Religiile „monoteiste” – Avem același Dumnezeu ca și necreștinii? (II)

0
130
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

trezire-spiritualaS-ar mai putea spune: „Şi totuşi, Avraam s-a închinat Dumnezeului Celui adevărat; iar evreii, prin Isaac, şi mu­sulmanii, prin Agar, sunt urmaşii acestui închinător întru adevăr”. Aici trebuie clarificate mai multe lucruri. Avra­am nu se închina unui Dumnezeu unipersonal, aşa cum îl concep alte religii monoteiste, ci lui Dumnezeu în chipul Sfintei Treimi. Citim în Sfânta Scriptură: Apoi Domnul S-a arătat iarăşi lui Avraam la stejarul Mamvri […] Atunci ridicându-şi ochii săi, a privit şi iată trei Oameni stăteau înaintea lui; şi cum l-a văzut, a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor şi s-a închinat până la pământ  (Facere 18, 1-2). Cum era aşadar Dumnezeu, atunci când I s-a închinat Avraam? Avea oare o formă unipersonală sau chipul Sfintei Treimi? Noi, creştinii or­todocşi cinstim această arătare veterotestamentară a Sfintei Treimi în ziua Cincizecimii, când ne împodobim bise- ricile cu ramuri care închipuie străvechiul stejar, şi ne în­chinăm în faţa icoanei Celor trei Îngeri, cum a făcut și Părintele Avraam! Descendența trupească din Avraam nu poate fi nimănui de folos, dacă nu este renăscut prin apa Botezului, în credinţa lui Avraam. Iar credința lui Avraam era credința în Iisus Hristos, după cum Domnul nostru însuşi a spus-o: Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea, și a văzut-o și s-a bucurat (Ioan 8, 56).

Aceeaşi era şi credinţa prorocului şi regelui David, care L-a auzit pe Tatăl Ceresc vorbind cu Fiul Cel deofiinţă cu Sine: Zis-a Domnul Domnului Meu (Psalmi 109, 1; Fapte­le Apostolilor 2, 34). Aceeaşi era şi credinţa celor trei ti­neri din cuptorul cu foc, şi care au fost scăpaţi de Fiul lui Dumnezeu  (Daniel 3, 25); şi a prorocului Daniel, căruia i s-au descoperit cele două firi ale lui Iisus în taina întrupă­rii Sale, văzând cum Fiul Omului a venit la Cel Vechi de Zile (Daniel 7, 13). De aceea spune Domnul, adresân- du-se urmaşilor (posteritate care, după trup, era incontes­tabilă) lui Avraam: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam (loan 8, 39), iar aceste fapte sunt să credeţi în Acela pe care El  L-a trimis (loan 6, 29).

Cine sunt, aşadar, urmaşii lui Avraam? Fiii lui Isaac, după trup, sau fiii Agarei, egipteanca? Sunt Isaac sau Ismael urmaşii lui Avraam? Ce ne învaţă Sfânta Scriptură prin gura dumnezeiescului Apostol? Făgăduinţele au fost rostite lui Avraam şi urmaşului său. Nu zice: „şi urmaşi­lor” – ca de mai mulţi – ci ca de unul singur: „şi urmaşu­lui tău”, Care este Hristos (Galateni 3, 16). Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă (Galateni 3, 29). Aşadar, în Iisus Hristos a devenit Avraam tată al multor neamuri (Facerea 17, 5; Romani 4, 17). Având asemenea făgădu­inţe şi asemenea adeveriri, ce înţeles mai are descendenţa din Avraam, după trup? După Sfânta Scriptură, Isaac este considerat sămânţă sau urmaş, dar numai ca preînchipuire a lui Iisus Hristos. Spre deosebire de Ismael, fiul Aga­rei (Facerea 16, 1 ş.u.), Isaac s-a născut printr-o minune, din „neputinţa” unei femei sterpe şi vârstnice, deci con­trazicând legile naturii, după cum Mântuitorul avea să se nasca din fecioară in chip minunat. Isaac a fost urcat spre jertfire pe muntele Moria, aşa cum Iisus avea să urce pe Golgota, purtând pe umeri lemnul jertfei Sale. Un înger  l-a scăpat pe Isaac de la moarte, precum un altul a rostogolit piatra pentru a face cunoscut oamenilor că mormâtul era gol, şi că Cel înviat nu mai era acolo. La ceasul rugăciunii, Isaac a întâlnit-o pe Rebeca în câmpie şi a dus-o în cortul mamei sale, Sara, după cum şi Hristos îşi va în­tâmpina Biserica Sa pe nori, pentru a o duce în sălaşurile cereşti, în Ierusalimul cel Nou, patria mult dorită.

Nu! Noi nu avem acelaşi Dumnezeu ca şi necreştinii! Condiţia obligatorie pentru a-L cunoaşte pe Tatăl, este Fi­ul: Cel ce M-a văzut pe Mine a văzul pe Tatăl, nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine (Ioan 14, 6-9). Dum­nezeul nostru este Dumnezeul cel întrupat, pe Care L-am văzut cu ochii noştri, şi mâinile noastre L-au pipăit (I Ioan 1,1). Ceea ce este nematerial S-a făcut material pen­tru mântuirea noastră, cum spune Sfântul Ioan Damaschin, şi ni S-a arătat nouă. Dar când oare S-a arătat El printre evreii şi musulmanii de astăzi, aşa încât să putem spune că şi ei îl cunosc pe Dumnezeu? Iar dacă ei Îl cu­nosc deplin pe Dumnezeu, fără a avea nevoie de Iisus Hristos, atunci înseamnă că Hristos S-a întrupat, a murit şi a înviat în zadar!            ¡¡n

După cuvintele lui Hristos, ei încă nu-L cunosc deplin pe Tatăl. Ei au anumite concepţii despre Tatăl; acestea însă nu cuprind revelaţia supremă, supra-raţională, a lui Dumnezeu, aşa cum i-a fost ea dată omenirii prin Iisus Hristos. Pentru noi, creştinii, Dumnezeu este de necuprins, de neînţeles, de nedescris, şi nematerial, așa cum spune Sfântul Vasile cel Mare. Dar pentru mântuirea noastră, El s-a făcut (în măsura în care ne împărtășim de El) material, cu putinţă de cuprins cu mintea şi de descris, arătându-Se prin taina întrupării Fiului Său, a Căruia este slava învecii vecilor, amin. De aceea, Sfântul Ciprian al Cartaginei afirmă că cine nu are Biserica drept Ma­mă, nu-L are nici pe Dumnezeu drept Tată!

Dumnezeu să ne păzească de păcatul apostaziei la ve­nirea Antihristului, ale cărei semne se înmulţesc pe zi ce trece. Fie ca El să ne păzească de suferinţe, pe care nici chiar cei aleşi nu le-ar putea îndura iară harul Celui Care, cu mila Sa, va scurta acele zile. Şi fie ca El să ne ţină în „turma cea mică” pe noi, „rămăşiţa cea după alegerea Du­hului”, astfel încât şi noi să ne putem bucura ca Avraam de lumina feţei Sale, prin rugăciunile Preasfintei, de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei Maria, ale cetelor îngereşti, ale mulţimii de mărturisitori, proroci, mucenici, ierarhi şi propovăduitori care au rămas credin­cioşi până la moarte, care şi-au vărsat sângele pentru Hristos, care ne-au renăscut pe noi prin Evanghelia Lui şi prin apa Sfântului Botez. Noi suntem fiii acestora – şi suntem desigur slabi, păcătoşi, şi nevrednici, dar nu ne vom întinde mâinile către un dumnezeu străin! Amin. (Pr. Basile Sakkas La Foi Transmise, 5 aprilie 1970)

Serafim Rose – „Ortodoxia și Religia Viitorului”

 Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here