Războiul nevăzut

0
145

raboiul nevatuLuarea aminte este o neîncetată liniștire a inimii față de orice gând viclean; să ținem necurmat numele Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și pe Acesta și numai El continuu să-L respirăm și să invocăm ajutorul Lui.

Trezvia este o stare permanentă a minții la intrarea inimii; vede și ascultă cu luare aminte gândurile hoațe ce vin; adică ce spun și ce fac demonii prin diferite imagini și fantasme.

„Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu” (Matei 7,21). Voia Tatălui este: „Voi, cei care Îl iubiți pe Dumnezeu să urâți cele viclene”. Adică, împreună cu invocarea numelui Său, să urâm gândurile cele viclene, și atunci cu adevărat am făptuit voi lui Dumnezeu.

Pildă desăvârșită și model pentru neamul omenesc și chemare înapoi din păcatul strămoșesc este Domnul și Dumnezeu nostru, Care a luat trup și ne-a așezat înainte ca pe un tablou zugrăvit atotvirtuoasa Lui viață. Împreună cu toate bunătățile ne-a arătat după botezul Său, de vreme ce a urcat în pustie, și aceasta a început prin post războiul cel înțeles cu mintea împotriva diavolului, care s-a dus spre El, ca și cum ar fi mers la un simplu om. Iar prin modul în care l-a biruit, Domnul ne-a învățat și pe noi cei ticăloși cum să ne luptăm împotriva „duhurilor celor viclene”, așadar cu smerenie, post, toate că nu a avut nevoie de acestea ca Dumnezeu și Dumnezeu al dumnezeilor.

Un chip al trezviei este să luăm aminte la imaginație, adică la „atac”, pentru că diavolul nu poate fără imaginație să făurească gânduri și să i le înfățișeze minții pentru a o înșela.

Din „atac” se nasc multe gânduri viclene. Din acestea se naște fapta păcătoasă.

Un alt chip este acela de a-ți ține inima într-o adâncă tăcere și liniștire de orice gând și să te rogi.

Un alt chip este rugăciunea neîncetată către Domnul, cu smerenie, pentru a ne veni în ajutor.

Un alt chip este continua pomenire a morții și a osândei veșnice, pentru cei ce izbutesc aceasta.

Trebuie ca nevoitorul luptei lăuntrice să aibă în fiecare moment al timpului aceste patru lucruri: smerenie, atenție desăvârșită, împotrivire în fața gândurilor viclene, rugăciune.

Începutul făptuirii, care reprezintă înaintarea după Dumnezeu, este înfrânarea, potrivit cu capacitatea și puterea fiecăruia.Pe temeiul înfrânării mintea rămâne slobodă de ispita grijii și a robiei trupești. Mintea se întoarce cu ușurință spre Dumnezeu și captează orice înțeles, pentru a-l supune lui Hristos, pentru că și Împărăția cerurilor „se ia prin stăruință și cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Matei 11,12).

Fiecare gând intră în inimă prin imaginația produsă de anumite simțuri. Când nu ne vom controla cugetarea, atunci se împrăștie în fantasme necuviincioase și rugăciunea este neglijată. Fără de ea nimic nu putem face noi singuri. Când prin mânie viclenii draci înmulțesc înlăuntrul nostru gândurile viclene, atunci prin silă și stăruință vom ține dumnezeiasca invocare, care îi desființează pe aceștia. Aceasta este îndatorirea pe care au accentuat-o Părinții noștri cei purtători de Dumnezeu: „Numele lui Iisus să se lipească de respirația ta, atunci vei cunoaște folosul liniștirii” și cu „numele lui Iisus războiește-i pe vrăjmași”.

Trebuie să ne ostenim ca să ne păzim comorile. Iar aceasta este paza minții, necurmata chemare a numelui lui Iisus Hristos, desăvârșita lipsă de griji a inimii, întru care și cugetarea în aceeași cinste este ținută. În această lucrare ostenitoare este cu putință să ne doară puțin inima, însă nu va întârzia mângâierea harului.

Atunci se întunecă mintea și rămâne neroditoare, când fie formulează cuvinte lumești, fie le primește în cugetarea ei și dialoghează cu ele, fie se preocupă în chip deșert cu lucruri sensibile, cu trupul și cu mintea, fie se predă pe sine deșertăciunilor. Atunci își pierde imediat căldura și străpungerea și îndrăzneala către Dumnezeu și cunoașterea dumnezeiască. Pentru că, pe cât luăm aminte la minte, ne luminăm, și pe cât nu luăm aminte, ne întunecăm.

Dacă se întâmplă și se face împotriva ta ridicare a unei mulțimi de gânduri și consimți cu ele și ești biruit, să cunoști că pentru un timp ai fost tăiat de la harul dumnezeiesc. Să te nevoiești, așadar, să nu rămâi niciodată prin nepăsarea ta departe de harul dumnezeiesc, nici măcar pentru o clipă. Dacă vei putea să-ți biruiești greșeala căderii și să sari peste zidul gândirilor pătimașe, să nu te arăți nemulțumitor lui Dumnezeu, Care ți-a dat acest dar. Pentru aceasta spune Apostolul: „Nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este împreună cu mine”.

”Dialoguri la Athos”, Gheronda Iosif Vatopedinul

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here