Recomandare de lectură: “Sfântul Ioan Gură de Aur – Texte alese”

0
412
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

sf-ioan-gura-de-aurSfântul Ioan Gură de Aur, cunoscut şi ca Ioan de Antiohia sau Ioan Hrisostom, este sfânt, tată şi ierarh al Bisericii Ortodoxe. Sfântul Ioan Hrisostom s-a născut în Antiohia în jurul anilor 344, 354, însă nu se ştie cu exactitate, cea mai probabilă dată ar fi anul 349.

Tatăl lui era Secund, care era comandant de oşti, iar mama lui Antuza. Aceasta a rămas văduvă la vârsta de 20 de ani, când Ioan era abia născut de câteva luni. Era o femeie care se distingea prin zelul ei în care îl creştea pe Ioan, aşa încât mulţi dintre bărbaţii respectabili ai acelei epoci, cum era Libaniu, îi lăudau comportamentul, dar şi ardoarea și dăruirea faţă de copilul ei.

Primele cunoştinţe le-a primit chiar de la mama sa, de la Antuza. Mai departe şi-a continuat studiile la şcoala lui Libaniu din Antiohia, dascăl şi scriitor cu multe opere, recunoscut şi pentru abilitatea lui retorică, şi adept al filozofiei lui Andragathie.

Încă din această perioadă, Sfântul Ioan s-a arătat a avea un talent deosebit în arta oratoriei, ajungând la situaţia în care chiar îi devenise dascăl lui Libaniu, care îşi dorea ca Ioan să-i continue lucrarea în şcoală. Însă educaţia lui creştinească i-a încurcat planurile, căci Ioan a urmat studiile teologice, alături de Carterie şi Diodor din Tars, în aşa-zisa şcoală de Asceză din Antiohia.

După doar câteva luni de activate ca avocat, a părăsit avocatura şi s-a botezat creştin, iar la scurt timp după ce mama sa a murit, la anul 373 s-a retras din viaţa lumească, urmând drumul monahismului.

Lucrarea Sfântului Ioan în Antiohia

În anul 371, Hrisostom a fost hirotesit anagnost, începându-şi lucrarea didactică şi catehetică, în care i se distingeau cunoştinţele pe care le avea din Sfânta Scriptură. Apoi, se retrage şi duce o viaţă de monah timp de şase ani în Antiohia, mai exact în regiunea Silpie. Conform însemnărilor lui Paladie, viaţa lui în această perioadă este caracterizată a fi una aspră şi ascetică. Se hrănea şi dormea puţin, se ruga şi studia în condiţii extrem de grele, toate acestea având ca rezultat deteriorarea sănătăţii lui.

La întoarcerea sa din anul 381 este hirotonit diacon de către arhiepiscopul Meletie al Antiohiei, iar în anul 386 este hirotonit preot de către succesorul acestuia, Flavian, slujind în această treaptă până în anul 397, când i s-a propus scaunul de episcop.

Renumele de mare retor şi bun cunoscător al Scripturilor a ajuns până la curtea imperială, ocupând astfel scaunul Patriarhiei de Constantinopol.

Din foarte multe publicaţii şi articole, renumite deja în lumea creştină, aflăm despre strălucita lucrare pastorală şi filantropică a Sfântului Ioan Gură de Aur, despre care nu o să mai facem pomenire aici, considerând a fi un lucru de prisos, ci o să facem o mică referire la opera scriitoricească pe care ne-a lăsat-o drept moştenire.

Opera de scriitor

Sfântul Ioan Gură de Aur a lăsat scrieri nenumărate, cum ar fi cele 18 volume din Patrologia Graeca a lui Migne, colecţie pe care am folosit-o pentru realizarea traducerilor pe care începem să le dăm spre tipărire în volumul de faţă.

Lucrările Sfântului erau citite şi copiate, având ca rezultat salvarea a mii de manuscrise, dar şi înmulţirea numărului acestora. O situaţie specială este cea a lui Sevirie al Gavalelor, care a fost un renumit retor al acelei epoci şi care a semnat pe omiliile lui ca fiind ale Sfântului Ioan Hrisostom, speriat ca nu cumva adepţii lui Ioan Gură de Aur să-i distrugă scrierile şi să-l considere răspunzător de exilarea acestuia. De asemenea, o mare responsabilitate o reprezintă scriitorii, copiştii şi colecţionarii, care cu toate că se aflau în faţa unei dileme de provenienţă, consemnau că lucrările erau hrisostomice. O mare parte din omiliile sale s-au pierdut, chiar dacă ştim faptul că foarte multe epistole au fost date spre publicare împotriva voinţei lui Hrisostom.

Clasificarea operei

Opera Sfântului loan Hrisostom se distinge prin studii (lucrări ascetice, moral-educaţionale, pastorale, apologetice), omilii (dogmatice, la diferite evenimente istorice, moral-învăţătoriceşti, la diferite sărbători, omilii elogiace, ermineutice) şi epistole.

Sfântul loan Hrisostom a fost un strălucitor comentator al Sfintelor Scripturi. Prin omiliile sale a făcut ca explicaţiile din Scriptură să se transmită din neam în neam. S-au păstrat aproape 600 de omilii ale Sfântului Hrisostom pe diverse teme. Dintre acestea, avem 67 de omilii la Facere, 59 la Psalmi, 90 la Evanghelia lui Matei, 88 la Evanghelia lui loan, 55 la Faptele Apostolilor, 34 la Epistola către Evrei etc.

Cititorul din fiecare epocă, cercetându-i opera, remarcă abilitatea sa retorică deosebită, capacitatea pedagogică, cunoştinţele biblice remarcabile, abilitatea psihodiagnostică, îngrijorarea pentru problemele Ortodoxiei şi teologia sa profund ortodoxă.

Cercetarea filologică şi istorico-scriitoricească

Opera lui, în perioada primară a pastoraţiei şi a scrierilor sale, se distinge prin atracţia acestuia pentru filologie, punând în aplicare cu multă stricteţe elementele artei retorice, şi în special ale înţelepciunii, aşa cum acestea au fost predate de Libaniu, fară a lăsa deoparte elementele educaţiei filologice ale stoicilor şi retorilor, în acest fel depărtându-se de activitatea omiletică şi scriitoricească.

Omiliile

Omiliile lui aveau ca suport şi punct de plecare textele Sfintei Scripturi, pe care cu siguranţă că le prelucrase şi ca anagnost, dar şi ca diacon. Omiliile erau consemnate de tahygrafi, care în continuare făceau anumite intervenţii asupra textului, având ca rezultat să nu fim cu totul siguri că acestea au ajuns până la noi exact în forma lor originală.

Este clar că omiliile lui Hrisostom au presupus nu numai un studiu intens şi de lungă durată, dar şi multă înţelepciune, venită prin rugăciunile Sfântului. Omiliile nu pot fi aşezate într-un spaţiu al unei şcoli înalte, organizate, fiindcă de obicei acestea durează 15 minute. Altele depăşesc 45 de minute, în funcţie de pericopa Evanghelică citită.

Activitatea de retor în Antiohia

Hrisostom a crescut într-un mediu intens de concurenţă din punct de vedere retoric. Mulţi trăiau din activitatea de retor, în timp ce în epoca Sfântului, mulţi oameni cultivaţi îi urmăreau pe retori, pe care îi comentau cu rigurozitate în fiecare clipă, lăudând pe cel care folosea elemente noi în retorica sa şi impresiona, sau doar repeta forme retorice mai vechi.

În acest fel, dacă Hrisostom nu ar fi recurs la această formă de retor, de cea mai înaltă ţinută, este sigur că nimeni nu l-ar fi ascultat, nici măcar creştinii analfabeţi, care erau îmbibaţi de ideologia lingvistică de care avea parte acea perioadă de timp. Aşa primim şi un răspuns de ce Sfinţii Părinţi din acea vreme foloseau forme lingvistice compuse, raportate la limba Noului Testament. Se mai observă că aceştia foloseau forme lingvistice în teologia lor complexă şi analize, aşa încât cei neştiutori de carte nu puteau să urmărească satisfăcător învăţătura lor.

Astfel, Hrisostom, prin modul lui de lucru, îi cheamă pe retori să nu caute laude pentru formele lingvistice folosite, ci să se concentreze asupra esenţei.

Caracteristicile şi inovaţiile retoricii sale

La început, Sfântul vorbeşte despre diferitele condiţii care ar fi trebuit stabilite de etnici în operele lor retorice. Adică, se întoarce la cuprinsul cuvântului, şi nu la formă. Cu toate acestea, Hrisostom vine cu un cuvânt artistic, cu o folosire dreaptă a multor forme, la început dând cursivitatea care provenea din puterea noului cuvânt şi caracterul lui, cu scopul de a forma un «mijloc» de transmitere al mesajelor şi retoricii lui.

Este percepută o nevoie a unui cuvânt, care trebuie să deţină atâta artă, încât să uşureze înţelegerea mesajului şi a sensului de către fiecare clasă socială şi culturală. Cuvântul este eliberat de formele stufoase şi pompoase, care în esenţă micşorează lucrarea lui, fară să-i micşoreze însă frumuseţea, îngrijindu-se de forma acestuia. Sfântul Hrisostom are grijă de structura cuvântului, însă într-un mod diferit, dând voiciune adevărului omiliilor lui, răsturnând în acest fel ereziile etnicilor şi ale iudeilor.

Forma cuvântului hrisostomic are variaţii, câteodată chiar mari. în primele lui omilii, forma şi structura se disting prin duritatea punerii în aplicare a canoanelor retorice şi prin structura lor necultivată.

Însă, odată cu trecerea anilor şi odată cu maturizarea sa, cuvântul lui nu mai depinde de canoanele retoricii şi a Sofismului care aveau un caracter stufos şi multe elemente lingvistice, ci se distinge prin voiciune, cursivitate, energie şi spiritualitate. Exact ceea ce lipsea, dăruia această retorică a lui Hrisostom, având ca rezultat crearea propriul mod de a predica, trecând peste şcoala Sofismului. Chiar şi cuvântul lui era inundat de o mulţime de forme, cu apariţia întrebărilor şi a răspunsurilor, a paralelismelor şi a imaginilor descriptive.

Ritm şi poezie în operele lui Hrisostom

Însă cea mai surprinzătoare descoperire a cercetării în retorica lui este că dincolo de frumuseţea cuvântului şi argumentaţia organizată, de multe ori este observat ritmul, care atinge chiar forma poetică. În cuvântul oral, ar putea multe lucruri să fie atinse, precum muzicalitatea cuvântului Sfântului Ioan, însă ritmul şi poezia cer abilităţi retorice speciale. Greutatea constă în timpul de care este nevoie, exerciţiul şi talentul necesar.

În situaţia lui Hrisostom, va trebui să ne gândim că de cele mai multe ori, ca să vorbească, lua în considerare pe cei care se aflau de faţă (auditoriul), din ce fel de oameni era alcătuit acest auditoriu, dar şi de predispoziţia lui la omilie, acest lucru pentru a decide modul, felul şi genul de omilie pe care trebuie să-l folosească, care de multe ori impunea schimbări pe moment, poate chiar şi impunerea altor omilii intermediare.

Din aceste date putem să ne dăm seama de dimensiunea greutăţii şi de reuşita argumentului, dar şi de abilitatea retorică a acestui mare bărbat al Bisericii creştine, căruia din acest motiv îi este atribuită denumirea şi de Hrisostom (lb. gr.), adică Gură de Aur.

Învăţătura

Teologia lui se axează îndeosebi pe ideea de necuprins a lui Dumnezeu, pe firea dumnezeiască inaccesibilă, pe lucrarea mântuitoare a lui Hristos, pe darurile Sfântului Duh, pe taina Bisericii, pe valoarea omului ca existenţă predestinată veşniciei şi pe Judecata de Apoi. Însă ţelurile primordiale sunt îndeosebi cele moral-educaţionale şi pastorale.

Cercetarea filologică în lucrările lui Hrisostom descoperă elementele capadociene, multe dintre ele la prima vedere, facându-şi apariţia pentru prima oară. Bineînţeles că gândirea şi modul lui de a se exprima este irepetabil şi care de multe ori i-a inspirat pe părinţii capadocieni în alegerea şi prezentarea temelor lor de discuţie.

În scrierile sale, din punct de vedere teologic, Hrisostom este caracterizat de către cercetătorii apuseni ca fiind un antiohian pur, chiar dacă, după mai multe cercetări recente, a fost caracterizat ca fiind alexandrin.

De partea cealaltă, cei mai mulţi dintre cercetătorii Şcolii Răsăritene spun că nu este vorba nici de una, nici de alta, fiindcă cei doi termeni, unire şi împreunare, sunt aşezaţi laolaltă şi anume: Aşadar, în unirea şi împreunarea în care se află Dumnezeu Cuvântul şi Trupul, nu există amestecare a celor două substanţe, într-o unire perfectă şi de neconceput.

La Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451, acest text împreună cu textele altor Părinţi a fost adus la cunoştinţă ca o dovadă a celei de o fiinţime a lui Hristos cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

Hrisostom şi filozofia greacă

Sfântul Ioan Gură de Aur, încă de la începutul activităţii sale de scriitor şi până la sfârşit, şi-a clarificat poziţia faţă de filozofia greacă, trăgând o linie de separare între modul de gândire al filozofilor şi cel al Bisericii. Acest lucru a fost nevoie să se facă, pe de o parte, pentru că teoriile filozofice se împleteau cu dogmele Bisericii, iar pe de altă parte, pentru că gândirea filozofică greacă îi influenţa pe mulţi creştini în modul lor de viaţă, înlăturându-le posibilitatea de a câştiga «împărăţia cerurilor», aşa cum de altfel chiar el spunea.

În esenţă, Sfântul Ioan Hrisostom nu este preocupat de problema valorii, frumuseţii sau a puterii filozofiei, pe care o acceptă în tăcere, fiindcă o foloseşte, ci este preocupat de esenţa ei, care conduce la pierzania nedorită de acesta. Chiar exclude categoric părerile vechilor greci despre Dumnezeu, lume, om şi morală, păreri care sunt străine şi incompatibile cu învăţătura Bisericii.

Cu toate acestea, Sfântul Hrisostom de multe ori îi laudă pe filozofi, cum ar fi Socrate şi alţi filozofi din Elassona, precum Crai Tebeul şi Diogen Cinicul atunci când în comportamentul lor moral descoperă dispreţul pentru bunurile materiale, şi niciodată pentru concepţiile lor metafizice. Îl «cauterizează» pe Platon, fiindcă după părerea lui spiritul filozofului este iubitor de slavă, şi-l combate pe Aristotel legat de subiectul apropierii absolute de Dumnezeu.

Un grup de cercetători crede că, în general, Părinţii Bisericii au urmărit însoţirea şi armonizarea creştinismului cu elenismul. Căutând texte care să dovedească acest lucru, îl descoperă pe Sfântul Ioan Gură de Aur aprobându-i pe filozofi şi lucrările lor. Chiar el devine clar în faptul că neagă cuprinsul şi ideile filozofilor greci, însă nu şi cultura grecească în tot ceea ce are de-a face cu învăţarea artei cuvântului, a retoricii, a ştiinţelor şi a exemplificării din evenimente, poeţi, şi a altor obiecte de studiu ale antichităţii.

Concluzii

Legat de folosirea fragmentelor din omiliile Sfântului Ioan în alte scopuri, nu este vinovat acesta. În primul rând, aceste omilii în realitate nu erau îndreptate împotriva evreilor, ci împotriva creştinilor care îşi doreau să treacă la iudaism, şi care ajunseseră în punctul de a participa la sărbătorile şi adunările iudeilor.

De asemenea, aveau un conţinut religios-tipologic, şi nu un conţinut rasist, fiindcă Hrisostom nu îndemna la ură, ci la întoarcerea personală a fiecăruia de la păcat. În omiliile lui vorbeşte «nu că ar avea o împotrivire ideologică programată faţă de iudei, ci abordează problema pastorală, acest lucru văzându-se din faptul că motivul omiliilor lui nu este unul antisemit».

Cu toate că Sfântul Ioan se referea în acest fel la evrei, nu înseamnă că îi ura, ci folosea doar o formă retorică, aşa-numita blamare, sau mai bine zis dezaprobare faţă de ceea ce făceau, raportat la Hristos Dumnezeu. Prin studiul atent al textelor lui Hrisostom, se vede faptul că prin acest comportament relativ ofensiv, nu are de-a face cu vreo oarecare ideologie antisemită, ci are de-a face cu ţelul pe care-l caută Hristos la om, adică mântuirea omului.

Aşadar, în lucrarea împotriva iudeilor se vede clar că vorbeşte în aşa fel încât să protejeze. Expresiile dure cum ar fi nefericiţi, nebuni, lacomi, avari au de-a face cu comportamentul faţă de Hristos, Cel care S-a descoperit lor, iar aceştia s-au comportat faţă de El nu tocmai potrivit. Niciodată nu le-a recomandat creştinilor să nu se amestece sau să nu-i salute pe iudei. Mai mult, nu le-a recomandat să-i urască sau să-i prigonească. Ceea ce le cerea şi le recomanda era numai să aibă grijă de viaţa lor religioasă.

În textele omiliilor lui se vede, aşa cum spun şi mulţi dintre cercetători, că limbajul Sfântului Ioan Hrisostom împotriva arienilor, anomienilor sau a gnosticilor eretici era unul dur. Tot aşa era şi împotriva bogaţilor sau a stăpânilor care făceau risipă, care-şi duceau viaţa în desfrâu, numindu-i lupi.

Hrisostom îi apără cu putere pe creştini şi nu acceptă prozelitismul iudeilor, o ameninţare din cele mai mari la acea vreme, datorită puternicei comunităţi evreieşti care exista pe atunci în Antiohia. De aceea, şi cuvântul lui era unul aspru, poate chiar dur, faţă de predicile liniştite pe care le ţinea la Constantinopol, unde ameninţarea creştinismului era una mai mică.

Referindu-ne foarte puţin la lucrarea noastră pe care începem să o publicăm odată cu apariţia acestui volum, urmând ca întreaga colecţie să aibă în jur de şase volume, vă putem mărturisi că pe lângă unele texte din limba greacă am consultat şi aceste izvoare importante: B.E.P.E.S. – Biblioteca Părinţilor Greci şi a Scriitorilor Bisericeşti, Editura Apostoliei Diaconice a Bisericii Greciei, Atena, 1955; E.P.E. – Părinţi greci ai Bisericii, ediţiile Patristice «Grigorie Palama», Tesalonic, 1972; P.G. – Patrologiae cursus completus, Series Graeca, ediţia J.P.Migne, Paris, 1857, volumele 47-64.

În finalul cuvântului, nu îmi rămâne decât să-i rog cu smerenie pe cei ce vor răsfoi paginile acestor cărţi, să mă pomenească în rugăciunile lor către Dumnezeu pe mine şi familia mea. Amin.

 24.06.2012

Preot Ion Andrei Gh. Ţărlescu, în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Sfântului Ierarh Niceta de Remesiana