Rezistența la schimbare în perspectiva istorică

0
141

schimbareNimic nu este mai dificil de iniţiat, mai periculos de dirijat sau mai nesigur de reuşit decat conceptul de schimbare. De ce? Liderul îi are drept duşmani pe toţi cei care au avut succes în vechile condiţii şi drept apărători mediocri pe cei care s-ar putea descurca mulţumitor în urma schimbării.

Rezistenţa la schimbare este universală.

Invadează toate clasele şi culturile. Ea îşi înfige ghearele în fiecare generaţie încercând să oprească orice mişcare ascendentă, spre progres. S-a întâmplat ca mulţi oameni educaţi, confruntaţi cu adevărul, să refuze să-şi schimbe opiniile.

De exemplu, timp de secole, oamenii au crezut că Aristotel a avut dreptate când a afirmat că, cu cât un obiect este mai greu, cu atât va cădea mai repede la pământ. Aristotel a fost considerat cel mai mare gânditor din toate timpurile şi, prin urmare, era imposibil să greşească. Şi totuşi n-ar fi fost nevoie decât ca o persoană mai îndrăzneaţă să ia două obiecte, unul greu şi unul uşor, şi să le dea drumul de la o mare înălţime, ca să vadă care din ele ajunge mai repede pe pământ.

Dar abia la 2000 de ani după moartea lui Aristotel cineva s-a încumetat să facă acest pas înainte. În 1589, Galileo a convocat câţiva distinşi profesori la baza Turnului din Pisa. El a urcat în vârf şi a împins două greutăţi, una de zece livre şi cealaltă de o livră. Ambele au aterizat în acelaşi timp. Dar credinţa în înţelepciunea convenţională a fost atât de puternică încât profesorii au negat ceea ce au văzut. Ei au continuat să spună că Aristotel a avut dreptate.

Folosindu-se de telescopul său, Galileo a dovedit teoria lui Copernic, şi anume că pământul nu este centrul universului; pământul şi planetele se rotesc în jurul soarelui. Dar când a încercat să răstoarne convingerile oamenilor, el a fost aruncat în închisoare; şi-a petrecut tot restul vieţii izolat în casa lui.

Prin nesăbuinţa ei, rezistenţa la schimbare poate afecta sănătatea şi viaţa oamenilor.

Hipocrate a descris scorbutul în antichitate. Această boală părea să apară mai ales în rândurile armatelor aflate pe câmpul de luptă. Se mai gasea în oraşele asediate pentru perioade lungi de timp. Mai târziu, ca urmare a descoperirii Americii, când călătoriile lungi pe mare au devenit obişnuite, scorbutul a cunoscut cote alarmante printre marinari. Nu se ştiau prea multe despre cauzele scorbutului, cu atât mai puţin despre tratamentul acestei boli, deşi se emiteau teorii complicate şi se prescriau tot felul de leacuri. Nici unul dintre acestea nu a fost pe deplin eficient, majoritatea s-au dovedit fără nici un rezultat.

În 1553, Cartier a întreprins cea de-a doua călătorie spre Newfoundland. Dintre cei 103 de oameni care formau echipajul, 100 au contractat o formă chinuitoare a bolii. Ei se aflau în stare critică atunci când indienii irochezi din Quebec au venit să-i ajute cu ceea ce a fost descris drept “un leac miraculos”. Indienii le-au dat marinarilor bolnavi infuzie de scoarţă şi ace de pin.

În 1553, amiralul Sir Richard Hawkins scria că, de când străbate el mările, în jur de zece mii de marinari aflaţi sub comanda lui au murit de scorbut. El a mai notat că ştia din experienţă că cel mai mare efect în tratarea bolii l-au avut portocalele şi lămâile acre. Cu toate acestea, observaţiile amiralului nu au avut efectul spectaculos de conştientizare a modului de prevenire a scorbutului, şi au rămas fără nici un efect.

“Unii nu pot fi făcuţi să înţeleagă că o boală atât de periculoasă şi de temut poate fi vindecată sau prevenită prin mijloace atât de simple”

James Lind, un medic naval englez, care a devenit mai târziu medic şef la Spitalul Naval din Portsmouth, Anglia, a publicat în 1753 o carte în care declara explicit că scorbutul putea fi prevenit pur şi simplu dând marinarilor să bea suc de lămâie. El a menţionat multe cazuri din experienţa lui de chirurg pe mare; el a dovedit că alimente ca seminţele de muştar, mandarinele, portocalele şi lămâile pot preveni scorbutul. De fapt, tot ceea ce conţine destulă vitamina C, care se găseşte în cantităţile cele mai mari în citrice, roşii, şi într-o mai mică măsură în legumele verzi şi în alte fructe, împiedică îmbolnăvirea de scorbut.

Poate vă aşteptaţi să aflaţi că dr. Lind a fost onorat şi lăudat pentru importanta sa descoperire, dar, din păcate nu s-a întâmplat deloc aşa. Dimpotrivă, a fost luat în bătaie de joc. Măcinat de un profund sentiment de frustrare, el a afirmat: “Unii nu pot fi făcuţi să înţeleagă că o boală atât de periculoasă şi de temut poate fi vindecată sau prevenită prin mijloace atât de simple”. Ei ar avea mai multă încredere într-o substanţă complicată cu un titlu pompos ca “elixirul de aur antiscorbu­tic”, sau altceva asemănător. Acele persoane la care dr. Lind se referea generic prin cuvântul “unii” erau Lorzii Amiralităţii şi alţi importanţi doctori. De fapt, ei au nesocotit sfaturile doctorului Lind timp de patruzeci de ani. În schimb, un căpitan de vas i le-a urmat – faimosul căpitan James Cook, care a făcut pe corabia sa rezerve abundente de fructe proaspete.

Atitudinea fata de schimbare dicteaza succesul personal.

Societatea Regală l-a onorat pe căpitanul Cook pentru succesul Iui în 1776. Oficialităţile marinei, insa, nu i-au luat în seamă rapoartele. Abia în 1794 – anul morţii doctorului Lind – un escadron naval britanic a fost aprovizionat cu suc de lămâie înainte de a porni în călătorie. În acel voiaj care a durat douăzeci şi trei de săptămâni, nu s-a semnalat nici un caz de scorbut; cu toate acestea, a mai trecut încă un deceniu până la introducerea unei reglementări conform căreia marinarii urmau să primească o raţie zilnică de suc de lămâie pentru a preveni scorbutul. O dată cu această reglementare, scorbutul nu a mai apărut niciodată în rândurile marinei britanice.”

Pierderile inutile de vieţi omeneşti numai din cauză că un număr de oameni s-au opus schimbării, au fost mai mult decât nefericite. Au fost revoltătoare.

Nu lăsa ca atitudinea ta faţă de schimbare sau predispoziţia către ocolirea ei, să creeze impedimente succesului tău personal.

”Dezvoltă liderul din tine”, John C. Maxwell

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here