„Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post.” (Marcu 17, 21)
Mântuitorul Însuși ne poruncește să postim. Fiecare post de care ne vorbește Sfânta Scriptură este strâns legat de Dumnezeu Însuși. Fiecare postire a poporului arăta frângere a inimii pentru păcatul care îl depărtase de Dumnezeu și chema iar la El. Să nu cârtim, așa cum fac mulți, spunând că Moise și Ilie erau oameni neobișnuiți, cu care nu semănăm deloc, și că ceea ce au săvârșit ei nu ne e accesibil nouă. Deși nu suntem sfinți, așa cum sunt ei, nici nu ne-a fost menită o slujire deosebită, totuși Iisus Hristos ne-a adresat tuturor chemarea la întâlnirea cu Dumnezeu, la împărtășirea cu El, la ascultarea față de El. „Dumnezeu a iubit lumea” – nu doar pe unii oameni, ci lumea întreagă, și această lume suntem noi. Pecetea morții și jertfei lui Hristos este pusă asupra noastră, a tuturor, fără vreo excepție, fiindcă la Dumnezeu nu este părtinire.
Acesta este singurul nostru drept, drept al tuturor. Hristos a murit ca să ne facă părtași ai Împărăției și slavei Sale. El ni L-a împărășit și pe Tatăl Său zicând: La Tatăl Tău și Tatăl vostru. Prin această chemare către Tatăl, El ne-a deschis calea către El și intrarea la El.
Postul și rugăciunea, care sunt strâns legate între ele, completându-ne reciproc, ne ajută și ne sprijină pe această cale. Rănile noastre sunt adânci, metehnele noastre morale sunt îndărătnice, încercările nu ne slăbesc o clipă: să fim și noi stăruitori în lupta necontenită cu acel neam care nu iese decât numai cu rugăciune și cu post.
„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă
Jurnal Spiritual
