Volumul „Marin Preda în arhivele Securității”, care prezintă dosarul de securitate al marelui scriitor, va apărea în curând la Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă (FNSA).
„Să vezi ce-i acolo, de-nebunești. (…) Și în dormitor, dragă. Luni întregi, ani întregi îl urmăreau tot ce face, ce vorbește cu nevastă-sa. Omul ăsta a fost urmărit toată viața lui. Noi nici n-am știut. Se temeau de el și îl înregistrau zi și noapte”, a spus Simion.
Criticul a admis că printre numele care l-ar fi turnat pe autorul „Vieții ca o pradă” la Securitate s-ar număra Mircea Ciobanu și Ion Caraion.
„Domn’le, toți au turnat de acolo de la editură (n.r. — Editura Cartea Românească, pe care Marin Preda a condus-o în perioada 1970 — 1980). (…) Sunt câțiva pe care eu i-am ghicit: Mircea Ciobanu, de pildă, sau Caraion. E o listă întreagă. Sunt 20 de nume”, a mai spus Eugen Simon, menționând că realizatorul volumului nu a dorit să dea lista de nume a celor care l-ar fi turnat pe „monșer”.
Lucrarea este realizată de Ioana Diaconescu, având o prefață semnată de Eugen Simion.
Scurtă biografie:
Prin proporțiile și unicitatea creației sale epice, Marin Preda este unul dintre „clasicii” literaturii române contemporane.
A publicat povestiri, nuvele și numeroase articole în ziare și reviste ca „Timpul”, „Vremea”, „Evenimentul zilei”, „Tinerețea”, „Contemporanul”, „Lumea”, „Revista literară”. Editorial, a debutat cu volumul de nuvele „Întâlnirea din pământuri” (1948), carte care a adus o viziune distinct proprie asupra lumii rurale, anunțând nașterea unui mare prozator. Au urmat apoi nuvelele „Ana Roșculeț” (1949), „Desfășurarea” (1952, Premiul de Stat), „Ferestre întunecate” (1956), „Îndrăzneala” (1959), „Friguri” (1963); romanele „Moromeții” (I-II, 1955-1967, Premiul de Stat în 1955) — considerat operă fundamentală a literaturii românești postbelice, „Risipitorii” (1962), „Intrusul” (1968, Premiul Asociației Scriitorilor din București), „Marele singuratic” (1971, Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor), „Delirul” (1975), „Cel mai iubit dintre pământeni” (I-III, 1980) — ultima operă a scriitorului; eseurile și confesiunile din „Imposibila întoarcere” (1971, Premiul Asociației Scriitorilor din București) și „Viața ca o pradă” (1977, Premiul pentru publicistică al Uniunii Scriitorilor); drama în trei acte „Martin Bormann” (1968).
Unele dintre romanele sale au fost traduse în limbile franceză („Marele singuratic”, în 1975) și suedeză („Intrusul”, în 1976).
Scriitorul a tradus, singur sau în colaborare, din Albert Camus (romanele Străinul”, „Ciuma”), F.M. Dostoievski („Demonii”).
A ocupat, de-a lungul anilor, mai multe funcții: corector la ziarul „Timpul”, funcționar la Institutul de Statistică (1942); secretar de redacție la „Evenimentul zilei” (1942); corector la ziarul „România liberă” (1945-1947); secretar de presă la Ministerul Informațiilor (1946); funcționar la Societatea Scriitorilor Români (1947-1948); redactor (din 1952) și redactor-șef adjunct (1957-1958) la „Viața Românească”; vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor (din 1968); director al Editurii „Cartea Românească”, de la reînființarea acesteia (1970).
A fost membru corespondent al Academiei Române — Secția de științe filologice, literare și artistice (ales la 1 mart. 1974), și membru titular post-mortem al acesteia (ales la 3 iul. 1990).
Marin Preda a murit la 16 mai 1980.
[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
