Retinopatia diabetică – principala cauză de orbire

0
420
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

image0021Retinopatia diabetică – principala cauză de orbire

Diabetul zaharat a devenit, în zilele noastre, o problemă importantă, în majoritatea ţărilor lumii, fiind una dintre cele mai răspândite boli cronice. Diabetul poate cauza nenumărate complicaţii pe termen lung, cu un impact major atât asupra vieţii personale, cât şi sociale, a pacienţilor.

Printre complicaţiile diabetului zaharat se numără cele oftalmologice, precum anomalii ale corneei, glaucom, cataracta şi neuropatii.

Dintre acestea, cea mai întâlnită şi cea mai frecventă cauză de orbire este retinopatia diabetică.

Mecanismul prin care diabetul poate cauza retinopatie nu este cunoscut cu exactitate, însă de-a lungul timpului au fost elaborate câteva teorii care pot explica apariţia acestei complicaţii. Hormonul de creştere pare a juca un rol important în apariţia şi dezvoltarea retinopatiei diabetice. În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că progresul bolii este oprit la femeile care prezintă o necroză hemoragică postpartum a glandei hipofize (sindromul Sheehan). Astfel, în anii 1950, s-a recurs la controversata practică de îndepărtare chirurgicală a glandei pituitare, în scopul tratării sau prevenirii retinopatiei diabetice, însă, din cauza numeroaselor complicaţii, dar şi datorită apariţiei tratamentului cu laser, această tehnică a fost abandonată.

Anomaliile hematologice provocate de diabetul zaharat, precum agregarea eritrocitelor, creşterea agregării plachetelor sangvine şi a aderării acestora, sunt factori ce produc o circulaţie îngreunată, afectarea endoteliilor şi ocluzii ale capilarelor. Acestea vor conduce la dezvoltarea unei ischemii retiniene, ce contribuie, la rândul său, la apariţia retinopatiei diabetice.

Este foarte bine cunoscut faptul că diabetul zaharat produce o alterare a metabolismului glucozei, din cauza nivelurilor scăzute de insulină.

Astfel, creşterea concentraţiei glucozei poate avea o influenţă structurală şi fiziologică majoră asupra capilarelor retiniene, afectându-le atât din punct de vedere anatomic, cât şi funcţional. O creştere accentuată a concentraţiei glucozei în sânge va duce la intrarea sa în calea aldozo-reductazei, care transformă zaharurile în alcool. (ex: glucoza în sorbitol, galactoza în dulcitol). Creşterea nivelului de sorbitol afectează pericitele intramurale din capilarele retiniene, alterându-le astfel principala lor funcţie: autoreglarea capilarelor retiniene.

Pierderea funcţiei pericitelor are drept consecinţă slăbire pereţilor capilarelor şi apariţia microanevrismelor, care reprezintă primele semne detectabile ale retinopatiei diabetice. Ruperea acestora vă determina hemoragii retiniene superficiale sau chiar ale straturilor profunde ale retinei.

Creşterea permeabilităţii vaselor retiniene va avea drept consecinţă transportul masiv al fluidelor şi complexelor proteice, care, din punct de vedere clinic, apare ca o îngroşare a retinei. Astfel, prin afectarea maculei, vederea va fi semnificativ diminuată. La pacienţii cu retinopatie diabetică nonproliferativă, edemul macular este una dintre cele mai întâlnite cauze ale pierderii vederii, însă el nu apare exclusiv la aceşti pacienţi, putând reprezenta şi una din complicaţiile retinopatiei diabetice proliferative.

O altă teorie ce explică apariţia edemului macular se bazează pe nivelurile crescute ale diacilglicerolului, consecinţă datorată tot excesului de glucoză.

Acesta activează proteinkinaza C, care afectează hemodinamica retiniană, în special permeabilitatea şi fluxul sanguin, ducând la un transport masiv de molecule şi îngroşarea retinei. Odată cu progresul bolii, apar ocluzii ale capilarelor retiniene, conducând astfel la hipoxie. Infarctul straturilor de fibre nervoase va duce la apariţia de „pete vătuite”, asociate cu o stază a fluxului axoplasmic. O hipoxie extinsă la nivelul retinei va antrena o serie de mecanisme compensatorii, pentru a produce nivelul necesar de oxigen ţesuturilor.

Anomaliile microvasculare intraretiniene reprezintă, pe de-o parte, formarea de noi vase sangvine şi pe de altă parte, modelarea vaselor preexistente, prin proliferarea celulelor endoteliale în ţesuturile retiniene, creând astfel şunturi vasculare în ariile neperfuzate. Ischemia retiniană accentuată stimulează producerea de factori vasoproliferativi, cu rol în formarea de noi vase. Matricea extracelulară este penetrată iniţial de proteaze, iar noile vase formate, având originea mai ales în venulele retiniene, pătrund în membrana limitantă internă, realizând reţele capilare între faţa internă a retinei şi faţa posterioară a corpului vitros.

Procesul de neovascularizație se observă în special la nivelul marginilor perfuzate şi neperfuzate ale retinei şi cel mai adesea au loc de-a lungul arcadelor vasculare şi la capătul nervului optic. Noile vase formate sunt extrem de fragile şi permeabile, fiind foarte uşor distruse de tracţiunea vitroasă, producându-se hemoragii la nivelul cavităţii vitroase sau în spaţiul preretinian.

Diagnosticarea retinopatiei diabetice se poate realiza prin controlul oftalmologic periodic, detectarea timpurie a modificărilor retiniene fiind o metodă sigură de prevenire a bolii, având în vedere că aceasta nu se asociază nici cu durere, nici cu simptome externe.

Angiografia fluoresceinică este o metodă utilizată după ce retinopatia diabetică a fost deja diagnosticată, pentru a determina cât de profundă este afectarea retinei. Ea constă în injectarea intravenoasă a unei substanţe numite fluoresceină, realizându-se astfel o imagine mai clară asupra leziunilor din retină.

Tratamentul retinopatiei diabetice depinde de localizarea şi gravitatea bolii.

Când zona afectată este retina periferică şi leziunile sunt incipiente, tratamentul constă în urmărirea atentă a bolii. În cazul în care zonă afectată este macula, se impune tratamentul cu laser în şedinţe periodice. În retinopatia diabetică deja declanşată, tratamentul cu laser are rolul de a coagula vasele rupte, pentru a evita sau reduce hemoragiile, exudatele şi edemul retinian. În retinopatia diabetică proliferativă, tratamentul cu laser este utilizat pentru a opri apariţia şi dezvoltarea noilor vase de sânge.În cazurile avansate, sunt necesare operaţii complexe pe reţină şi corpul vitros.

Există însă şi o serie de măsuri pe care pacientul le poate lua, în scopul scăderii riscului de retinopatie severă şi pierdere a vederii, precum: reducerea nivelului colesterolului seric, evitarea fumatului (deşi fumatul nu creşte riscul de dezvoltare a retinopatiei, acesta duce la creşterea tensiunii arteriale şi poate agrava alte afecţiuni asociate diabetului, precum ateroscleroza) şi activitatea fizică adecvată, menţinând astfel glicemia în limite aproape normale.

Sursa: medicalstudent.ro

V-ar putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here