Recomandare de lectură: „Ajută-te singur!…” sau “Caracter, Puritate și stăruință”, de Samuel Smiles

0
210

samuel_smiles00“Meritul unui Stat nu este, în cele din urmă, decât meritul indivizilor care-l alcătuiesc.”(John Stuart Mill)

Pentru a păstra autenticitatea mesajului, a fost păstrat limbajul din perioada interbelică, atunci când cartea a fost tradusă și publicată la noi.

„Ajută-te, căci şi Dumnezeu te va ajuta” este o maximă al cărei preţ este de mult statornicit şi care închide într-un cadru din cele mai strâmte, roadele celei mai întinse experienţe. Spiritul de spontaneitate individuală, este isvorul oricărei desvoltări normale a individului, şi când el se desvoltă la un mare număr de oameni, alcătueşte adevărata temelie a puterii şi a vigoarei naţionale.

Pe cât ajutorul venit din afară e moleşitor în efecte, pe atât cel ce vine dinăuntru este totdeauna întăritor. Tot ceea ce este făcut pentru noi, ne răpeşte, într-o mare măsură, nevoia şi prin urmare dorinţa de a-l face noi înşine; şi pretutindeni unde individul este supus unui exces de proteguire şi de îndrumare, tendinţa de neînlăturat a acestui sistem este de a-l îngrădi la o stare vădită de neputinţă.

Cele mai bune aşezăminte n-ar putea fi omului de un ajutor adevărat. Cel mult ce-ar putea să-i facă, ar fi să-l lase slobod să se desvolte şi să-şi îmbunătăţească în voie, starea lui individuală. Dar totdeauna oamenii au fost porniţi a cugeta că buna lor stare şi fericirea lor ar putea fi asigurate mai lesne prin aşezăminte, decât prin propria lor purtare şi astfel ei au ajuns să dea o mult prea mare însemnătate operei legislative şi să vadă în ea cea mai puternică pârghie a progresului omenesc. Totuşi, faptul de a lua a miliona parte la alcătuirea legislaturii, votând la trei sau la cinci ani pentru unul sau doi deputaţi, nu poate înrâuri, oricât de conştiincios ţi-ai fi îndeplinit datoria, decât prea puţin asupra vieţii sau caracterului unui om.

Între altele, e din ce în ce mai limpede că acţiunea guvernământului este mai repede negativă şi îngrăditoare, decât positivă şi activă, şi, că se reduce în mare măsură la un simplu sistem de proteguire a vieţii, a libertăţii, a proprietăţii.

Nu e nicio putere legală care să izbutească a da leneşului munca, risipitorului prevederea, beţivului cumpătarea, numai individul îşi poate da sieşi una sau toate din aceste virtuţi şi aceasta prin exercitarea însuşirilor active şi a puterii de abnegare, a căror nestânjenită întrebuinţare o are.

În adevăr, toată experienţa lumii năzue a dovedi că meritul şi puterea unui Stat atârnă mult mai puţin de înfăţişarea instituţiilor sale, decât de caracterul indivizilor care-l alcătuesc. O naţie nu e, de fapt, decât strângerea laolaltă a stărilor particulare, şi civilizaţia nu este ea însăşi decât o chestie de propăşire individuală.

Progresul naţional este înmănunchierea activităţilor, energiilor, virtuţilor tuturor, tot aşa precum decăderea naţională este înmănunchierea laşităţilor; egoismelor şi viţiilor tuturor.

Dacă privim îndeaproape, vom vedea că ceea ce suntem obişnuiţi a arăta că mari plăgi sociale nu este în decursul vremii, decât desvoltarea monstruoasă a viţiilor de care înşine suntem atinşi, şi că zadarnic ne vom sili să ne scăpăm din ele prin ajutorul legii, – totdeauna, sub o înfăţişare sau alta şi încă mai cu putere, ele se vor ivi din nou, atâta vreme cât condiţiile desvoltării noastre personale nu vor fi îmbunătăţite.

Dacă această părere este dreaptă, urmează că patriotismul cel mai înalt şi cea mai mărinimoasă filantropie nu stau atât în a reforma legile şi a schimba instituţiile, cât mai cu seamă a ajuta altora să se înalţe şi să se înnobileze prin sloboda şi neatârnata acţiune a propriei lor voinţe. Guvernământul unei naţiuni nu-i, de obicei, decât icoana şi reflexul indivizilor care o alcătuesc.

Orice guvernământ, care e prea înaintat faţă de popor, va fi, fără îndoială, tras înapoi, – după cum orice guvernământ, care e prea înapoiat, va fi târât înainte, când poporul este mai înaintat. După cum apa îşi găseşte mereu nivelul, o naţie va găsi în legile şi guvernământul ei, dispoziţiile care convin caracterului ei. Aceasta este în firea naturii. Totdeauna poporul nobil va fi guvernat nobil, – totdeauna cel ignorant şi stricat, va fi condus josnic. Libertatea nu-i numai rodul unei înfloriri politice, ea e mai mult al unei înfloriri morale,- al energiei, al neatârnării şi libertăţii de acţiune individuale.

Felul cum este condus un om poate să nu aibă prea mare însemnătate, în vreme ce totul atârnă de chipul cum se conduce el însuşi. Cel mai nenorocit sclav, în adevăr, nu e acel care e supus ciudăţeniilor unui despot, ori cât de mare ar putea fi acest rău,- ci acel care este robul propriilor lui viţii, egoism şi ignoranţă.

Desrobirea naţiilor în inima cărora stăpâneşte astfel sclavia, n-ar putea fi rezultatul unei simple schimbări de stăpâni sau de instituţii; şi atâta vreme cât această iluzie fatală va face ca libertatea să depindă de guvernământ, – aceste revoluţii, cu oricâte jertfe s-ar face, nu vor preţui mai mult şi nu vor produce rezultate mai temeinice decât o simplă schimbare de tablouri într-o fantasmagorie.

Libertatea nu poate avea temelii solide decât în tăria caracterelor individuale; şi tot în această tărie a caracterelor se găseşte cea mai sigură garantare a siguranţei publice şi a progresului naţional.

John Stuart Mill zice, cu multă dreptate: „Chiar despotismul n-ar putea să-şi producă cele mai rele efecte, atâta vreme cât nu a reuşit să distrugă tăria caracterelor individuale ; iar tot ceea ce tinde la năruirea individualităţii este despotism, sub orice nume s-ar ascunde lucrul şi oricare ar fi autoritatea în numele căreia ar veni, aceea a lui Dumnezeu sau aceea a oamenilor.”

Străduinţelor trupeşti şi intelectuale ale generaţiilor înaintaşe, îşi datoresc naţiile pământului ceea ce sunt astăzi. Muncitorii, îndârjiţi şi răbdători, de toate felurile şi de toate treptele, cultivatori de pământ şi scobitori de mine, inventatori şi exploatatori, lucrători şi manufacturieri, meseriaşi şi poeţi, politiciani şi filosofi, toţi au contribuit la isprava cea mare, – venind cu contemporanii lor să adaoge la clădirea generaţiei înaintaşe, au adus-o la măreţia pe care o vedem astăzi.

Mulţumită perindării statornice a acestor nobili muncitori – artisani ai civilizaţiei – ordinea, în cele din urmă, s-a ţesut din haos, în industrie, în ştiinţă şi în arte. Generaţia de azi este moştenitoarea marelui şi frumosului domeniu, care a fost creat, aşa zicând, din îndemânarea şi strădania întregii noastre rase, şi care ne-a fost lăsat pentru ca noi să-l cultivăm mai departe şi să-l trecem urmaşilor, nu numai neatins, ci şi îmbunătăţit.

Printre marii muncitori ai neamului, s-a observat totdeauna, ridicându-se mult deasupra mulţimii, o falangă de oameni care, nespus de superiori celorlalţi, au meritat să primească mulţumirile genului uman. Dar propăşirea noastră este datorită, asemenea şi acelor mulţimi de oameni, care, deşi mai mici şi mai necunoscuţi, nu sunt nici ei lipsiţi de merit, şi nu trebue să uităm că, deşi istoria nu-şi aminteşte decât de numele generalilor care s-au distins în marile campanii, totuşi, în mare parte, numai prin valoarea individuală şi eroismul soldaţilor necunoscuţi au fost câştigate izbânzile.

Câţi oameni ale căror vieţi nu au fost niciodată scrise, n-au înrâurit tot aşa de puternic civilizaţia şi propăşirea, ca şi cei mai norocoşi printre marii oameni ale căror nume s-au păstrat în biografii ?!…

„Ajută-te singur!…” (Self-Help) sau “Caracter, Puritate și stăruință”, de Samuel Smiles. În românește de AL. LASCAROV-MOLDOVANU. Editura CUGETAREA, București. Ediția a- III-a