului”, precum ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu; şi cuvântul apostolic: „Pe cel pe care-l iubeşte Dumnezeu, îl pedepseşte”.

Străduieşte-te să ţii toate acestea în minte şi roagă-te mai des astfel: „Doamne! Tu unul pe toate le ştii, pe toate le poţi. Si vrei ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. Inţelepţeşte-l pe fiul meu prin cunoaşterea adevărului Tău şi a voii Tale sfinte. Intăreşte-l să umble pe calea poruncilor Tale, iar pe mine păcătoasa, miluieşte-mă!”
Dacă vei face astfel, vei primi uşurare în suferinţa ta şi împreună îi vom acorda ajutor duhovnicesc; cu credinţă şi nădejde şi devotament să se încredinţeze Proniei lui Dumnezeu. Puternic este Dumnezeu să orânduiască pentru el şi în continuare tot ce e bun şi mântuitor, precum şi pentru copiii săi orfani, după sfânta Sa voie, ca un Părinte al orfanilor, după cele spuse în cuvântul lui Dumnezeu.

Vă doresc Dvs. să intraţi în noul an cu noi puteri şi nouă vitejie spre răbdarea suferinţelor şi neplăcerilor care se abat, ele nu se împuţinează pentru cei care doresc să se mântuiască şi fericirea veşnică să moştenească. Nemincinoase sunt cuvintele Apostolului, că toţi cei care voiesc să vieţuiască cu evlavie vor fi prigoniţi.

Te spovedeşti. Aşa iti va fi mai simplu. De fapt, vezi şi tu, după mine însă n-are importanţă. Oricui te-ai spovedi, să mărturiseşti sincer ce vei găsi după ultima spovedanie că apasă greu sau uşor pe conştiinţă. Dacă din pricina uitării îţi vei aminti ceva nemărturisit din viaţa ce a trecut, şi aceasta trebuie să o mărturiseşti.

Roagă-te oricum poţi – Să nu crezi că ai renunţat la Domnul prin faptul că locuind într-o casă straina îţi era ruşine să te rogi lui Dumnezeu, aşa precum te rugai de obicei.

Mărturiseşte şi aceasta cu învinuire de sine înaintea lui Dumnezeu şi a duhovnicului, însă nu te tulbura până la deznădejde. Pentru viitor în astfel de cazuri, dacă îţi este incomod să te rogi în exterior, atunci măcar în gând cheamă mai des mila şi ajutorul lui Dumnezeu.  Străduieste-te să-ţi aminteşti mereu atotprezenţa lui Dumnezeu.

De asemenea, trebuie să te străduieşti ca măcar seara şi dimineaţa, la culcare şi la scularea din somn, să te rogi lui Dumnezeu şi în chip văzut. Inchinăciunile nefacute pot fi împlinite la o altă oră şi într-o altă zi şi chiar peste un an. Roagă-te cum poţi! Duhovnicului trebuie să-i spui când le vei termina de făcut sau că le faci. Pace ţie! Şi copiilor tăi!

O! dacă ne-ar da Domnul statornicie şi tărie să privim cu ochii duhovniceşti fară încetare şi cu credinţă spre răsplata de Sus, am vedea uşor şi fară tulburare cursul întâmplărilor pământeşti, folosul şi pierderile, cele plăcute şi neplăcute, după cum stă scris: „Celor ce iubesc pe Dumnezeu toate le sunt spre bine”.

Sfaturi pentru familia creştină, Sfântul Ambrozie de la Optina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here