Regizorul Bernardo Bertolucci, un titan al cinematografiei mondiale

0
21

Bernardo Bertolucci, un titan al cinematografiei mondiale

Regizor italian Bernardo Bertolucci a murit la 77 de ani, a anunţat reprezentanta artistului, Flavia Schiavi.

Bernardo Bertolucci, celebrat în lumea întreagă pentru pelicule ca “Ultimul Tango la Paris/ Ultimo Tango a Parigi” sau “Conformistul/ Il Conformista”, a murit în 26 noiembrie 2018, la capătul unei lungi suferinţe provocate de cancer.

Oscar pentru pelicula “Ultimul împărat”

Cineastul care a primit premiul Oscar pentru pelicula “Ultimul împărat/ The Last Emperor”, era imobilizat într-un scaun cu rotile de mai bine de un deceniu, după o operaţie pentru hernie de disc nereuşită, relatează Mediafax.

Cariera lui Bertolucci a început în anii ´60, când cineastul s-a afirmat ca una dintre figurile majore ale noului val italian, alături de Antonioni, Fellini şi Pasolini.

A trecut cu succes la producţii hollywoodiene

A fost singurul dintre aceşti regizori care a trecut cu succes la producţii hollywoodiene după ce a lansat în 1987 “Ultimul împărat/ The Last Emperor”, film distins cu nouă premii Oscar, inclusiv Cel mai bun Film şi Cea mai bună regie.

Bertolucci s-a născut la Parma, în 1940, fiul lui Attilio, un poet italian celebrat. Prietenia tatălui său cu Pier-Paolo Pasolini, l-a adus pe Bertolucci, pe atunci în vârstă de 20 de ani în postura de asistent de regie pentru debului ca regizor pe care îl plănuia Pasolini.

Bernardo Bertolucci, un titan al cinematografiei mondiale

După ce a colaborat la pelicula lui Pasolini din 1961, “Accattone”, Bertolucci a continuat ca scenarist şi a semnat propriul său debut în calitate de regizor, în 1962, cu ¨Cumătra uscată/ La Commare Secca”.

Bertolucci a colaborat şi la pelicule de succes precum cele semnate de Sergio Leone în seria sa de spaghetti western. A ajuns celebru pentru pelicula “Prima della rivoluzione/ Înainte de revoluţie” , din 1964, povestea unui student marxist din Parma care are o aventură cu propria mătuşă.

“Am trăit un fel de vis al comunismului”

Acest film, şi “Conformistul”, din 1970, au ilustrat apropierea lui Bertolucci de stânga politică radicală. Mai târziu, regizorul avea să recunoască: “Am trăit un fel de vis al comunismului”.

A revenit după 1990 cu pelicule ca “Un ceai în deşert/ The Sheltering Sky”, după romanul lui Paul Bowles sau ”Micul Buda/ Little Buddha”.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here