RECOMANDARE DE LECTURĂ: 1000 de ani. Momente de referință din istoria universală

0
278
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

1000 de aniPentru publicul larg, dar și pentru cunoscători, o carte atent documentată, ce face o trecere în revistă a celor mai importante momente din istoria umanității este binevenită.

O astfel de carte este „1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila, volumul putând sta cu cinste în orice bibliotecă. Fiind bine structurat și ilustrat, acesta se poate consulta cu ușurință ori de câte ori este nevoie.

Potrivit editorului, în existenţa oricărei naţiuni există momente în care rememorarea istoriei proprii este imperios necesară. Un astfel de moment a fost trecerea în mileniul al III-lea, odată cu încheierea a două mii de ani de istorie a omenirii. Prilejul a fost tocmai potrivit pentru a face bilanţul recentelor evenimente istorice, dar şi de a arunca o privire meditativă la ultimele zece secole din urma noastră.

Această cronică urmăreşte să pună la dispoziţia cititorului un ansamblu de informaţii şi date istorice menite să satisfacă atât interesul pentru evenimentele politico-istorice, cât şi pentru cele culturale, spirituale, sociale şi economice ilustrate în mod corespunzător – adică, o istorie a umanităţii tratată din perspectivă universală.

Sunt cuprinse aici şi prezentate schimbările sociale la nivel global, precum şi transformările relaţiilor interumane, fie că este vorba de apariţia unor entităţi statale, de transformările suferite de popoare, sau de progresele uimitoare din domenii ca medicina, ştiinţele naturii, industria şi tehnica.

Istoria unui mileniu întreg este pusă sub lupă şi adusă în fata cititorului. Această prezentare are în vedere atât evenimentele importante ale diferitelor epoci, cât şi viaţa de zi cu zi a oamenilor vremii – lucru care adeseori reliefează mai bine spiritul acelor timpuri. Astfel poate să revină în minte o melodie, o carte, un film, o piesă de teatru sau chiar o catastrofă ori o crimă răsunătoare petrecută cu mai mult timp în urmă.

Pentru a folosi ştiinţa actuală în scopuri paşnice şi pentru a gestiona cu responsabilitate riscurile din ziua de azi, este necesară o privire retrospectivă critică asupra specificului omenesc, asupra istoriei noastre.

Angelina Petra

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here