Răsăritul şi Apusul

0
289

Răsăritul şi Apusul

(N.red. Sfântul Nicolae Velimirovici nu se referă la Răsărit şi Apus ca poli ai Europei, ci mai cu seamă ca poli ai lumii: Orientul Apropiat, Mijlociu şi Îndepărtat, pe de o parte, şi Occidentul European şi American, pe de alta)

Apusul trăieşte în zbucium, Răsăritul în resemnare.

Apusul ronţăie neîncetat din Pomul Cunoaşterii, dar se simte că tot mai flămând de cunoaştere. Răsăritul stă sub Pomul Vieţii, însă nu se poate întinde să-i culeagă roada.

Apusul ţine la organizare, Răsăritul la organism.

Apusul întocmeşte neobosit lucrurile din afară, în vreme ce însuşirile lăuntrice îi pier una după alta. Răsăritul cultivă neobosit însuşirile din lăuntru, în vreme ce lucrurile din afară cad şi se prăpădesc.

Apusul clădeşte înfricoşate turnuri babilonice, însă, pentru că sunt clădite din piatră necioplită şi totdeauna înclinate, ele se dărâmă repede. Răsăritul ciopleşte cu sudoare piatră după piatră, izbutind să dăltuiască pietre nespus de frumoase, dar nu este în stare să zidească din ele o clădire.

În Apus se cultivă lucrurile şi lucrurile strălucesc, dar omul se sălbăticeşte din ce în ce mai mult şi se acoperă de întuneric. În Răsărit, se cultivă câţiva oameni şi câţiva dintre ei strălucesc, dar lucrurile stau în sălbăticie şi cresc în ciulini.

Apusul crede-n primul rând în lucrarea omului, într-al doilea rând în lucrarea lui Dumnezeu şi-n al treilea rând în Dumnezeu.

Răsăritul crede în Dumnezeu, dar dispreţuieşte lucrarea lui Dumnezeu şi înlătură lucrarea omului.

De aceea Apusul nu are unitate, nici nu poate ajunge la unitate, pentru că unitatea este numai în Dumnezeu. Și de aceea Răsăritul are unitate lăuntrică, dar nu vrea o împărtăşească cu cele dinafară.

De aceea activitatea Apusului se preschimbă aşa de des în război, iar pacea Răsăritului în resemnare. Dar pentru ce se întâmplă toate acestea? mă întrebi.

Pentru că Apusul nu şi-L poate însuşi pe Hristos, iar Răsăritul nu şi-L poate însuşi pe Iisus.

Cu alte cuvinte, pentru că Apusul îl preţuieşte pe om şi nu-L preţuieşte pe Dumnezeu, în vreme ce Răsăritul Îl preţuieşte pe Dumnezeu, dar nu-l preţuieşte pe om.

De aceea Apusul trăieşte în zbucium, iar Răsăritul în resemnare. Iar Iisus Hristos întinde amândouă mâinile să cuprindă într-o îmbrăţişare Răsăritul şi Apusul, dar nu poate; nu poate îmbrăţişa Răsăritul din pricina nirvanei, nici Apusul din pricina săbiilor.

Iată, Răsăritul şi Apusul sunt în sufletul tău. Zbuciumul şi re­semnarea sunt seminţe în aceeaşi arie. Pomul Cunoştinţei şi Pomul Vieţii cresc unul lângă altul.

Răsăritul şi Apusul se ciocnesc în fiecare om.

Nu reprezintă o vecinătate, ci un duel. Dacă Răsăritul şi Apusul ar reprezenta vecinătatea şi nu duelul, atunci pacea ar domni în om şi-n lume; zbuciumul şi resemnarea ar fi înlocuite, atunci, cu puterile bune.

Cunoaşte Pomul Vieţii, şi te vei vindeca de bolile Apusului şi ale Răsăritului, şi vei fi un om sănătos şi întreg. Iar omul sănătos şi întreg este optimist. Atunci lucrarea şi credinţa -opusul bolilor amintite – vor înflori peste gunoiul zbuciumării şi al resemnării.

Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, “Gânduri despre bine şi rău”, Editura Predania, Bucureşti, 2009