„Ca să fii respectat, începe prin a te respecta tu însuți”!

0
2411
respectul„Ca să fii respectat, începe prin a te respecta tu însuți”. Asta reliefează poetul Tudor Arghezi în volumul său Scrieri. În societatea actuală, această sintagmă a căpătat mai multe înțelesuri.

În sens comun, respectul poate fi definit ca o atitudine sau un sentiment de stimă pe care-l impune valoarea unei persoane, a unei idei sau a unei reguli, ce conduce la obținerea unor judecăți sau acțiuni.

În opinia filosofului Kant, respectul reprezintă „norma” oricărei relații între oameni. Relatia poate fundamenta atitudinea și bunăvoința obiectivă care ne permite să înțelegem aproapele fără a-l judeca”.

Conform http://putereaexemplului.com, Nathaniel Branden prezintă doua trăsături de bază ale respectului de sine. El spune după cum urmează: “încrederea în capacitatea noastră de a gândi, încrederea în capacitățile noastre de a face față provocărilor vieții” , respectiv
“încrederea în dreptul nostru de a avea succes și de a fi fericiți, sentimentul că valorăm ceva, că meritam și că suntem îndreptățiți să ne evaluăm nevoile și dorințele, să ne realizăm valorile și să ne bucuram de roadele eforturilor noastre” .

De cele mai multe ori, respectul începe cu propria persoană.

Aceasta intrucât fiecare duce cu el însuși o luptă  de afirmare a acestei atitudini naturale a omului în fața oricărei valori umane. Prin urmare, respectul adevărat se dobândește prin învățare, muncă, răbdare și înțelepciune.

Respectul este, așadar, singurul sentiment moral, valabil pentru orice ființă rațională. Primul pas în respectarea aproapelui este mai întâi de toate respectarea propriei persoane.

Punând în discuție o valoare morală, și anume respectul de sine, Arghezi reliefează mai sus faptul că dobândirea acestui sentiment de prețuire față de aproapele nostru este corelată cu legea morală care inspiră respectul de celălalt și de noi înșine.

În lucrarea lui Ury William, „The third side”, se spune că ființa umană are o serie de nevoi emoționale de dragoste și recunoaștere; de partenență și identitate; toate acestea pentru a da sens vieții. Dacă toate aceste nevoi ar putea fi definite într-un singur cuvânt, acesta ar fi respectul.

Astfel, fiecare  ființă umană sau națiune, indiferent de statut social sau putere, are dreptul de a fi respectat.

„Respectul este o forță răsunătoare modestă. Se referă la lucruri realizate prin justiție și echitate”, relatează William Aiken în volumul său „Respect” – CPA Journal.

În concluzie, pentru a respecta legea morală este necesar să avem în vedere sentimentul de stimă și considerație față de aproapele nostru, aspect realizabil numai prin respectarea propriului eu.

Alexandra Gîrbea

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here